Poveste cu happy end.
Asa este frumos, ca toate povestile sa se termine cu un final fericit.
Doar ca eu nu voi povesti ci voi relata pe scurt prin ce momente am trecut iar rezultatul este unul cu happy-end.
Ma numesc Cioroiu Costinel si sunt din Constanta, am o sotie si 2 copii, baieti-bineinteles.
Sfarsitul anului 2009 m-a lasat cu o durere de cap care nu vroia sa treaca cu nici un medicament. Au trecut 2, 3 saptamani si am inceput sa imi pun intrebari, oare ce se intampla cu mine. Momentul era oricum plin de agitatie deoarece se apropiau sarbatorile de iarna, pregatiri, cadouri, ...
In urma consultatiilor primesc trimiterea catre RMN.
Si iata vine momentul adevarului, 04.01.2010, dupaamiaza, chiar daca m-a durut capul toata ziua si am fost si la munca: rezultat RMN un chist arahnoidian de toata frumusetea de 6 cm diamentrul plus un hematom.
Nu cred ca vreti sa stiti ce trairi sunt la primirea acestui diagnostic.
In urma reuniunii de familie s-a luat hotararea sa ajung a 2-a zi la Bucuresti.
Cand ai o problema dificila tot ce iti doresti este sa ajungi sa fii ajutat de cel mai bun astfel incat sa ai rezultatul cel mai bun posibil, asa am ajuns la usa cabinetului domnului profesor A.V. Ciurea, la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucuresti - cel mai bun profesor de neurochirurgie din Romania (asa a fost caracterizat de persoanele care m-au indrumat) si asa a si fost.
Intrebarea mare pentru mine a fost oare cum sa ajung sa fiu consultat de o asemenea persoana "fara sa am intrare" - SIMPLU - trebuie sa ai trimitere de la un medic specialist si sa te asezi la coada la usa cabinetului si sigur vei avea ocazia sa fii consultat de domnul profesor.
Pana aici toate cele bune, in urma consultatiei la dl. profesor m-am internat in spital pe 05.01.2010 iar pe 08.01.2010 am fost operat de dl. profesor si inca 2 doctori.
Surprinzator sa afli acest lucru, dar si mai surprinzator este sa afli cum o mana de oameni reusesc sa aiba foarte multe rezultate bune dupa operatii, iar majoritatea dintre ei sunt in jur de 40 de ani.
Apropo, acesti oameni fac operatii doar pe creier si pe coloana vertebrala.
Singurul lucru care conteaza pentru acesti oameni este viata oamenilor care ajung acolo iar operatiile care la fac sunt in functie de urgente.
Eu am trait aceste clipe in spital si am inteles acest lucru.
Acum sunt acasa alaturi de sotie si de cei doi baieti, chiar am primit unde verde de la dl. profesor ca pot incepe munca treptat. Incet, incet intru in normal. Suna foarte bine. Recuperarea mea merge bine.
Important este sa fim optimisti si sa luptam pentru ceea ce vrem de la viata.
Eu asa am facut alaturi de familia mea si cu sprijinul tuturor prietenilor mei.
Va multumesc domnule profesor!!!
duminică, 23 mai 2010
vineri, 21 mai 2010
Pacientii Multumesc: Valentin Vasile Murariu
Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea, este fara nici o exagerare un brand, o marca pentru medicina romaneasca, o stea pentru Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni, Medic Sef al celebrei sectii Neurochirurgie I, care este o noua maternitate pentru o serie de bolnavi care renasc aici, in urma unor afectiuni capatate in timpul vietii, dar si urma accidentelor de circulatie ori de munca.
Profesorul Ciurea si echipa sa au reusit sa treaca dincolo de limite cand extirpa tumori de pe creier, fiind in neurochirurgia romaneasca permanent campioni. Prin mainile sale au trecut sute de oameni care si-au recapatat dreptul la viata. Printre acestia, ma numar si eu, care am descoperit in plina sanatate aparenta, instalarea in timp a unui proces expansiv intracranian temporo-parietal stang cu dimensiunile 64/60/42 mm .
