Pacientii Multumesc: Dl Lianu Florea

Ma numesc Lianu Florea, in varsta de 87 de ani.

Doresc sa fac cunoscuta starea mea grava de sanatate, in care m-am gasit in anul 2011, pentru a transmite adanci multumiri Domnului Profesor Alexandru Vlad Ciurea, dar si pentru a informa pe cei care sunt sau pot ajunge in situatia mea, la limita dintre viata si moarte.

In general, m-am bucurat de o viata sanatoasa, pe fondul unui mod cumpatat de trai, fara excese de orice natura. Am avut mici probleme de sanatate pe care le-am depasit cu ajutorul medicilor si a propiei vointe. Insa, la inceputul anului 2010 a aparut un prim factor extrem de deranjant - slabirea vederii la ochiul drept, ajungand la 90% din normal, adica aproape ca nu mai vedeam. Au urmat altele: disparitia apetitului pentru munca si viata, ameteli puternice la schimbarea pozitiei corpului, iar somnul era deranjat de cosmaruri agresive, caderea in gol, explozii care ma trezeau, unele urmarindu-ma cateva ore din starea de veghe. Eu care eram apreciat la serviciu si in toate imprejurarile ca un model de comportament rational, devenisem foarte irascibil. La inceputul anului 2011 a aparut o pareza pe partea dreapta, mana si piciorul de foloseam cu multa greutate, iar vorbirea era compromisa. La unele intrebari cautam sa raspund si nu reuseam, facand semn cu mana ca nu pot sa conversez. Starea mea provoca o mare ingrijorare in familie. Faceam eforturi deosebite pentru mentinerea obiceiului de a merge pe jos, cel putin o jumatate de ora pe zi, tarand piciorul drept. Initial medicii au crezut ca este un mic accident cerebral dar starea mea de sanatate se degrada vizibil si mi-a fost recomandata o examinare tomografica. S-a evidentiat o neregularitate pe creier care a fost interpretata drept tumora si mi s-a recomandat o examinare la Spitalul Bagdasar-Arseni. Pentru ca deja nu mai puteam sa ma deplasez singur, iar starea mentala era confuza - la intrebarea ce varsta am, mentionam mereu alte date - am fost adus de urgenta la Domnul Dr. Profesor Ciurea. La sosirea la spital am fost supus unei examinari RMN, diagnosticat cu hematom subdural si operat de urgenta, la ora 23.00. Prin grija Domnului Profesor si a echipei care m-a operat am scapat cu viata.

Dupa operatie, toate necazurile pricinuite de boala au inceput sa cedeze. Miscarea mainii si piciorului drept s-a rezolvat foarte rapid. Vorbirea coerenta s-a realizat dupa cateva zile. Cand discutam cu cei care ma vizitau in spital mai stalceam unele cuvinte sau nu regaseam expresia cea mai potrivita. Vederea la ochiul drept a revenit dupa circa o luna, fapt constatat de medicul oftalmolog. Dupa trei luni de la operatie, am revenit la o stare de normalitate. La ora actuala, ma consider pe deplin vindecat, cu un apetit pentru munca si viata crescut, reluand multe lucrari abandonate in timp.

Cu greu gasesc cuvintele care sa exprime cu adevarat sentimentul de multumire si gratitudine pentru medicii care mi-au salvat viata si au adus-o la normalitate.

Cu adanca pretuire, Colonel in rezerva Lianu Florea Breaza, Prahova

Masuri urgente!

Starea de sănătate a unei naţiuni concură la crearea unui destin câştigător. Un popor bolnav e un popor pierdut. În zilele noastre nu mai suntem atacaţi de tătari, numai suntem presaţi de Imperiul Otoman, nu mai sunt pârjolite recoltete si casele, nu mai sunt luate femeile şi copii de năvălitori, dar ceva grav tot se întâmplă. Românii sunt atacaţi de politici sociale şi de sănătate injuste (nu au medicamente, nu au spitale, nu mai au medici), sunt presaţi şi tensionaţi de situaţia economică din ce în ce mai precară, îşi pierd familia şi copii, care pleacă la muncă în străinătate. Starea de spirit, de nemulţumire este dublată de o stare nefirească de vulnerabilitate somatică. Numărul impresionant de mare al pacienţilor care se internează în spitale este alarmant. De unde atâţia oameni bolnavi? Şirul lor nu se mai termină? Unde vom ajunge dacă sute şi mii de oameni se internează pentru că şi-au pierdut temporar sau irevocabil sănătatea? Îngrijorător este şi faptul că patologii extrem de grave lovesc nu doar vârstnicii, dar şi tinerii şi copii?

În clinica de neurochirurgie a crescut numărul cazurilor de copii până în trei ani care au tumori cerebrale gigant. Iată două imagini ilustrative (figura 1 a,b). Este vorba de un copil care a prezentat agitaţie, apoi stare de somnolenţă, având un regres funcţional evident cu evoluţie rapidă. La investigaţii atât medicii, cât şi părinţii au constatat ceva terifiant: o tumoră cerebrală imensă. Verdictul este clar indiferent dacă operaţia se va efectua cu succes: o copilărie pierdută, un cetăţean pierdut, o viitoare familie pierdută, o perspectivă parţial sau total anulată.

Figura 1. Tumoră gigant la copil sub 3 ani: a (plan sagital), b (plan axial).

S-au depus eforturi susţinute de distrugere a poporului român din punct de vedere cultural, spiritual, al aşezărilor (au tăiate, distruse păduri, au apărut deşerturi, atmosfera este tot mai poluată, apele la fel, se aduc şi se depozitează în România deşeuri extrem de nocive din alte ţări). La acestea se adaugă pericolul de distrugere a capitalului uman: populaţia este în scădere prin reducerea natalităţii, emigrări masive, stare de sănătate este la pământ, oamenii nu au cu ce să fie îngrijiţi şi, mai recent, nu au unde să mai apeleze pentru a fi salvaţi (unităţile de sănătate s-au desfiinţat în multe localităţi).

