Buna ziua,

Numele meu este Pop Constantin. Cum a inceput ? Foarte nefiresc, in 1 zi de concediu la mare, in Mamaia, cand totul trebuia sa devina frumos si linistitor, seara in momentul in care am urcat spre camera hotelului unde eram cazat,avand carutul in brate al baietelului meu de 9 luni , am alunecat, m-am dezechilibrat, nu-mi pot aduce aminte nimic , am cazut pe spate si m-am lovit la cap.

Nu mi-am putut reveni , a fost chemata de urgenta o salvare si am fost dus la SPITALULUI CLINIC JUDETEAN CONSTANTA pe data de 13 iunie 2012 sectia de NEUROCHIRURGIE unde am stat in coma pana a 2 zi dupa amiaza, dupa care mi-am revenit 20%. Nu imi mai recunosteam sotia , prietenii, nu imi mai aduceam aminte nimic , nu mai vorbeam fluent, aveam dificultăţi privind modul de exprimare si de vorbire.

Am stat internat la acel spital 5zile unde mi s-au dat numai medicamente si perfuzii , nu mancam nimic , am dormit 24/24 toata perioada in care am fost internat acolo si am fost diagnosticat cu hemoragie subdurala traumatica ,hematom subdural.

Pe data de 18.06.2012 am fost transferat la Bucuresti , Spitalul Bagdazar - Arseni,sectia Neurochirurgie1 la Domnul Profesor Doctor. Alexandru Vlad Ciurea.Am stat internat 2 zile si am rugat sa pot fi externat si sa urmez un tratament medicamentos acasa.. Am plecat din spital dupa efectuarea unui examen tomografic in urma caruia am aflat ca hematomul meu fronto-temporal stanga are grosimea de 0,5cm. Acasa aveam dureri de cap chiar si in timpul tratamentului. Dupa o saptamana jumatate de tratament durerile persistau doar dimineata si seara cand ma puneam in pat.In ultimile 6 zile de tratament pana la control am iesit din casa,am mers la plimbare in parc cu bebelusul , am mers putin pe bicicleta , capul ma durea foarte putin , dupa parerea mea neexperimentata incepeam sa-mi revin ...

Am revenit la control in data de 11.07.2012 si am avut un soc dupa rezultatele examenului tomografic in care hematomul subdural se marise de la 0,4 cm la 1,6 cm. Domnul Profesor Doctor. Alexandru Vlad Ciurea m-a internat pentru a fi operat de Urgenta explicandu-mi cat de grava este situatia mea. Au urmat 2 zile in care mi s-au facut mai multe seturi de analize: analizele de sange , radiografia la plamani , EKG , ORL si oftalmologie unde am fost gasit si cu un edem papilar datorita creşterii presiunii intracraniene.

In data de 13.07.2012 ora 10.30 se intervine operator la inlaturarea hematomului subdural cronic de catre Domnul Profesor Doctor. Alexandru Vlad Ciurea ajutat de domul Doctor.Radu Eugen Rizea, doamna doctor anestezist Barbulescu Virginia si echipa de asistente din sala de operatii.Operatia a durat pana la ora 13.00 dupa care am fost luat de catre brancardieri si adus in salon in stare foarte buna si constient. Imediat dupa operatie , mi-au fost puse 2 perfuzii si am dormit pana la ora17.00. M-am trezit fara dureri de cap si foarte bine dupa operatie. Am reusit in seara respectiva sa mananc fara probleme.La cateva ore dupa interventie, sotiei i-a fost spus de catre Profesor Doctor. Alexandru Vlad Ciurea ca hematomul meu subdural ajunsese la 3 cm si daca mai stateam 2-3 saptamani acasa aveam sanse de 90% sa mor.

A doua zi dupa operatie la ora 10.00 mi-a fost scoasa drena din operatie,am fost pansat la loc dupa care am iesit la plimbare pe culoar si pana-n in fata spitalului.Am mai stat pana pe data de19.07.2012 internat pentru supraveghere, fara probleme ,fara dureri de cap si pot spune ca m-am simtit la fel ca inainte de accidentul suferit prin cadere.