Am realizat faptul ca trebuie sa fiu operat cat mai curand posibil. Stiam ca Prof. Dr. Ciurea este renumitul chirurg care opereaza pe creier cu rezultate bune si foarte bune, in functie de gravitatea afectiunilor, ca activitatea o desfasoara mai mult in sala de operatii. M-am adresat acestuia. Ca urmare, Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea a intervenit chirurgical pe data de 02. 02. 2010, facand in 9 ore craniotomie pterionala stanga si ablatia microchirurgicala in totalitate a PEIC temporo-parietal stang. Rezultatul anatomo-patologic a fost de Meningiom meningotelial. Evolutia a fost foarte buna, astfel ca pe data de 01. 04. 2010 mi-am reluat activitatea de medic la spitalul la care lucrez si acum.
Multi bolnavi cu bani considera ca in Romania nu sunt medici buni si pleaca peste granita sa fie operati sau tratati cu multe zeci de mii de euro, printre care si Presedintele Romaniei, dl. Traian Basescu, care a afirmat ca medicii romani nu sunt bine pregatiti. ERONAT ! Medicii romani sunt bine si foarte bine pregatiti, dar nu sunt ajutati sa aiba ce le trebuie. Obtin rezultate remarcabile prin talentul lor de chirurgi si ajutati de medicatia cumparata de bolnavi, intrucat la dispozitie in spitale nu au ajutorul necesar pe care alte tari il au cu prisosinta: medicamentele.
In perioada internarii mele, am vazut cum zilnic Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea, de la orele 7 pana la orele 16-17 este in sectie, la patul bolnavului operat, in sala de operatii, unde zilnic opereaza sau, cand se aduc urgente, indiferent de ora. Starea postoperatorie in care sunt eu si multi altii ca mine, care pleaca dupa ce viziteaza Sectia Neurocghirurgie I si trec prin mainile celebrului neurochirurg si a echipei sale de adevarati profesionisti, este foarte buna.
Imi exprim multumirile si toata consideratia pentru Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea, care m-a redat vietii. Va doresc multa sanatate pentru a da fericire si viata multor oameni care va vor solicita la momentele de cumpana din viata lor.
Cu deosebit respect si stima,
Dr. Valentin Vasile Murariu, Medic Primar Sectie O.R.L
Spitalul Militar de Urgena "Dr. Alexandru Popescu" Focsani.
Profesorul Ciurea si echipa sa au reusit sa treaca dincolo de limite cand extirpa tumori de pe creier, fiind in neurochirurgia romaneasca permanent campioni. Prin mainile sale au trecut sute de oameni care si-au recapatat dreptul la viata. Printre acestia, ma numar si eu, care am descoperit in plina sanatate aparenta, instalarea in timp a unui proces expansiv intracranian temporo-parietal stang cu dimensiunile 64/60/42 mm .
Am realizat faptul ca trebuie sa fiu operat cat mai curand posibil. Stiam ca Prof. Dr. Ciurea este renumitul chirurg care opereaza pe creier cu rezultate bune si foarte bune, in functie de gravitatea afectiunilor, ca activitatea o desfasoara mai mult in sala de operatii. M-am adresat acestuia. Ca urmare, Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea a intervenit chirurgical pe data de 02. 02. 2010, facand in 9 ore craniotomie pterionala stanga si ablatia microchirurgicala in totalitate a PEIC temporo-parietal stang. Rezultatul anatomo-patologic a fost de Meningiom meningotelial. Evolutia a fost foarte buna, astfel ca pe data de 01. 04. 2010 mi-am reluat activitatea de medic la spitalul la care lucrez si acum.
Multi bolnavi cu bani considera ca in Romania nu sunt medici buni si pleaca peste granita sa fie operati sau tratati cu multe zeci de mii de euro, printre care si Presedintele Romaniei, dl. Traian Basescu, care a afirmat ca medicii romani nu sunt bine pregatiti. ERONAT ! Medicii romani sunt bine si foarte bine pregatiti, dar nu sunt ajutati sa aiba ce le trebuie. Obtin rezultate remarcabile prin talentul lor de chirurgi si ajutati de medicatia cumparata de bolnavi, intrucat la dispozitie in spitale nu au ajutorul necesar pe care alte tari il au cu prisosinta: medicamentele.