Nu credem că suntem un „popor blestemat” sau sortit să piardă, ori să dispară, aşa cum au dispărut alte popoare, dar credem că în stilul actual nu se mai poate continua. Instabilitatea a ajus să caracterizeze sistemul social, sanitar şi viaţa fiecărui cetăţean. Azi apare o idee, mâine se aplică fără nicio analiză preliminară a rezultatelor probabile, iar poimâine se renunţa la ideea respectivă. Cineva probabil câştigă din asta, iar alţii pierd. Românii de la toate nivelurile vor avea un destin mai bun când vor învăţa să respecte principiul „câştig-câştig”, când vor renunţa la principiul „important e ca eu să câştig chiar dacă altul pierde”. De la nivelul deciziilor înalte ministeriale (noi taxe, noi reglementări, noi achiziţii, alte schimbări), până la mersul fără bilet în transportul comun, românii se gândesc cum să „le iasă ceva”. Să privim ansamblul şi să vedem mai în profunzime lucrurile. Să ne gândim cât de mare este costul câştigurilor de moment. Să renunţăm la cârtiguri pe termen scurt ca să avem victorii pe termen lung. Se introduc cardurile de sănătate. Au fost dezbătute limitele lor de funcţionare (accesul la date pacientului, riscul legal, social şi moral, plata cardului etc.), limitele obţinerii unor rezultate (acceptarea principiului acordului prezumat pentru prelevarea organelor), însă trebuie să ne gândim şi la pierderile care apar dacă acest card nu va avea toate rezultatele dorite.

Desfiinţăm şi comasăm spitale, institute pentru că nu mai „avem voie” să deţinem multe paturi, dar aprobăm spitale private care vor prelua fondurile asigurărilor, vor plăti doar impozit, dar banii recoltaţi nu se vor mai întoarce în bugetul naţional. Va merge o perioadă după care, când nu vor mai fi bani, aceste spitale vor solicita plata serviciilor, iar cei care nu vor avea cu ce plăti vor muri cu zile! Schimbăm des guvernanţii, pe baza ideii că X nu a fost bun şi Y va fi mai bun, dacă nici el nu e bun apare Z, apoi Q etc. Constatăm că fiecare ministru face ce zice guvernul sau alte foruri, nu aplică idei inovative chiar dacă le-ar avea. Câteva măsuri de urgenţă ar putea fi luate: oprirea jafului (paduri, ape, rezerve minerale etc.), reglementări clare in toate domeniile şi legi care să sprijine instituţiile care contribuie la echilibrul social, motivarea populaţiei de a lucra în ţară, dezvoltarea autentică a sistemului de sănătate, a educaţiei, a justiţiei, promovarea valorilor autentice, a celor care pot contibui efectiv la salvarea acestei naţiuni şi la revigorarea ei.

Veniţi de luaţi Lumină!

Sfânta Sărbătoare a Paştelui are semnificaţia Învierii Mântuitorului şi este cea mai importantă sărbătoare creştin-ortodoxă. Ea simbolizează victoria lui Hristos asupra morţii, victoria luminii asupra întunericului, a adevărului asupra neadevărului, chemarea şi adeziunea oamenilor către spiritualitate, către detaşarea de lumea materială, către înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă iluminarea sufletului şi înţelegerea învăţăturilor şi puterii Dumnezeieşti, învingerea păcatelor prin cumpătare, post, rugăciune, reflecţie. Paştele este interpretat ca o izbăvire a binelui asupra răului. După Duminica Floriilor, când Iisus Hristos învie se fac ultimele pregătiri timp de o săptămână pentru această mare sărbătoare.

În Joia Mare, numită şi Joia Patimilor oamenii sfinţesc mâncarea şi băutura la Biserică. În Vinerea Mare, creştinii ţin post negru, adică nu mănâncă nimic şi nu beau apă pentru a se feri de boli şi pentru a avea spor în perioada ce urmează. Trecerea pe sub masă de trei ori în Vinerea Mare semnifică potignirile lui Isus când şi-a cărat propria cruce către dealul unde urma să fie răstignit. În Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creştinii merg la Biserică pentru a lua lumină, pentru a participa la slujba care anunţă Învierea Mîntuitorului.

Lumina marchează curăţarea sufletului şi trupului şi este dusă în casă, dar şi la cimitir pentru cei morţi. În noaptea de Înviere creştinii merg la biserică pentru „a lua lumină”. Lumina este adusă de la Sfântul Mormânt. În Sâmbăta Mare, la ora 7 dimineata, se pun pecetele şi se “sigilează” cu panglici şi ceară intrarea în Sfântul Mormânt. Se fac controale amănunţite pentru a nu exista surse de aprindere. Dimineata se deschid portile pentru toţi creştinii care vin din toate colţurile lumii. Patriarhul ortodox vine la Mormânt împreună cu ierarhii bisericeşti şi cu liderul poliţiei israiliene. După un ritual de intrare şi pregătire se mai face un control al capelei şi chiar patriarhului. Ulterior patriarhul intră în Sfântul Mormânt, Toţi cei veniţi aşteaptă venirea luminii putând ocupa locuri afară şi de la pragul bisericii până la altar.

Un preot român care ne-a fost pacient a povestit ce s-a întâmplat mai departe. Astfel, el a fost martor la momentul apariţiei luminii. În jurul ore 12.30 a apărut un bulbăre de lumină puternică alb-albăstruie cu diametrul de 10-15 cm, având margini care se pierdeau. Părea o lumină “imaterială”. Ea s-a plimbat prin încăpere s-a lipit de faţa câtorva oameni şi chiar în barba unui preot fără a produce arsuri. Apoi, după 30-40 de secunde de la acest parcurs s-a transformat în flacără aprinzând materialul pregătit pe sfântul mormânt şi o parte din lumânările celor care aşteptau. Nu toate lumânările se aprind, ci numai o parte din ele. Apoi lumina este luată şi de ceilalţi oameni. Ambasadorii credinţei iau lumină şi pleacă spre aeroport pentru a o transporta în ţările de unde au venit. Transportul de face cu o serie de curse normale programate la orele potrivite pentru a asigura coerenţa demersurilor de plecare.

În Duminica Învierii creştinii se îmbracă cu haine noi, marcând un nou început pentru primenirea trupului şi sufletului. Ei se întrunesc în familie şi primesc pasca, ouă roşii şi alte alimente cu semnificaţie.

Aşadar, lumina este un simbol al înălţării sufletului deasupra lucrurilor mărunte, este un simbol al creşterii spirituale a omului. Când noi trecem de viziunile limitate şi încercăm să vedem mai mult şi mai sus, atunci şi viaţa este mai frumoasă, mai normală şi este extrem de valoroasă, e valoarea supremă. A fi cantonat în puncte de vedere limitate, înguste, a te orienta pe scopuri mici pe termen scurt însamnă a nu lăsa lumina să pătrundă în minte şi în suflet. Fără înţelegerea mai atentă, mai profundă a lucrurilor, oamenii rămân în întuneric şi riscă să fie victime ale neadevărului şi răului.