Acum dupa 1 luna de la operatie nu mai am nici o problema ,edemul papilar a disparut , durerile de cap au diparut si ele imediat dupa operatie si nu au mai revenit deloc. Urmez tratamentul medicamentos dupa operatie 2 luni ,fac plimbari ca inainte , sport fara efort foarte mare ,mersul cu bicicleta.Totul este foarte ok pentru mine dupa chinurile suferite la Mamaia si la spital in Constanta.

Eu mi-am pus toata ıncrederea ın Domnul Profesor Doctor. Alexandru Vlad Ciurea si pe aceasta cale vreau sa-i multumesc din suflet pentru toata munca depusa inaınte,in tımp sı dupa operatıe.Mİİ DE MULTUMIRI din parte mea si familiei mele.Este un om deosebit ,de un inalt profesionalism.Are o rabdare si o dexteritate fantastica si de asemenea iti explica cu mare rabdare pasii pe care o sa-i urmezi. Este un medic extraordinar pe care il recomand cu incredere , un chirurg de exceptie si mai ales un OM deosebit. Am primit o noua sansa la viata datorita Domnului PROFESOR DOCTOR ALEXANDRU VLAD CIUREA si echipei dansului.

O saptamana placuta.

Cu stima,

Pop Constantin

Pacientii Multumesc: Dl Lianu Florea

Ma numesc Lianu Florea, in varsta de 87 de ani.

Doresc sa fac cunoscuta starea mea grava de sanatate, in care m-am gasit in anul 2011, pentru a transmite adanci multumiri Domnului Profesor Alexandru Vlad Ciurea, dar si pentru a informa pe cei care sunt sau pot ajunge in situatia mea, la limita dintre viata si moarte.

In general, m-am bucurat de o viata sanatoasa, pe fondul unui mod cumpatat de trai, fara excese de orice natura. Am avut mici probleme de sanatate pe care le-am depasit cu ajutorul medicilor si a propiei vointe. Insa, la inceputul anului 2010 a aparut un prim factor extrem de deranjant - slabirea vederii la ochiul drept, ajungand la 90% din normal, adica aproape ca nu mai vedeam. Au urmat altele: disparitia apetitului pentru munca si viata, ameteli puternice la schimbarea pozitiei corpului, iar somnul era deranjat de cosmaruri agresive, caderea in gol, explozii care ma trezeau, unele urmarindu-ma cateva ore din starea de veghe. Eu care eram apreciat la serviciu si in toate imprejurarile ca un model de comportament rational, devenisem foarte irascibil. La inceputul anului 2011 a aparut o pareza pe partea dreapta, mana si piciorul de foloseam cu multa greutate, iar vorbirea era compromisa. La unele intrebari cautam sa raspund si nu reuseam, facand semn cu mana ca nu pot sa conversez. Starea mea provoca o mare ingrijorare in familie. Faceam eforturi deosebite pentru mentinerea obiceiului de a merge pe jos, cel putin o jumatate de ora pe zi, tarand piciorul drept. Initial medicii au crezut ca este un mic accident cerebral dar starea mea de sanatate se degrada vizibil si mi-a fost recomandata o examinare tomografica. S-a evidentiat o neregularitate pe creier care a fost interpretata drept tumora si mi s-a recomandat o examinare la Spitalul Bagdasar-Arseni. Pentru ca deja nu mai puteam sa ma deplasez singur, iar starea mentala era confuza - la intrebarea ce varsta am, mentionam mereu alte date - am fost adus de urgenta la Domnul Dr. Profesor Ciurea. La sosirea la spital am fost supus unei examinari RMN, diagnosticat cu hematom subdural si operat de urgenta, la ora 23.00. Prin grija Domnului Profesor si a echipei care m-a operat am scapat cu viata.

Dupa operatie, toate necazurile pricinuite de boala au inceput sa cedeze. Miscarea mainii si piciorului drept s-a rezolvat foarte rapid. Vorbirea coerenta s-a realizat dupa cateva zile. Cand discutam cu cei care ma vizitau in spital mai stalceam unele cuvinte sau nu regaseam expresia cea mai potrivita. Vederea la ochiul drept a revenit dupa circa o luna, fapt constatat de medicul oftalmolog. Dupa trei luni de la operatie, am revenit la o stare de normalitate. La ora actuala, ma consider pe deplin vindecat, cu un apetit pentru munca si viata crescut, reluand multe lucrari abandonate in timp.

Cu greu gasesc cuvintele care sa exprime cu adevarat sentimentul de multumire si gratitudine pentru medicii care mi-au salvat viata si au adus-o la normalitate.