In perioada internarii mele, am vazut cum zilnic Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea, de la orele 7 pana la orele 16-17 este in sectie, la patul bolnavului operat, in sala de operatii, unde zilnic opereaza sau, cand se aduc urgente, indiferent de ora. Starea postoperatorie in care sunt eu si multi altii ca mine, care pleaca dupa ce viziteaza Sectia Neurocghirurgie I si trec prin mainile celebrului neurochirurg si a echipei sale de adevarati profesionisti, este foarte buna.
Imi exprim multumirile si toata consideratia pentru Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea, care m-a redat vietii. Va doresc multa sanatate pentru a da fericire si viata multor oameni care va vor solicita la momentele de cumpana din viata lor.
Cu deosebit respect si stima,
Dr. Valentin Vasile Murariu, Medic Primar Sectie O.R.L
Spitalul Militar de Urgena "Dr. Alexandru Popescu" Focsani.
miercuri, 12 mai 2010
Pacientii multumesc: Mirea Cornel - Intre Pamant si Cer
Era o zi frumoasa de vara, 31 august 2008, in care ne bucuram de venirea pe lume al celui de-al doilea fiu al nostru, zi ce s-a intunecat in urma unui accident rutier, cand sotul meu a suferit un traumatism cranian cerebral foarte grav, intrand intr-o coma profunda ce a durat, cu aproximatie , 2 luni.
In urma acestui accident, a fost internat in clinica de neurochirurgie a Spitalului Clinic Judetean nr.1 Craiova la domnul dr.Vasilovici.
In aceasta sectie am stat 9 zile, suferind doua interventii chirurgicale pe creier in urma carora a fost scos si o parte din osul frontal al capului.
In aceasta perioada, starea lui s-a inrautatit din ce in ce mai mult, contactand o serie de infectii nasocomiale si reusind sa faca inclusiv o escara foarte extinsa si profunda ce s-a si suprainfectat.
In urma unor demersuri supraomenesti si numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit transferul sotului meu in sectia I Neurochirurgie a Spitalului Bagdasar-Arseni din Bucuresti, condusa de Prof.univ.dr.Vlad Ciurea , transfer ce s-a facut, fiind un caz foarte grav, cu un elicopter S.M.U.R.D.
Perioada de spitalizare in aceasta sectie a durat 1 an de zile (10 septembrie 2008-1septembrie 2009) fara a avea nici macar o zi de externare din acest spital pe care as putea sa-l numesc “Spitalul Plangerii”, dar si “Spitalul Minunilor”.
O astfel de minune a fost si sotul meu, care numai cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor din aceasta sectie si al personalului medical condusa de Prof.univ.dr.Ciurea Vlad, pe care pot sa-i numesc “trimisii lui Dumnezeu pe pamant” in acest spital avand ca menire salvarea de vieti omenesti si carora nu o sa reusesc sa le multumesc pentru tot binele supraomenesc pe care l-au facut pentru sotul meu, pentru familia mea , dand posibilitatea copiilor mei de a avea tatal langa ei si de care aveau atata nevoie.
Pot spune ca acesta s-a nascut a doua oara, iar parinti ii sunt medicii care i-au dat viata, salvandu-l de la moarte si nu exagerez cu nimic, avand in vedere diagnosticele pe care le-a avut, printre cele mai grave fiind starea septica in care s-a aflat, in mod repetat.
De asemenea, pentru mine personalul medical sub conducerea Prof.univ.dr.Ciurea este a doua mea familie, avand in vedere un intreg an de spitalizare pe aceasta sectie, an in care mi-au acordat tot sprijinul posibil, mi-au pus la dispozitie tot ce am solicitat si mi-au dat posibilitatea de a sta permanent cu sotul meu.
Personalul medical auxiliar ne-a acordat tot sprijinul profesional, fiind solicitat la intervale de o ora, pentru ca sotul meu sa poata fi mobilizat, intrucat, acesta fiind foarte grav, necesita mobilizare permanenta si asistata..
Nu a contat pentru dumnealor ca era zi sau noapte, nu a contat cat de solicitate erau, avand in vedere gravitatea si numarul tuturor pacientilor de pe sectie.
Tin sa precizez in mod expres interesul deosebit al celor 2 medici-Prof.Ciurea si dr.Iliescu Adrian de a-l readuce la viata pe sotul meu care au facut tot ce a fost omeneste posibil si nu numai.