Lumina sfântă vine de la Dumnezeu, dar lumina în ştiinţă de unde vine? Ea vine de la înţelepţi. Dacă nu ai înţelepţi atunci să îi cumperi, spune o cugetare. De ce să îi “cumperi”? Pentru că fără înţelepciune omul, familia, poporul cade pradă forţelor oculte care îl pot domina şi duce la pierzanie. Rezultă că avem nevoie de oameni care să aducă lumină în mintea celorlalţi în viaţa socială, avem nevoie de sănătatea trupească pentru a gândi bine şi a merge înainte cu paşi drepţi. Pentru aceasta e nevoie de un sistem de învăţământ mai atent gestionat, de un sistem sanitar «sănătos».

Care este starea actuală a învăţământului în România după 20 de ani de la schimbarea cea mare. Legile se modifică mereu, criteriile de promovare, criteriile de pensionare etc. Este instabilitate. Efectele sunt clare: în învăţământ nu mai există sau nu mai intră cei care ar trebui să aducă lumină în mintea tinerilor români. Sunt deja prea puţini aceia care mai reuşeşc să transmită ceva consistent, sunt prea puţine valorile autentice. Noile generaţii nu au repere pre multe.

În sănătate, care este situaţia? Avem un popor foarte bolnav. Patologiile grave sunt tot mai frecvente. La neurochirurgie creşte numărul copiilor (până în 3 ani!) cu tumori cerebrale gigant. În general şi peste tot în ţară, pacienţii sunt debusolaţi. Nu mai au spitale. Medicii nu mai au unde să lucreze (posturi blocate!), pleacă în străinătate. Cei rămaşi în ţară nu au cu ce să îşi îndeplinească datoria. Pacienţii se revoltă pentru că vor mai mult, vor să fie trataţi corect pentru că plătesc asigurările (dar şi personalul medico-sanitar plăteşte asigurările!). Starea de fapt pare cufundată parţial în întuneric. Dar există undeva o speranţă de lumină. Medicii duc lumină în viaţa pacienţilor, în viaţa familiilor acestora. Le tratează bolile, le redau viaţa, le curăţă trupul de afecţiuni, le redau lumina pe faţă şi în suflet. Ei înşişi au nevoie de un tratament adecvat. Încă mai există o şansă, o speranţă!

Critica este o uneală extrem de folositoare a raţiunii pure. Însă, noi nu vom protesta cu această ocazie, ci poate cu alta. Vom ţine cont de ceea ce Confucius (n. 550 î.Hr.; d. 470 î.Hr.) spunea: “decât să protestezi împotriva întunericului, mai bine aprinde o lumină!”. Deci, care e perspectiva? Să urmărim exemplul marilor înţelepţi ai Greciei Antice.

Socrate (469-399 i.e.n.), părintele filosofiei europene occidentale, a pus accentul filosofiei pe ființa umană, a dezbătut conceptul de adevăr, care echivalează cu ideea de lumină, iluminare. Deviza lui Socrate era "Știu că nu știu nimic". El recomanda elevilor săi îndemnul "Cunoaște-te pe tine însuți" (ceea ce semnifica orientarea omului către cunoaştere, către iluminare, aşa încât să fie conştient de locul său în lume și în natură, să nu uite că este muritor).

Socrate spunea că educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. Există doar un lucru bun, ştiinţa, şi doar unul rău, neştiinţa. Vă rog să cugetaţi la semnificaţia acestor vorbe înţelepte!

Platon (cca 427-347 i.e.n.) a creat "Academia" (Ακαδημεια) în anul 387 î.Chr., numită așa după numele erolui legendar Akademos. Timp de 20 de ani, Platon şi-a ţinut lecțiile la această Academie, promovând idei revoluţionare, care au deschis mintea tinerilor participanţi. El a lăsat în urmă nu numai o academie, nu numai un sistem de gândire, ci mai mult, a lăsat în urmă o şcoală, o pleiadă de înţelepţi care au dus mai departe contribuţiile lui, ideile valoroase, nu le-au lăsat să moară, să dispară, ci le-a păsat de acele valori.

Platon a spus: “Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr”. Din cele stipulate rezultă că vom învinge când vom lăsa ceva în urmă, şcoli, cunoaştere, oameni valoroşi, când vom ţine cont de vorba celor care ştiu ce trebuie făcut şi nu vom mai sta gură cască să ne spună alţii ce avem de făcut sau să facem ce vor ei.

Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a frecventat Academia lui Platon.

Aristotel afirma că “Cea mai mică deviatie de la adevăr este multiplicată unterior de mii de ori”. Rezultă că ne putem dezvolta propria viziune, putem crea în mintea nostră lumină, numai să vrem, putem să împrăştiem această cunoaştere, această lumină şi celorlalţi. Nu putem lăsa neadevărul să ne biruie, să ne prefacă în nimic, să de plaseze în întuneric.

Adevărul este că poporul român, ca popor creştin s-a impus cu demnitate în istorie, a luptat pentru creştinism, a îndepărtat pe antihrisul care a vrut să-l ducă la pierzanie. Nu mă tem de Dumnezeu, ci de absenţa lui, cugeta O. Paler (1926-2007).

Aşadar, români: nu l-am pierdut pe Dumnezeu, înseamnă că nu ne-am pierdut pe noi înşine! Veniţi de luaţi Lumină!


Autor:
Prof. Dr. Msc. A.V. Ciurea

Publicat in:
Viata Medicala, 13.04.2011

No name, no face, no number

Medicina este una dintre activităţile cele mai complexe din orice societate, este o activitate de vârf. Medicii au o dublă responsabilitate, atât medicală, în relaţia cu beneficiarii serviciilor, cât şi managerială, în relaţia cu personalul, cu organizaţia ca întreg. Modelele acţionale ale medicilor nu vor putea fi niciodată separate de procesele de management.

Ca răspuns la nevoia de modernizare a sistemului de sănătate, de prin anul 2004 în România a apărut un curent reformist care a lansat ideea de principiu că trebuie dezvoltat managementul în sistemul sănătăţii. Acest lucru a meritat și va merita mereu o apreciere deosebită. Important este cum s-a făcut, cum se face și cum se va face această dezvoltare a managementului.