Cu adanca pretuire, Colonel in rezerva Lianu Florea Breaza, Prahova

Pacientii Multumesc: Rida Gheorghe

Buna ziua ma numesc Rida Gheorghe locuiesc in Constanta si as dori sa va inpartasesc cosmarului trait de mine in ultimele trei saptamani datorita sistemului medical si incompetentei medicilor din tara noastra

In ziua de Vineri 10 iunie, fiul meu in varsta de 12 ani se plimba cu skate-ul pe strada fara casca de protectie si a cazut lovindu-se cu capul de asfalt pierzandu-si cunostinta Am chemat salvarea si a fost transportat de urgenta la Spitalul Mare din Constanta.Cei de la spital l-au luat,i-au facut analizele respective cele de sange si C.T.cranian,diagnosticul fiind acela de traumatism cranio-cerebral acut inchis(fractura craniana fara deplasare parietala stanga,dreapta cu hematom extradural) si l-au internat la terapie intensiva.Am vorbit cu Doctorul chirurg Ovidiu Carp acesta explicandu-mi ca aceste doua zile sunt critice pentru sanatatea/viata lui . In ziua urmatoare I s-a refacut C.T.-ul cranian si ni s-a comunicat ca hematomul a scazut si l-au mutat intr-un salon, in care a mai stat inca 10 zile .In tot acest timp nu i-au mai administrat absolut nimic medicamentos . Si ca trebuie sa asteptam cele 10 zile pentru ca apoi sa-i refaca C.T.-ul si abia dupa aceea va vedea ce e de facut: operatie sau tratament medicamentos.La o saptamana si trei zile de la accident respectiv Marti dimineata i-au refacut C.T.-ul iar in jurul orei 19 Domnul Chirurg a venit in salon pentru a ne comunica ca hematomul s-a marit si ca II DAM O GAURA IN CAP MAINE?”, aceasta exprimare fiind facuta de fata cu fiul meu care s-a speriat si a inceput sa planga, la fel si sotia………In acel moment ne-am hotarat ca nu are nici un rost sa mai stam acolo si chiar mai mult, ca orice intarziere poate fi fatala pentru fiul nostru . L-am externat la cerere, sub semnatura, lucru care l-a suparat foarte tare pe doctor si a inceput sa tipe la noi ca oriunde am merge inclusiv in strainatate “ tot o gaura in cap o sa ii faca” .Dupa ce l-am externat am avut norcul ca printr-o prietena de familie sa ajungem la Domnul Profesor Doctor Ciurea la Spitalul Bagdasar-Arseni. Miercuri dimineata am ajuns la dansul care a ramas uimit de cele intamplate si joi dimineata l-au operat de urgenta pe fiul meu.Operatia a durat cca doua ore si a fost un success total iar fiul meu se simte excelent la o saptamana dupa operatie, fara nici un fel de sechele. Vrem sa ii multumim si pe aceasta cale, atat eu cat si intreaga mea familie, acestui minunat om care ne-a redat fericirea de al avea langa noi pe fiul nostru, perfect sanatos si normal.

Va multumim din suflet Domnule Profesor ca existati si multumim lui Dumnezeu ca inca mai sunt oameni ca Dumneavoastra in acest Sistem Medical Romanesc care incet, incet tinde sa dispara.

Medicina cu pistolul la tâmplă („Sindromul Katyn”)

În practica medicală a apărut o nouă entitate patologică, care s-a impus prin condiţiile în care se desfăşoară activităţile din unităţile spitaliceşti – sindromul Katyn.

În medicină (şi în special în domeniul chirurgical) suntem, tot mai mult, obligaţi să lucrăm (evaluăm, tratăm, operăm) sub presiune, cu familia la uşa salonului, cabinetului (sau blocului operator, ori chiar la intrarea din incinta blocului operator). De multe ori holurile spitalelor, clinicii sunt blocate de familii sau apropiaţi ai pacienţilor, care întreabă din mers personalul medico-sanitar, cer amănunte despre pacient, iar la vizită aceştia stau proptiţi de tocul uşii salonului aşteptând noutăţi. Serviciile de pază sunt depăşite şi de aici până la a lucra sub presiune crescândă e doar un pas.