Domnul Prof. Ciurea, caruia ii port o stima deosebita pe care nu o pot exprima in cuvinte, un intreg dictionar nu m-ar putea ajuta sa-i multumesc , a solicitat inclusiv sprijinul cadrelor medicale de la Spitalul Victor Babes, sub coordonarea Prof.Ceausu cu care a luat legatura personal pentru a putea depasi starea septica in care se afla sotul meu, dat fiind faptul ca dumnealor sunt specializati in cazurile asociate cu stari septice foarte grave.
Incepand cu data de 22 octombrie, aflat in terapie intensiva, a inceput sa reactioneze, deschizand pentru prima data, dupa 2 luni, ochii.
Pe data de 24 octombrie, domul profesor a hotarat prima interventie chirurgicala.
Dupa aceasta interventie s-a petrecut marea schimbare in bine, desi am trecut prin etape foarte grele, cand a fost la un pas sa ne paraseasca, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am depasit acele momente.
Nu pot descrie in cuvinte momentele in care, fiind in sectia ATI, in stare de coma, asteptam la usa orele de vizita infernale in care erau scoase 2,3 sau 4 persoane decedate si ma intrebam cutremurata « Oare este si el ? », simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare. Nu faceam altceva decat sa ma rog la Dumnezeu, clipa de clipa, ma vedeam atat de neputincioasa, dar puternica, putere pe care mi-o dadeau cei 2 copii care ne asteptau acasa.
In acelasi timp,in perioada de spitalizare a suferit mai multe interventii chirurgicale datorita complicatiilor pe care le-a facut.A fost operat la picior, eliminandu-i o mare cantitate de puroi , cand a dat a doua oara mana cu moartea, dar datorita profesionalismului cadrelor medicale a depasit momentul.
Am pierdut sirul numarului de anestezii si interventii pe care le-a avut la cap, dar rezultatul a fost « pacientul Mirea Cornel traieste ».
Ultima interventie chirurgicala a avut loc in luna iulie cand i s-a montat o placuta in locul osului frontal, scos si « facut pierdut » la Craiova.
Pentru procurarea acesteia s-au depus eforturi foarte mari, avand in vedere ca s-a adus din Elvetia, dar tot datorita celor doi profesionisti, am reusit achizitionarea ei.
Pe data de 1 septembrie 2009 s-a facut transferul in sectia de recuperare a Spitalului Filantropia.
Nu imi venea sa cred ca plecam amandoi, ca este ultima internare intr-un spital dupa atata timp, ca in sfarsit vom pleca acasa unde ne asteptau cei 2 copii, in varsta de 7 ani , respectiv de 1 an si 9 luni.
In toata aceasta perioada am invatat sa scriem, sa citim, i s-au adus fotografii cu familia, prietenii pentru a vedea ce a mai ramas din memoria lui. Incet, incet am constatat ca , in proportie de 80%, era bine.
Vreau sa precizez ca, din prima clipa, m-a recunoscut ca sotie, ceea ce a contat cel mai mult, a fost un miracol.
Dupa 3 saptamani de stat la recuperare, pe data de 17 septembrie, am ajuns acasa.Aici s-a schimbat foarte mult, a revazut copiii, familia, prietenii, recuperarea neurologica fiind uimitoare.
A urmat in sfarsit si o altfel de recuperare…cea sufleteasca…credeam ca nu mai vine aceasta perioada.
Au urmat zile lungi si grele de recuperare fizica, cu accent pe mers.
Insusi medicul si kinetoterapeutul de la Craiova care s-au ocupat de recuperarea sa, au confirmat ca a fost pacientul cel mai grav pe care l-au avut, de la a-l mobiliza la o ora ,o ora si jumatate cu aleza, zi si noapte cand am ajuns acasa, pana in prezent (1 mai 2010) cand ne plimbam de mana prin curte.
A fost o recuperare uimitoare in mai putin de 1 an, desi medicul de recuperare a spus ca trebuie sa am rabdare, ca va fi de durata.
SI A MAI FOST CEVA
Exact cand imi pierdusem orice urma de speranta si cand nu mai credeam in nimeni si nimic, s-a mai ivit o minune.