Ne amintim că s-a declanșat o adevărată modă devenită apoi urgie a managementului, un tsunami de cerințe, de zvonuri, de prelegeri cu teme de management. Prima tendință clară a fost obligativitatea ca medicii și alte categorii de personal cu funcții de conducere să se pregătească în management, ca să devină manageri mult mai buni. S-au pus la punct forme de pregătire în management, unele mai consistente, altele doar dădătoare de diplome. În orice caz, medicii s-au prezentat la datorie și au urmat cursuri și tot felul de prelegeri, cu examene mai abstracte sau mai pragmatice. Faptul că medicilor li s-a cerut să capete pregătire de specialitate în management a avut mai multe implicaţii. În primul rând, s-a înţeles că toţi cei care au responsabilităţi manageriale trebuie să îşi completeze dezvoltarea profesională în funcţiile de conducere, lucru apreciabil, însă care necesita mai multe clarificări. În al doilea rând, intervenea problema: până unde poate merge această pregătire în materie de management? Sunt sarcini de management pe care medicii nu le cunosc și trebuie să le deprindă? Medicii vor deveni administratori, având noi sarcini? În al treilea rând, faptul că se cerea medicilor să devină manageri exprima o anumită încredere în ei, fiind recunoscuți ca persoane capabile să își asume multiple responsabilităţi (însă și după cursurile de pregătire medicii au condus la fel de bine clinicile), pe de altă parte, a apărut riscul dezrădăcinării medicilor din profesie, ei trebuind să devină manageri-medici sau medici-manageri. În lume o formare managerială nu se face prin 2-3 cursuri, doar în cadrul unor forme consacrate de pregătire precum centrele de training managerial și MBA-urile. După cursuri se fac evaluări ale capacităților dobândite conform cu grilele de obiective ale programelor. Reformiștii cu siguranță că nu s-au grăbit să evalueze contribuția școlilor de manageriat în creșterea abilităților de conducere a participanților. Dovada: s-a renunțat la această practică și au apărut alte idei. Totuși, între timp mulți medici au luat în serios curentul de dezvoltare a managementului, chiar mulți au agreat această viziune, așa încât au început să citească mai mult pe tema respectivă și chiar să publice studii și cărți de specialitate. Au apărut valoroase lucrări în acest domeniu. Deci contribuțiile medicilor nu au întârziat să apară.

Așadar, după primul val de “revigorare managerială”, după ce medicii și alte persoane cu funcții de conducere s-au pregătit și s-au conformat, a apărut a doua tendință care spunea că funcțiile de conducere din unitățile medico-sanitare ar fi bine să fie exercitate de oameni care nu se implică paralel și în activitatea clinică, doar se ocupă strict de bunul management al lucrurilor. Se afima atunci că este imposibil ca un om normal să facă atâtea activități: să fie și director de spital și șef de clinică și profesor universitar. Noi credem că se poate să fii toate la un loc și să le faci bine sau excelent. De la filosofia că trebuie ca în posturile de conducere să fie oameni destinați strict activităților respective s-a trecut la a treia tendință și etapă de lucru: introducerea în funcțiile de conducere a unor oameni care să facă numai management nu și clinică. Astfel s-a propus ideea că cine vrea să rămână șef să renunțe ori la clinică ori la directorat, adică ori ești director medical, ori ești șef de clinică, ori ești medic, ori ești manager. Și totuși, medicii se pregatisera ca să fie mai buni manageri sau manageri cu diplome care le recunoșteau noile abilități, de parcă ei nu știau cum să conducă clinicile și unitățile. În momentul următor li se cerea să renunțe la această pregătire și să aleagă. Etapa următoare a fost incendiară!

No brain
Punctul culminant al tensunilor din sistem a fost reprezentat de seria revocărilor şi demisiilor în urma unei decizii venite de la Ministerul Sănătăţii (MS) in 2005. Astfel, s-a recurs la revocarea a 24 de consilii administrative şi demiterea a 15 comitete directoare (Pîrău, 2005, b). Decizia a produs şoc şi confuzie (Mihailide, 2005, a). Desigur, că opiniile au fost controversate. Comentariile au mers de la considerarea măsurilor ca fiind necesitate absolută ce trebuie să implice acţiuni dure, “o ghilotiare revoluţionară a feudalilor din sistem”, la criticarea acestora în emisiuni de televiziune pe temeiul riscului unor efecte dramatice prin afectarea actului medical (Mihailide, 2005, a); asimilarea deciziei cu plata unor poliţe şi atacuri la persoană (Pîrău, 2005, c).

No name
După expresia unor autori, noua listă a directorilor de spitale a fost o surpriză: toate persoanele propuse erau medici şi nu manageri (Mihailide, 2005, b). Criticile au fost dure, constatându-se că mulţi dintre cei propuşi au mai fost în posturi de conducere în sistem sub diferite guvernări şi “n-au făcut prin competenţă gaură-n cer” (Mihailide, 2005, b), Studiul CV-urilor a arătat că există mari dubii privind predicţia performanţelor noilor aleşi, constatându-se lipsa de experienţă în clinică: unii n-au lucrat niciodată într-un spital, iar alţii au avut altă specialitate (dentist), unul dintre consiliile noi conţinea şase persoane demise ale vechiului consiliu (ibidem.). S-a reproşat că unele schimbări din funcţie nu sunt justificate, iar procedurile s-au caracterizat printr-o “regretabilă lipsă de maniere” (ibidem.). În multe unității noii veniți interimar au instituit inchiziții preluând biroul unor oameni respectați, medici sau profesori, dând afară din locații vechea echipă menagerială, interzicând accesul în amfiteatre și lansând mesajul că oricare salariat care a fost nemulțumit să vină direct la noul director să pârască. Au fost situații în care vechea echipă de conducere a fost târâtă prin procese și acuzată de fapte grave. Toate aceste echipe date în judecată au câștigat procesele, însă costul moral a fost de neuitat! Au fost călcate în picioare realizări ale vechii conduceri, de exemplu în unele spitale au fost organizate noi oportunități de tratament, locațiile fiind amenajate pentru servicii de înaltă performanță, care apoi au fost devalizate prin schimbarea destinației și acceptarea accesului public. Grave probleme etice și încălcări flagrante ale Codului Muncii au fost comise în perioada aceea de tranziție de către echipele nou instalate. Acel interimat a arătat ce înseamnă nonmanagementul sau antimanagementul!
În presa medicală s-a mai spus ca prin toate acele “combinaţii şi permutări” decidenţii au încercat să evite acuzaţia unei lovituri politice (ibidem.). Concluziile unor autori au fost deschis exprimate: “dacă toate mult-trâmbiţatele măsuri reformiste se vor reduce la aceste ghilotinări, reforma sanitară va fi un fiasco” (ibidem.).

No face
Despre schimbări s-a tot spus în “programele de reforme”, însă de rezultate cam nimic. S-a subliniat obsedant în ultimii ani că reforma vrea să eficientizeze. Termenul de eficiență a devenit un panaceu. Eficientizarea a devenit paradigma absolută a managementului sistemului. Pe de o parte se vorbea de revoluția eficienței și pe de altă parte asistam cu toții, împreună cu populația la spectacole absurde ale ineficienței: la degradarea unităților medicale datorită lisurilor, bani aruncați în stânga și în dreapta pe medicamente sau vaccinuri inutile, pe tot felul de materiale și aparaturi inutile, în timp de bolnavii cu diabet mureau la cozi sau nu avea insulina, iar pacienții din spitale veneau cu perfuziile de la farmaciile de visavi.