Personalul medical a ajuns să îşi desfăşoare activitatea în prezenţa aparţinătorilor - la vizite, contravizite, când se iau decizii medicale - luarea unei decizii terapeutice este ascultată şi de cei de faţă, „auditoriul”, care comentează, compară, filmează, fotografiază cu telefonul mobil, opinează asistând la un fel de „medicină spectacol”. Ni se reproşează continuu că la vizită scoatem aparţinătorii din secţie! Pacienţii şi aparţinătorii nu mai înţeleg faptul că amănuntele medicale sunt confidenţiale şi trebuie comunicare strict „per caz”. A lăsa pe alţii să audă ceea ce vorbesc medicii despre un caz la vizită este un gen de malpraxis (MP) datorită informaţiilor parţiale primite. La alt gen de „nonmedicină” derivă din solicitarea pacientului sau familiei sale de a-şi procura materiale şi preparete necesare tratamentului, pentru că unitatea nu le are din lipsa mijloacelor financiare, materiale. Este un fel de medicină (chirurgie) „de război”, în care medicul are „pistolul la tâmplă” şi i se cere să lucreze şi opereze în condiţii improprii, fără toate facilităţile necesare şi continuu sub presiune.

Considerăm că această stare de a face medicină nu poate continua! Practicile ofensive care apar din toate direcţiile (mai ales mediatică) ne creează sentimentul că realizăm acte chirurgicale cu „pistolul la tâmplă”. Această manieră de lucru nu poate conduce la progresul medical, corpul medical nu îşi va mai putea exercita activitatea la nivelul capacităţilor şi întregii palete de cunoştinţe pe care le posedă! Asemenea situaţii care se accentuază pe plan naţional nu există în lumea civilizată!

Deşi condiţiile de activitate au devenit tot mai constrictive, un puternic curent de opinie negativă la adresa corpului medical a escaladat în ultimii ani, conducând la prejudicierea prestigiului medical. Efectele sunt multimple, între care notăm:

- înlocuirea încrederii cu neîncrederea pacienţilor şi aparţinătorilor în personalul medical (oamenii sunt mult mai înclinaţi să asculte şi să creadă poveştile despre erori medicale, decât pe cele despre reuşite medicale reale),

- înlocuirea respectului cu atitudinea ofensivă (înainte pacientul era respectuos, acum a devenit incisiv, agresiv intră peste tine în cabinet, la vizită stă lipit de uşa salonului ca să asculte ceea ce se discută),

- înlocuirea atitudinii de aprobare a tratamentului cu cea de analiză şi comentare a acestuia (pacientul îşi exprimă opinia, pentru că el a citit ceva despre boală), înlocuirea imaginii sociale a corpului medical (din statutul de „salvator” la statutul de „potenţial rău-făcător”),

- înlocuirea deciziei de a se trata în ţară cu cea de a se trata în străinătate (mulţi solicită aprobări pentru a fi operaţi în Europa, alţii sunt dispuşi să plătească servicii costisitoare în alte ţări şi indiferent dacă rezultatul este acelaşi ca în România ei consideră că intervenţia a fost mult mai valoroasă şi a meritat banii sau „încercarea”) ş.a.m.d.

Dacă un pacient decedează atitudinile diferă: în România este deces/omor prin culpă medicală, deci este incriminat medicul, care „nu şi-a făcut datoria”, în străinătate este „lipsă de şansă”, deci este incriminat destinul, iar „medicul curant şi-a făcut datoria pe deplin”.

Iată un caz (internat în Clinica 1 Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar-Arseni) ce relevă o atitudine ofensivă a familiei pacientului: sugar (6 zile), cu hematom subdural acut, fără cauză traumatică decelabilă, bombarea fontanelei anterioare, sindrom convulsiv, cu degradare neurologică, necesitând intervenţie de evacuare rapidă a hematomului (vezi foto).






Fig. 1.
a) Hematom subdural (emisfer stâng, preoperator),
b) CT aspect postoperator (la 4 luni).


După operaţie cazul a evoluat favorabil rămânând în atenţia Institutului Hematologic pentru o posibilă tulburare de coagulare (mama era în tratament cu Aspenter). Întregul act medical şi intervenţia s-au desfăşurat sub presiunea exagerată a familiei, ca şi cum tulburarea de coagulare a copilului apăruse din vina medicilor. Deşi s-a lucrat cu „pistolul la tâmplă” personalul medico-sanitar s-a implicat cu profesionalism. Cazul a fost preluat de clinica de pediatrie de la Spitalul „Marie S. Curie”. Evoluţia ulterioară a fost favorabilă.