Nu am crezut initial ca ceva sau cineva ar mai putea sa ma ajute in vreun fel. M-a contactat o doamna pe care o pot numi « mentorul meu spiritual », cea care m-a ajutat foarte mult, de data aceasta pe mine, doar pe mine, m-a invatat cum sa gandesc, cum sa ma rog.
De asemenea, mi-a cerut datele sotului meu, dupa care a revenit cu un telefon, vrand sa ne cunoastem.Am ramas putin indiferenta la tot ceea ce mi-a spus, dar dandu-mi cu precizie niste date :22 oct.-cand apar primele semne, 24 oct.2008- se va produce marea schimbare si ca Actul se va finaliza cu bine, dar va trece foarte mult, avand mai multe obstacole.
Mi-a zis sa am incredere in medici, sa am incredere ca totul va fi bine.
Poate vi se par niste aberatii, dar totul s-a petrecut asa cum mi s-a spus.
Cum am mentionat mai devreme, in data de 22 oct.2008, sotul meu a deschis ochii, a inceput sa reactioneze, confirmandu-se cele spuse, dar totusi am zis : ,,o pura coincidenta ‘’ .
Nu pot sa spun ca nu am asteptat acea perioada si iata s-a intamplat in acea zi de 22, dupa care, pe data de 23 oct.2008, am fost chemata de domnul profesor, spunandu-mi ca , a doua zi, o sa intervina chirurgical.
Cand mi-am dat seama ca totul coincidea cu cele spuse de doamna respectiva, nu-mi venea sa cred si iata ca,pe data de 24 oct.2008, a fost operat, data de la care s-a produs marea schimbare in bine a sotului meu.
Am tinut legatura in permanenta cu ea, spunandu-mi tot timpul sa am incredere in Dumnezeu, ca numai el face minuni si sa ma rog tot timpul. Pot spune ca, inclusiv zilele in care a fost operat, stiam care erau favorabile si care nu, iar cand interventiile chirurgicale erau in zile nefavorabile treceam cu greu peste ele.
Tot timpul se confirmau cele spuse de dansa.Nu am facut altceva decat sa cred in minuni, in Dumnezeu, medici si in toate persoanele din jurul meu si … nu mai putin in mine.
Pot spune, intr-un cuvant, ca am simtit puterea lui Dumnezeu, ca atunci cand deciziile erau foarte grele, simteam cum cineva imi soptea la ureche ce sa fac.
In speranta ca voi fi inteleasa in adevaratul sens al clipelor traite si povestite mai sus in cateva randuri, imi doresc ca toti cei ce se afla in situatia mea sa aiba parte de minuni, sa creada in Dumnezeu si in trimisii lui.
2010. MIHAELA MIREA
CRAIOVA
In urma acestui accident, a fost internat in clinica de neurochirurgie a Spitalului Clinic Judetean nr.1 Craiova la domnul dr.Vasilovici.
In aceasta sectie am stat 9 zile, suferind doua interventii chirurgicale pe creier in urma carora a fost scos si o parte din osul frontal al capului.
In aceasta perioada, starea lui s-a inrautatit din ce in ce mai mult, contactand o serie de infectii nasocomiale si reusind sa faca inclusiv o escara foarte extinsa si profunda ce s-a si suprainfectat.
In urma unor demersuri supraomenesti si numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit transferul sotului meu in sectia I Neurochirurgie a Spitalului Bagdasar-Arseni din Bucuresti, condusa de Prof.univ.dr.Vlad Ciurea , transfer ce s-a facut, fiind un caz foarte grav, cu un elicopter S.M.U.R.D.
Perioada de spitalizare in aceasta sectie a durat 1 an de zile (10 septembrie 2008-1septembrie 2009) fara a avea nici macar o zi de externare din acest spital pe care as putea sa-l numesc “Spitalul Plangerii”, dar si “Spitalul Minunilor”.
O astfel de minune a fost si sotul meu, care numai cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor din aceasta sectie si al personalului medical condusa de Prof.univ.dr.Ciurea Vlad, pe care pot sa-i numesc “trimisii lui Dumnezeu pe pamant” in acest spital avand ca menire salvarea de vieti omenesti si carora nu o sa reusesc sa le multumesc pentru tot binele supraomenesc pe care l-au facut pentru sotul meu, pentru familia mea , dand posibilitatea copiilor mei de a avea tatal langa ei si de care aveau atata nevoie.