Ne interesează acum care sunt rezultatele reformei schimbării directoratului cu manageriatul, a schimbării directorilor medici cu manageri. Ne aflăm la încheierea unui cliclu de peste 5 ani și dorim a înțelege avantajele reale ale reformei posturilor de conducere din unitățile medico-sanitare. Nu e nevoie să insistăm pentru că este ușor de dedus. Realitatea e deja cunoscută de actorii sănătății. Oricine poate face un raționament simplu că un șef nu are impact și nici rezultate dacă vine din afară într-o instituție și e pus să conducă, deși nu cunoaște instituția, nu s-a impus în plan profesionat, nu știe mersul lucrurilor și oamenii. Mai mult, un nou șef venit din afară dacă nu a demonstrat deja ce poate, atunci cu siguranță că nu are cum să fie mai bun ca prin minune. În multe sisteme de management conducerea vine din rândul celor din instituție, urcă de jos până parcurge toate treptele așa încât să știe bine toate problemele de la toate nivelurile. Este lege în managementul conducerii că liderul trebuie să fie o autoritate profesională, o persoană care este respectată și recunoscută, o personalitate puternică care crează noi perspective și dezvoltă sistemul, nu doar îl întreține în starea în care a fost. O conducere venită din afară, fără tradiție și experiență se închide în turnul de fildeș și scoate capul rar, încearcă să se impună prin mijloace austere, crează diviziunea colectivului în “noi și ei” încercând să recruteze câțiva simpatizanți dezadaptați din vechiul sistem, care vor să se ajungă. Colectivele de muncă se divid pe specialități, încep polițele și aerele de șefie pentru ca în final toată lumea să uite de rezultate. Lipsa unui factor care să unifice starea de spirit conduce la creșterea individualismului, închiderea în sine a departamentelor, scăderea cooperării și respectului reciproc. Așa s-a întâmplat în multe unități în care s-a adus noul val.

Pe de altă parte, unii manageri de spital nou instalați au încercat să aibe o prestație bună, să întrețină relații de respect cu liderii locali și au cooptat în echipa managerială membrii vechii echipe, recunoscând că fără ei nu se poate face adevăratul management.

În multe locuri managerii de nouă generație au avut performanțe mai slabe asupra unității, neputând controla cheltuielile, organizarea, igiena, managementul resurselor umane, viața academică, serviciile de pază și protecție, spitalele devenind gări în care oricine vrea intră și iese. Au fost și manageri cu bun simț care au înțeles că nu e de glumă cu conducerea spitalelor și au menținut legătura cu medicii șefi de clinică, dar nici ei nu au putut avea impactul clinic așa cum numai un medic poate avea când este prezent lângă oameni, când avizează medicația, când face controlul igienei, când spune oamenilor ce trebuie făcut în planul serviciilor.

Sesizând eșecul reformei manageriale s-a creat o nouă tendință: managerierea de către firme de consultanță. Mulți autori de articole din presa de actualitate medicală sau vorbitori la evenimentele dedicate managementului sănătății au lasat o idee inedită: aducerea la scaunul conducerii unităților a unor secialiști din afara țării. De fapt se stipula ideea ca unitățile românești de sănătazte să fie manageriate de niște firme specializate (exact de asta aveam noi bani).

No number
În ultimii doi ani s-a reformat iarăși sistemul de sănătate, fiind la modă reorganizarea spitalelor, care a luat forma desființării sau comasării. S-a afirmat că economia rezultată din comasarea şi reprofilarea celor 182 de spitale este de 20 de milioane de lei şi provine mai ales din desfiinţarea a numeroase funcţii de conducere. Justificarea: apar bani din desfiinţarea funcţiilor de manageri. S-ar fi desfiinţat circa 330 de funcţii de manager, director medical, director financiar contabil, la care s-ar fi adăugat 230 de funcţii de conducere de la unităţile reprofilate. Iată un paradox, după ce în anul 2005 a avut loc revoluţia managerială din sănătatea românească, după ce s-au lansat posturile de “manager de spital” pentru care s-a dorit recunoaşterea ca titulatură profesională, asistăm la o economie bazată pe măturarea managerilor. O reformă la reformă, o modificare a schimbării!

No comment
Dragi decidenți, dragi medici, trebuie să înțelegem că unitățile de sănătate funcționează bine dacă se face management cum trebuie - de cei care pot face asta. Așa cum nici medicamentele nu se iau după ureche, nici managementul nu se face după ureche. Vorbim de medicină bazată pe dovezi și trebuie să vorbim de management bazat pe dovezi! Dacă vreți ca treaba să meargă bine acceptați faptul că în unitățile de sănătate cei mai buni manageri sunt și vor fi medicii consacrați, cei care și-au câștigat un prestigiu, care cunosc realitățile interne, care pot înțelege toate detaliile vieții clinice, a vieții pacienților și personalului, ei pot face raționamente privind consumul de medicamente și evoluției serviciilor. În lume autoritatea conducerii este rațional împărțită: există un economist feroce care permanent este atent ca ghidurile de consum să fie respectate întocmai. Dacă un medic ia o decizie care nu corespunde cu ghidul de alocare a medicației, atunci plătește din buzunarul personal. În rest viața clinică instituțională este condusă de un profesor reputat care ia decizii privind managementul, administrarea, activitatea, are cuvând decisiv în procesele medicale, cele de achiziție și de personal. Cât timp ne mai trebuie să începem să facem management de bună calitate în acest sistem, în unitățile sănătății?


Publicat in:
Viata Medicala
Nr. 10, 9 martie 2012

Prof. Dr. MSc A.V. Ciurea
Clinica I Neurochirurgie
Spital Clinic de Urgenta “Bagdasar Arseni”

Florin Piersic, pur si simplu!

De curand, maestrul Florin Piersic a sustinut un recital cu titlul “Florin Piersic pur si simplu...” Evenimentul face parte din seria de manifestari Zilele Culturale ale BNR – 2012. Dupa ce am participat la acest spectacol grandios imi permit sa scriu cateva cuvinte despre Florin Piersic, un om cu geniu.




Medicul de suflete, Florin Piersic, reprezinta in momentul de fata cea mai mare stea pe care teatrul romanesc ne-a putut-o oferi. Numele lui este legat de o serie de aparitii teatrale de mare succes ce ne-au influentat emotional.