Pentru a evita apariţia presiunilor exercitate asupra profesioniştilor sănătăţii şi, de asemenea, pentru a evita riscul acuzelor de MP, enumerăm 10 modalităţi acţionale:

1. actualizarea şi relansarea cu fermitate a regulamentului de ordine interioară a unităţii medicale;

2. realizarea unui consimţământ informat, aşa încât percepţia bolii şi a efortului medical să fie realistă din partea pacientului şi familiei sale;

3. informarea directă, confidenţială, per caz;

4. ascultarea pacientului şi informarea lui intensivă, aşa încât acesta să nu fie victima „folclorului medical” (pacientul asultă opiniile din salon, de pe culoarele clinicii şi îşi modiciă aprecierea de la un moment la altul în funcţie de factori aleatori, cu impact în consolidarea unei atitudini constructive;

5. informarea pacientului şi/sau familiei după intervenţie (el are nevoie să ştie ce va urma, ce aşteptări să aibă, cui să se adreseze pentru alte servicii de suport, dacă sunt necesare; simpla externare şi expresia „v-am tratat,... intervenţia a reuşit... puteţi pleca liniştit” nu sunt suficiente pentru ca pacientul să obţină starea cea mai bună posibilă pentru condiţia sa de sănătate şi aprecierea cea mai favorabilă pentru medicul care a intervenit).

6. asumarea responsabilităţii, construirea unei viziuni sinergice a echipei medicale cu îndrumarea directă a şefului de secţie/ clinică şi dispariţia fenomenului de vid de responsabilitate, care este exteriorizat prin atitudini de genul: „nu ştiu”, „nu am văzut cazul”, „nu am fost informat”, „nu era treaba mea...”;

7. promovarea consulturilor interdisciplinare şi eradicarea practicilor de evaluare clinică din perspective înguste, unilaterale sau superficiale (de multe ori aceste consulturi sunt realizate de mai mulţi medici rezidenţi, ...deci fără responsabilitate în specialitate!);

8. managementul imaginii: prezentarea unor cazuri pe internet, pentru ca pacienţii să aibă repere comparative cu validitate ştiinţifică, nu din surse neavizate;

9. atitudinea promptă a Colegiului Medicilor în situaţiile de incriminări sau de acuze medicale;

10. susţinerea unei abordări mediatice corecte, cu respectarea unor principii etice: responsabilii din mass-media să consulte opiniile avizate şi să nu lanseze pe piaţă analize diletanţe sau cu o evidentă tendinţă rău-voitoare la adresa tagmei medicale.

La aceastea se pot adăuga şi măsuri de fond precum: un bun management al finanţelor sistemului de sănătate (cheltuieli pe preparate, materiale, aparatură în mod real necesare, distribuţia finanţelor, service/mentenanţă pentru aparatura de înaltă performanţă, etc.), comunicarea mai amplă între unităţi, apariţia unor facilităţi/servicii adiacente (mai ales în terapie intensivă, în plus pot fi luate în considerare alte tipuri de consulturi şi intervenţii de reabilitare), facilitatea transportului cazurilor între centre, etc.

Aplicarea unor măsuri se impune prioritar, altfel în România se ajunge la desfăşurarea actului medical sub presiune, „Sindromul Katyin” devine tot mai frecvent, ceea ce are consecinţe nefavorabile atât pentru corpul medical, cât şi pentru pacienţi. Corpul medical nu poate lucra sub presiune, fără facilităţile obligatorii 24 din 24 de ore. Pacientul va suferi în mod semnificativ datorită unui alt sindrom al activităţii medicale – „sindromul de noncombat” – adică personalul sănătăţii se va implica la minimum necesar, cu angajament redus, va munci strict la cerere (ca un funcţionar public), încercând a rezista presiunilor, fără a viza atingerea unui nivel de performanţă profesională... În final vom asista tot mai mult la situaţiile în care cel mai bun tratament recomandat va fi: avionul spre Viena...!!!


Autor:
Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni
Clinica 1 Neurochirurgie

Publicat in:
Viata medicala
Nr. 8, anul XXIII, 25 februarie 2011