Pot spune ca acesta s-a nascut a doua oara, iar parinti ii sunt medicii care i-au dat viata, salvandu-l de la moarte si nu exagerez cu nimic, avand in vedere diagnosticele pe care le-a avut, printre cele mai grave fiind starea septica in care s-a aflat, in mod repetat.
De asemenea, pentru mine personalul medical sub conducerea Prof.univ.dr.Ciurea este a doua mea familie, avand in vedere un intreg an de spitalizare pe aceasta sectie, an in care mi-au acordat tot sprijinul posibil, mi-au pus la dispozitie tot ce am solicitat si mi-au dat posibilitatea de a sta permanent cu sotul meu.
Personalul medical auxiliar ne-a acordat tot sprijinul profesional, fiind solicitat la intervale de o ora, pentru ca sotul meu sa poata fi mobilizat, intrucat, acesta fiind foarte grav, necesita mobilizare permanenta si asistata..
Nu a contat pentru dumnealor ca era zi sau noapte, nu a contat cat de solicitate erau, avand in vedere gravitatea si numarul tuturor pacientilor de pe sectie.
Tin sa precizez in mod expres interesul deosebit al celor 2 medici-Prof.Ciurea si dr.Iliescu Adrian de a-l readuce la viata pe sotul meu care au facut tot ce a fost omeneste posibil si nu numai.
Domnul Prof. Ciurea, caruia ii port o stima deosebita pe care nu o pot exprima in cuvinte, un intreg dictionar nu m-ar putea ajuta sa-i multumesc , a solicitat inclusiv sprijinul cadrelor medicale de la Spitalul Victor Babes, sub coordonarea Prof.Ceausu cu care a luat legatura personal pentru a putea depasi starea septica in care se afla sotul meu, dat fiind faptul ca dumnealor sunt specializati in cazurile asociate cu stari septice foarte grave.
Incepand cu data de 22 octombrie, aflat in terapie intensiva, a inceput sa reactioneze, deschizand pentru prima data, dupa 2 luni, ochii.
Pe data de 24 octombrie, domul profesor a hotarat prima interventie chirurgicala.
Dupa aceasta interventie s-a petrecut marea schimbare in bine, desi am trecut prin etape foarte grele, cand a fost la un pas sa ne paraseasca, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am depasit acele momente.
Nu pot descrie in cuvinte momentele in care, fiind in sectia ATI, in stare de coma, asteptam la usa orele de vizita infernale in care erau scoase 2,3 sau 4 persoane decedate si ma intrebam cutremurata « Oare este si el ? », simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare. Nu faceam altceva decat sa ma rog la Dumnezeu, clipa de clipa, ma vedeam atat de neputincioasa, dar puternica, putere pe care mi-o dadeau cei 2 copii care ne asteptau acasa.
In acelasi timp,in perioada de spitalizare a suferit mai multe interventii chirurgicale datorita complicatiilor pe care le-a facut.A fost operat la picior, eliminandu-i o mare cantitate de puroi , cand a dat a doua oara mana cu moartea, dar datorita profesionalismului cadrelor medicale a depasit momentul.
Am pierdut sirul numarului de anestezii si interventii pe care le-a avut la cap, dar rezultatul a fost « pacientul Mirea Cornel traieste ».
Ultima interventie chirurgicala a avut loc in luna iulie cand i s-a montat o placuta in locul osului frontal, scos si « facut pierdut » la Craiova.
Pentru procurarea acesteia s-au depus eforturi foarte mari, avand in vedere ca s-a adus din Elvetia, dar tot datorita celor doi profesionisti, am reusit achizitionarea ei.
Pe data de 1 septembrie 2009 s-a facut transferul in sectia de recuperare a Spitalului Filantropia.
Nu imi venea sa cred ca plecam amandoi, ca este ultima internare intr-un spital dupa atata timp, ca in sfarsit vom pleca acasa unde ne asteptau cei 2 copii, in varsta de 7 ani , respectiv de 1 an si 9 luni.