Fiind student la Cluj ma uitam cu admiratie, inca din anii tineretii, la junele prim care emana sanatate, altruism si frumusete in tribuna “sepcilor rosii”.

Anii au trecut dar privirea sa calda si cuvintele sale nu ne-au pasit nici pe platourile de filmare unde a ramas consacrat in filme celebre “Haiducii lui 7 cai” (regizor: Dinu Cocea, 1966), “Zestrea Domnitei Ralu” (regizor: Dinu Cocea, 1972), “Drumul oaselor” (regizor: Doru Nastase, 1980) etc.

Nu trebuie sa uitam ca domnia sa a continuat generatia de aur a actorilor romani: Radu Beligan, George Vraca, Forry Etterle, Clody Bertola, George Calboreanu, Misu Fotino sr., Ion Lucian, Grigore Vasiliu Birlic, George Constantin etc.

A avut norocul unei echipe de regizori, atat in teatru cat si in film, care i-au pus in valoare calitatile. Personal am ramas uimit de capacitatea de creatie a lui, atat ca jume prim “Heidelbergul de altădată”, de Wilhelm Meyer Forster (1909) dar si ca personaj cutremurator in “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey (1962) “Oameni si soareci”, de John Steinbeck (1937).

Tin minte si cuceririle prietenului meu – dansul de la Festivalul de la Cannes cu Tatiana Samoilova si alte celebre artiste cu care a avut roluri memorabile. De asemenea, apropierea de Jean-Alfred Villain-Marais a fost izbitoare, la un moment dat fiind ca “siamezii” pe stazile Clujului la care lumea iesea ca la “manifestatia de 23 august”.

Elementele supreme pe care Maestrul Florin Piersic nu le-a uitat niciodata sunt: pamantul, mancarea, apa si sufletul romanesc, implementate de catre parintii sai din Bucovina, de care nu s-a despartit niciodata.

Am avut un soc total emotional stand de vorba cu domnia sa intr-o noapte pe litoralul bulgar unde mi-a destainuit deziluziile si vicisiunile din teatrul romanesc! Cum putem sa-l indepartam pe Florin Piersic de la Teatrul National, copilul tuturor regizorilor si a valorilor teatrale si cinematografice din Romania?

Totusi, a avut marea capacitate sufleteasca si mentala sa se readune si datorita extraordinarei personalitati a maestrului Radu Beligan a repornit intr-o noua tinerete si cariera cu piesa “Straini in noapte”. Dupa mai mult de sase ani de la lansare, in care piesa a fost interpretata cu succes in toata tara de Florin Piersic si Emilia Popescu (actualmente cu Medeea Marinescu), s-a dovedit inca o data ca locurile in sala sunt insuficiente!

Nimic nu este intamplator Florin in viata ta! Si acordarea premiului “10 pentru Romania” in 2006 a relevat faptul ca nimeni nu te-a uitat. Nu te-au uitat colegii, spectatorii, spectatoarele, artistii, regizorii iar baile tale de multime sunt “la nivel de presedinte de tara”. Pot sa-mi permit sa spun acest lucru pentru ca stiu ca niciodata nu vei avea vre-o ambitie politica!

Sa ne intrebam retoric cum reusesti sa te mentii in aceasta forma si activitate imbinand teatrul cu poezia, cu monoloagele, cu glumele si cu nenumaratele deplasari in tara si strainatate? Probabil ca bunatatea sufletului tau deschide porti nebanuite.

Decoratia pe care ai primit-o de la Premierul Israelului, Benjamin Natanyahu, in anul 2012, arata apropierea fata de sufletele celor multi si apropiati din Bucuvina care in momente de bejanie au parasit Romania. De altfel, fotografiile efectuate in Iordan au facut inconjurul lumii.

Florin draga, toti cei care te iubim consideram ca daca nu ai fi existat ar fi trebuit sa te inventam!

In final spun cu sufletul deschis ca ma bucur ca sunt contemporan cu Florin Piersic, ca ne daruieste mai mult decat primeste, face acest lucru cu dragoste fata de meserie si fata de spectatori, ca este un geniu al cinematografiei si al teatrului romanesc.......Florin Piersic, pur si simplu!

Autor:
Prof. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea
Membru Titular al Academiei de Stiinte Medicale
Sectia I Neurochirurgie, Spital Clinic de Urgenta “Bagdasar Arseni”

Publicat in:
Viata Medicala
Nr. 13, 30 martie 2012

Vin turcii!

Pentru o lungă perioadă de timp, istoria românilor a fost marcată de năvălirile Imperiului Otoman. Starea de disperare era bine cunoscută de locuitorii ţinuturilor prădate, trecute prin foc şi sabie, duse până la distrugerea totală: copiii erau luaţi şi transformaţi în ieniceri, bărbaţii şi bătrânii erau omorâţi, femeile batjocorite sau luate în haremurile orientale, grânele şi alte resurse erau jefuite.

In zilele noastre, odată cu deschiderea graniţelor, am constatat că în Turcia există o medicină de vârf, cu profesionisti de înaltă ţinută, unităţi cu dotari de ultimă oră şi un management impecabil. Aria privată s-a dezvoltat impresionant, cuprinzand mari unităţi spitaliceşti si servicii de ambulanţă, cu posibilităţi de deplasare terestră si aeriană. Învăţământul medical privat, dar şi cel de stat sunt conectate cu clinici şi instituţii de cercetare din Statele Unite astfel încât toate practicile sunt la parametrii cei mai actuali, achiziţiile în planul cunoaşterii şi practicii impresionând. Astfel, de la aparenţa unei naţiuni îmbrăcate în şalvari, cu fesuri, de la tipul de om habotnic şi războinic, poporul turc s-a reconceptualizat în multe arii sociale, medicina nefăcând excepţie - mai mult, devenind un motiv de mândrie şi transformare naţională. Dezvoltarea actuală a societăţii turce a fost favorizată de implicare scazuta în al Doilea Război Mondial, ceea ce a redus pierderile umane şi distrugerile materiale, dar şi de activitatea unor oameni politici precum Mustafa Kemal Atatürc (1881-1938, fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia), care au schimbat destinul naţiunii lor şi l-au orientat către orizonturi strălucitoare. Mai ales în ultimii 20 de ani salturile Turciei sunt vizibile, atât în planul vieţii intelectuale, cât şi economice.