In toata aceasta perioada am invatat sa scriem, sa citim, i s-au adus fotografii cu familia, prietenii pentru a vedea ce a mai ramas din memoria lui. Incet, incet am constatat ca , in proportie de 80%, era bine.
Vreau sa precizez ca, din prima clipa, m-a recunoscut ca sotie, ceea ce a contat cel mai mult, a fost un miracol.
Dupa 3 saptamani de stat la recuperare, pe data de 17 septembrie, am ajuns acasa.Aici s-a schimbat foarte mult, a revazut copiii, familia, prietenii, recuperarea neurologica fiind uimitoare.
A urmat in sfarsit si o altfel de recuperare…cea sufleteasca…credeam ca nu mai vine aceasta perioada.
Au urmat zile lungi si grele de recuperare fizica, cu accent pe mers.
Insusi medicul si kinetoterapeutul de la Craiova care s-au ocupat de recuperarea sa, au confirmat ca a fost pacientul cel mai grav pe care l-au avut, de la a-l mobiliza la o ora ,o ora si jumatate cu aleza, zi si noapte cand am ajuns acasa, pana in prezent (1 mai 2010) cand ne plimbam de mana prin curte.
A fost o recuperare uimitoare in mai putin de 1 an, desi medicul de recuperare a spus ca trebuie sa am rabdare, ca va fi de durata.
SI A MAI FOST CEVA
Exact cand imi pierdusem orice urma de speranta si cand nu mai credeam in nimeni si nimic, s-a mai ivit o minune.
Nu am crezut initial ca ceva sau cineva ar mai putea sa ma ajute in vreun fel. M-a contactat o doamna pe care o pot numi « mentorul meu spiritual », cea care m-a ajutat foarte mult, de data aceasta pe mine, doar pe mine, m-a invatat cum sa gandesc, cum sa ma rog.
De asemenea, mi-a cerut datele sotului meu, dupa care a revenit cu un telefon, vrand sa ne cunoastem.Am ramas putin indiferenta la tot ceea ce mi-a spus, dar dandu-mi cu precizie niste date :22 oct.-cand apar primele semne, 24 oct.2008- se va produce marea schimbare si ca Actul se va finaliza cu bine, dar va trece foarte mult, avand mai multe obstacole.
Mi-a zis sa am incredere in medici, sa am incredere ca totul va fi bine.
Poate vi se par niste aberatii, dar totul s-a petrecut asa cum mi s-a spus.
Cum am mentionat mai devreme, in data de 22 oct.2008, sotul meu a deschis ochii, a inceput sa reactioneze, confirmandu-se cele spuse, dar totusi am zis : ,,o pura coincidenta ‘’ .
Nu pot sa spun ca nu am asteptat acea perioada si iata s-a intamplat in acea zi de 22, dupa care, pe data de 23 oct.2008, am fost chemata de domnul profesor, spunandu-mi ca , a doua zi, o sa intervina chirurgical.
Cand mi-am dat seama ca totul coincidea cu cele spuse de doamna respectiva, nu-mi venea sa cred si iata ca,pe data de 24 oct.2008, a fost operat, data de la care s-a produs marea schimbare in bine a sotului meu.
Am tinut legatura in permanenta cu ea, spunandu-mi tot timpul sa am incredere in Dumnezeu, ca numai el face minuni si sa ma rog tot timpul. Pot spune ca, inclusiv zilele in care a fost operat, stiam care erau favorabile si care nu, iar cand interventiile chirurgicale erau in zile nefavorabile treceam cu greu peste ele.
Tot timpul se confirmau cele spuse de dansa.Nu am facut altceva decat sa cred in minuni, in Dumnezeu, medici si in toate persoanele din jurul meu si … nu mai putin in mine.
Pot spune, intr-un cuvant, ca am simtit puterea lui Dumnezeu, ca atunci cand deciziile erau foarte grele, simteam cum cineva imi soptea la ureche ce sa fac.
In speranta ca voi fi inteleasa in adevaratul sens al clipelor traite si povestite mai sus in cateva randuri, imi doresc ca toti cei ce se afla in situatia mea sa aiba parte de minuni, sa creada in Dumnezeu si in trimisii lui.
2010. MIHAELA MIREA
CRAIOVA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)