Universitatea Marmaris, de pilda, este o instituţie privată din Istanbul, deţinând o poziţie cheie în serviciile medicale. Situată în Asia Mică, universitatea este conectată cu mari centre din lumea occidentala, permiţănd trimiterea la studii a medicilor turci în cele mai bine cotate universităţi. În Turcia există holdinguri de sănătate, precum Acibadem şi Anadolu, care oferă servicii de calitate ireproşabilă. Politica acestor ofertanţi este de a-şi extinde ariile de lucru. Astfel oferte lor atrag interesul pacienţilor din ţările învecinate, beneficiarii putând avea acces la variantele cele mai bune de tratament, urmărire clinică şi alternative operatorii. Unul din aceste holdinguri a deschis o reprezentanta si in Romania. La Anadolu Medical Center (AMC) se internează lunar aproximativ 150 de pacienţi din toată ţara, iar numărul lor creşte. Clinica are în dotare un aparat Cyberknife pentru tratarea oricărei leziuni primare sau secundare neoplazice din organism.

Metaforic, putem spune că este un nou „asalt turcesc”, însă de data aceasta nu ca să ne răpună, doar să ne trateze rănile, să se îngrijască de noi. Cei care au ales sau au avut ocazia să se trateze la centrele de sănătate turceşti au plecat foarte plăcut surprinşi de relaţionarea caldă, primitoare, de atenţia la detalii, de ambientul plăcut şi mai ales de eficacitatea serviciilor. O doamnă cu leucemie, internată la AMC, mi-a declarat textual: „nu mă simt ca într-un spital, parcă sunt într-o vacanţă permanentă, sunt tratată cu demnitate”.

Privim cu bucurie aceste iniţiative şi în acelaşi timp privim cu tristeţe procesul de degradare a sistemului naţional de sănătate. România a avut o şcoala de medicină mult superioară Turciei, numele unor savanţi români au făcut înconjurul lumii: Ioan Cantacuzino, George Emil Palade, Victor Babeş, Toma Ionescu, Constantin Levaditi, ş.a. Neglijarea sistemului naţional de sănătate nu ne poate lăsa indiferenţi. În ultimii ani am asistat la exodul medicilor în străinătate şi al unor pacienţi către clinici europene. Dintr-un punct de vedere se poate spune că „invazia” de servicii externe în România este un bun câştigat. Pe de altă parte, susţinem clar că este absolut necesar să sprijinim sistemul sanitar autohton, să dezvoltăm şcoala românească de medicină, iar ieşirile în afara ţării să fie prilejuite de pregătirea tinerilor rezidenţi, de comunicările la evenimente ştiinţifice, de schimburile de experienţă.

În concluzie, domnilor decidenţi, domnilor guvernanţi, ce hotărâri aveţi pentru medicina română? În mâinile dumneavoastră se află supremul element al supravieţurii acestei naţiuni pe acest pământ atât de frumos: starea de sănătate.

Pulicat in:
Viata Medicala
Nr. 8, 25 februarie 2012

Autor:
Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea

„Wrong side surgery”

În întreaga lume medicală apar probleme de malpraxis. Una dintre cele mai dramatice se referă la operaţia pe partea opusă (genunchi, şold, etc). O astfel de eroare se înregistrează şi chiar în ţările cu medicină de cel mai înalt nivel, care dispun de toate facilităţile, aparatură, personal calificat, etc Cazurile „tratate” pe partea opusă sunt apoi despăgubite, întreg procesul având o derulare complicată prin casele de asigurări.

Astfel de erori costă departamentele zeci sau sute de mii de dolari. Un chirurg din Tampa, Florida, a amputat greşit (februarie 1995) piciorul unui pacient de 52 de ani. Unitatea a plătit 900,000 $ pacientului, iar chirurgul a adăugat 250,000 $. La spitalul Park Nicollet Methodist din Minnesota medicii au scos rinichiul sănătos unui pacient, însă detaliile „rezolvării situaţiei” au rămas protejate prin înţelegerea familiei cu unitatea. La Centrul Medical West Los Angeles VA s-a plătit suma de 200,000 $ unui pacient de 47 de ani căruia i-a fost operat testiculul drept în loc de cel stâng. Chirurgia pe parta opusă se pare că nu e raportată în 20% din cazurile afectate.

Şi în activităţile neurochirurgicale pot apărea probleme etice întrucât acest domeniu abordează patologii foarte complicate: malformaţii ale sistemului nervos, traumatisme craniocerebrale, tumori, patologia vasculară. Toate pot angaja complicaţii, morbiditate neurologică crescută, afectarea calităţii vieţii, alterarea vieţii private, profesionale şi de familie, etc.

Din păcate chiar şi în neurochirurgie există situaţia operaţiilor pe partea opusă (creier, coloană vertebrală). În Statele Unite există raportări oficiale ale acestor erori. New York Times Magazine a raportat într un singur an trei cazuri operate pe partea opusă la Rhode Island Hospital. Un caz avea 82 de ani, iar medicul a conştientizat eroarea înaninte de a scoate voletul osos, deci a închis incizia (incident produs la 23 noiembrie 2007).



Fig 1, a si b - imaginea CT preoperatorie pe care se observa un hematom subdural de emisfer cerebral stang (a) si imaginea CT postoperatorie pe care se observa un volet frontoparietal drept si hematomul subdural stang neinvestigat operator.

Un alt exemplu extrem de grav publicat pe site-ul Lawyers and Settlements. Com este acela al unui copil de 15 ani ce prezenta crize generalizate, la care s-a practicat rezectia lobului temporal opus celui cu leziunea epileptogena. In urma acestei operatii copilul a fost grav invalidat, nemaifiind capabil sa traiasca nesupravegheat. Dauna pe care spitalul a trebuit sa o plateasca de pe urma acestei erori medicale a fost de 20 milioane de dolari.

În SUA sunt raportate 1,300 operaţii neurochirurgicale pe partea opusă per an (2009) incluzând copii, pacienţi cu crize epileptice, la care s-au efectuat rezecţii greşite de lob temporal, cauzând daune ireparabile, mergând până la determinarea unei incapacităţi de autoîngrijire. Penalizările şi „despăgubirile” de ridică la milioane de dolari.

Factorii care contribuie la apariţia acestor erori sunt următorii: stabilirea incorectă a părţii în care se află procesul patologic la nivelul departamentului de imagistică, diviziunea excesivă a muncii între specialiştii care evaluează şi cei care fac intervenţie chirurgicală, insuficienta comunicare între membrii echipei operatorii asociată cu graba, neinformarea neurochirurgului privind cazul ce urmează a fi operat, la începerea operaţiei primele repere au fost aşezate greşit, nesesizarea de către membrii echipei operatorii (medicul rezident, asistentul) a erorii, lipsa protocolului de verificare repetată a datelor medicale, atât în clinică cât şi la blocul operator, caracterul uneori incomplet, dezordonat al documentaţiei medicale, neimplicarea pacientului în cunoaşterea aspectelor diagnostice şi neantrenarea lui în consimţământul informat, mai mult, în sala de operaţie pacientul nu este întrebat înainte de a fi adormit care este partea pe care urmează să fie operat. Aceste erori nu sunt întotdeauna făcute publice de către personalul medical din motive evidente.

Greşeala este o parte inerentă a comportamentului uman şi va fi potenţial întotdeauna prezentă. Câţiva factori pot duce la creşterea frecvenţei erorilor umane în chirurgie. Unul dintre aceştia este oboseala, factor des întâlnit în rândul chirurgilor. Distragerea atenţiei şi prezenţa altor responsabilităţi urgente în tratarea unor pacienţi pot interveni simultan în producerea erorilor chirurgicale, de asemenea, alt factor important fiind lipsa unei comunicări adecvate în sala de operaţie.

Se pot folosi şi sisteme tehnologice avansate pentru a preveni operaţiile pe partea opusă. În neurochirurghie, dacă fiecare craniotomie s-ar realiza cu ajutorul unui sistem de navigare chirurgicală conectat la imaginea craniană curentă sau cu ajutorul unei unităţi de imagerie intraoperativă bazată pe rezonanţă magnetică, cranioctomia pe partea greşită ar scădea considerabil sau ar dispărea complet. Aceste sisteme chirurgicale auxiliare sunt prezente în majoritatea unităţilor moderne de neurochirurgie, dar deseori nu sunt disponibilie decât câteva ore, astfel acestea pot să nu fie de maximă eficienţă în prevenirea erorilor chirurgicale de acest tip.

S-au creat protocoale şi articole de lege pentru a combate operaţiile pe partea opusă. De exemplu, în Canada se propune un protocol ce se impune a fi respectat. Iată câteva elemente ale protocolului: pacientul este dus în sala de operaţie şi în stare trează se verifică numele, diagnosticul, rezultatele analizelor, neuroimageria, se verifică procedura care ar urma aplicată, se marchează în avans partea operaţiei, se ia un „timp liber” în care se verifică iar identitatea pacientului, analizele şi partea leziunii în echipa operatorie, iar pacientul semnează că a fost informat. După ce pacientul este adormit se verifică, iar datele medicale, după operaţie se reevaluează partea şi rezultatele, se face un protocol final cu precizări amănunţite.

Pentru a preveni erorile este indicat ca medicul să discute înainte de operaţie cu familia pacientului asupra problemelor acestuia de sănătate, este indicată revederea dosarului medical al pacientului şi însemnarea părţii corporale ce urmează a fi operată. Acestă însemnare trebuie să fie făcută în urma unei discuţii între cadrele medicale asupra părţii ce urmează a fi operată. Anestezistul şi asistenţii medicali pot fi cei ce iniţiază comunicarea cu medicul chirurg în sala de operaţie înainte ca pacientul să fie operat.

În multe aplicaţii neurochirurgicale, mai ales în raport cu procedurile funcţionale, se constituie comitetele multidisciplinare, care se adună regulat pentru a discuta candidatura pacienţilor pentru stimularea profundă a creierului (Deep Brain Stimulation - DBS). Dezbaterile cu privire la fiecare dintre pacienţi ţin cont de argumente ştiinţifice şi practice (valoarea deciziilor). Conflictele de opinie oferă oportunitatea unei abordări grijulii, etice, centrate pe rezultate.

Remediile pentru a evita apariţia unor probleme de malpraxis ce ţin de chirurgia pe partea opusă solicită responsabilitatea echipei medicale, respectarea tuturor timpilor acţiunilor diagnostice şi terapeutice, implicarea pacientului în consimţământul informat, redactarea completă, amănunţită a documentaţiei medicale, verificarea datelor diagnostice şi a rezultatelor operatorii, comunicarea intensă în raport cu cazul în întreaga echipă de intervenţie. Nu în ultimul rând trebuie reîmprospătată atitudinea personalului medical în acord cu principiile de bază ale jurământului hipocratic.

Adiţional indicăm următoarele atitudini:
- informarea completă despre simptome – să intervii când ştii sigur despre ce este vorba. O cugetare medicală afirmă că “este imposibil să faci o persoană asimptomatică să se simtă bine”. Corolarul valabil implicit afirmă că este „dacă intervii, sigur vei face persoana să se simtă mai rău”. Cu alte cuvinte, „dacă nu ai clar ce ar trebui operat, nu interveni” (ps: cate hernii de disc minim simptomatice sunt operate, fara indicatie corecta?)

- examinarea clinică amănunţită: „ai încredere în corpul pacientului, când nu poţi avea încredere în ambiguităţile intestigaţiilor”,

- implicarea responsabilă empatică: „în ziua în care începem să tratăm pacientul diferit de cum ne-am trata pe noi, creăm o barieră între ei şi noi şi, ne place sau nu, devenim vulnerabili în a comite erori”. Aldous Huxley (1894-1963) considera că ar fi indicat să să considerăm că pacientul suntem chiar noi înşine, că uneori e indicat să ne punem în rolul celui care suferă.

- promovarea culturii profesionalismului în rândul tinerilor, dar şi seniorilor: Sir William Osler (1849-1919) sublinia trei calităţi ale unui “maestru”: Cunoaştere, Entuziasm, şi Modestie. De aici decurge idea că “un chirurg, într-un fel sau altul, este, trebuie să fie întotdeauna un professor pentru alţii”.

Considerăm că cel mai bun exemplu de practică pentru a înţelege profund diagnosticul şi tratamentul unui pacient poate fi metaforizat cu celebra operă a lui Brâncuşi, „Masa Tăcerii”.



Figura 1. Masa Tăcerii – abordare în lumea medicală.


Această construcţie este edificatoare pentru maniera în care trebuie organizată activitatea: pacientul este amplasat în mijlocul grupului de medici adunaţi în echipa multidisciplinară, având o aşezare echidistantă. Medicii se implică profesionist, converg către un singur obiectiv, care este sănătatea pacientului. Ei nu se implică în dispute personale („tăcerea”), nu lansează orgolii, ei concep pacientul ca o responsabiltate împărtăşită (pacientul este al tuturor şi nu numai al unui medic, el este un om aflat în impas, un membru al unei familii care îl aşteaptă acasă). Această practică ar diminua, chiar anula, factorii care conduc la erori medicale, conducând la dispariţia conceptului de „chirurgie pe partea opusă”.


Prof. Dr. Msc. A. V. Ciurea

Psiholog Eugen Avram

Dr. Andrei Giovani

Clinica 1 Neurochirurgie
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni