„El-Zorab!” - Un omagiu adus calului

“Ne-a trecut glonțul pe lângă ureche”, spunea, zilele trecute, premierul Victor Ponta, referindu-se la așa-zisa implicare a României în scandalul cărnii de cal din lasagna europenilor civilizați. Nu am fost implicați, dar lumea occidentală s-a grăbit să ne arate cu degetul – ipoteza că facem comerț cu carne de cal era mai mult decât plauzibilă. S-a vorbit despre căruțele trase de cai pe drumurile naționale, despre caii sălbatici din Delta Dunării, despre agricultura de subzistență etc. Glumele la adresa noastră nu s-au oprit nici după ce ancheta oficială a stabilit că rețelele de trafic al cărnii de cal le aparțin lor, cetățenilor civilizați, din lumea buna. Chiar și realizatorii celebrei emisiuni Top Gear ne-au luat peste picior într-o emisiune în care vorbeau despre Dacia Sandero...

Dar nu despre faptul că am fost tratați din nou ca cei din urmă barbari vreau să vorbesc aici. Vreau să vorbesc depre CAL, acest prieten bun al omului, acest superb animal care refuză să bea apă dintr-o găleată murdară. Omenirea datorează mult acestui animal. Fără cal, pământurile ar fi rămas mii de ani mult mai puțin muncite, distanțele ar fi fost mult mai lungi și mai greu de străbătut, cucerirea lumii ar fi fost mult mai târzie. Deplasarile la mii de kilometri ale cavaleriei lui Gingis Han (1162-1227) din indepartata Asie pana in Europa, sau cucerirea continentului America Latina de catre armata lui Hernan Cortes (1485-1547)  nu ar fi putut sa aiba loc fara elementul esential: Măria-Sa, CALUL!

Belerofon a ucis Himera doar după ce l-a îmblânzit pe Pegas și a plecat la luptă călare pe acest cal înaripat, fiu al lui Poseidon și al Medusei. Zeus a luat calul în grajdurile sale din Olimp, încerdințându-l lui Eos, zeița dimineții. La moartea sa, Pegas a devenit o constelație pe cer...  Bucefal, il duce pe Alexandru cel Mare (n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.),

 pana in indepartata Indie si inapoi in Babilon, rezistand la efort, lupte privatiuni si sete... Richard al III-lea (1452-1485) își dă regatul pentru un cal care să îl salveze din luptă... În basmele românilor, calul îi este sprijin și sfătuitor lui Făt-Frumos... Statuile domnitorilor noștri sunt, cele mai multe, ecvestre... Mihai Viteazul (1558-1601) a intrat în Alba-Iulia călare, ca și Ferdinand în Budapesta, la 1919(sic!)... Unul dintre ultimele filme ale lui Steven Spielberg – „Calul de luptă” – este un omagiu dedicat acestui animal in Primul Razboi Mondial.. De asemenea, sa nu uitam de filmul romanesc „Haiducii lui sapte cai” care se bazeaza pe sublimul animal devotat  si nedesparit de Florin Piersic.

Cineva spunea că un oraș este cu adevarat oraș dacă îndeplinește trei condiții: să aibă teatru, să aibă grădină zoologică și să aibă hipodrom. Calul este, din nou, simbol al evoluției noastre. Și nu pot să nu remarc faptul că la multe competiții de călărie, sportivii poartă haină, papion și joben...

Creșterea cailor de rasă este, la rândul ei, o industrie exclusivistă, dominată de respect și eleganță. Calul arab, lipițanul, calul pur-sânge englez, calul german sau belgian de povară – tot atâtea rase-simbol pentru popoarele care au avut grijă de ele.

În România rurală, mult rămasă în urmă ca dezvoltare față de Apus, calul e aliatul fermierului. Țăranul român știe că îi datorează animalului, în bună măsură, propria supraviețuire. Știe că fără cal nu poate ara, nu poate transporta recolta, nu poate să-și umple magazia de lemne. Și atunci are grijă de el...  

Scandalul cărnii de cal ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu numai pe noi, românii, și nu numai pentru că ne-ar putea afecta imaginea. Am ajuns în situația să ducem caii la abator și să facem din ei mâncare pentru noi!

În scandalul acesta internațional, nimeni nu s-a indignat de faptul că oamenii consumă carne de cal. Acest lucru e mai grav decât rețele subterane de trafic cu alimente. “Cavaleria” anchetatorilor lumii ar trebui să vadă lucrurile mai profund intrucat atat cainele, cat si calul reprezinta parte din sufletul, educatia si istoria omenirii!...   

 

Caii se-mpușcă (dar nu se manâncă)! Nu-i așa?!...

Autor: Prof. Univ. Dr. MSC. Vlad Ciurea

Spital Clinic SANADOR

Str. Sevastopol 9

Publicat in:

Viata Medicala

22.02.2013

Florin Piersic l-a revăzut pe amicul său Herman Victorov după jumătate de secol.

Motto: "Pentru mine, viaţa fără muncă nu-şi are raţiunea." - George Enescu

"Superiubitul nostru Florin Piersic (Florinel) a făcut un turneu excepţional în Canada în luna aprilie 2013. A parcurs, ca de obicei, cu un succes deosebit... actoricesc... moral, un traseu care a inclus săli pline până la refuz din Montreal şi Toronto. Cu această ocazie, Florinel, numele de alint de la mama sa, a ajuns şi în oraşul Windsor, invitat de colegul lui de Conservator - secţia de actorie - Herman Victorov. Desigur, şi aici a reuşit să ridice sala în picioare, fiind aclamat în repetate rânduri, dar cel mai important succes a fost întâlnirea dintre Florin Piersic şi Herman Victorov după 58 de ani de la despărţirea din anul I de Conservator de la Bucureşti."

Povestiri până noaptea târziu

Am avut marea plăcere să-l întâlnesc şi eu pe Herman Victorov, alături de Florin Piersic, într-un restaurant românesc pe malul lacului Floreasca, după spectacolul «Străini în noapte». M-am trezit în faţa mea cu un bărbat frumos, elegant, un superintelectual înalt de aproape doi metri, cu un păr cârlionţat, leonin, un aer de povestitor moldovean şi o privire cercetătoare pentru sufletul meu.

În mod paradoxal, mi-am propus să stau cât mai târziu şi să îi ascult pe cei doi monştri sacri la discuţii, amintiri, «controverse» (termen folosit de Herman Victorov), perspective, sănătate, călătorii reuşite, dragoste şi teatru.

Cu multă dificultate, pe la ora 2.00 am reuşit să ne despărţim (spre bucuria ospătarilor, chiauni de somn, şi a câinilor maidanezi care au savurat resturile bucătăriei moldoveneşti)."

O viaţă ca un roman

"De la prima întâlnire cu Herman Victorov am avut o deosebită fuziune intelectuală, parcă am fi copilărit împreună, şi am intuit exact romanul vieţii sale, care ar trebui publicat şi de o editură din România, şi poate că ar trebui şi ecranizat, iar ca actor principal avându-l, evident, pe bine-cunoscutul Florin Piersic. Colecţia paginilor de jurnal scrise de Herman Victorov este impresionantă, cu urcuşuri şi coborâşuri, exact ca şi Coloana Infinitului, cu iluzii şi deziluzii, dar cu mari elemente de suflet şi de activitate intelectuală. Este foarte greu de descris în câteva cuvinte acest periplu «din viaţa unui om oarecare», scris de Herman Victorov şi publicat în 2012 la Toronto de Editura Maple Red – Publishing House."

De la Târgu Ocna în Canada

"Pe scurt, Herman Victorov, născut în Târgu Ocna, România, după absolvirea cursurilor de pregătire din ţara noastră, un an de Conservator şi o carieră impresionantă de inginer mecanic la centrale hidroelectrice (inclusiv Porţile de Fier), se decide să emigreze în Israel, dar, considerând că aceasta este o etapă intermediară, îi spune soţiei: «Nu despacheta pentru că plecăm... !» După şase luni de stat în Israel trece rapid în Grecia, unde cere azil politic (!) pentru a emigra în Canada. Aici ajunge în 1976, dorind să lucreze în această ţară ca inginer mecanic şi unde s-a realizat în plenitudinea puterilor sale intelectuale."

Din emigrant, patron

"Herman Victorov reuşeşte să urce repede treptele carierei de inginer mecanic în ţara de adopţie şi îşi deschide propria companie - R. P. Scherer. Din acel moment, proiectează şi construieşte un model nou de... maşini de capsule pentru industria farmaceutică. Îşi extinde compania şi începe periplul în jurul lumii, trecând prin ţări exotice - Jamaica, Australia –, prin ţări cu mari probleme financiare, cu războaie, cu o mare sărăcie - Bangladesh, Vietnam, dar şi prin ţări comuniste în care-şi implementează activitatea şi pe care doreşte să le viziteze - Germania de Est, Bulgaria şi, bineînţeles, România. În aceste ţări comuniste, trei lucruri îl impresionează negativ: miliţia, Securitatea şi partidul."

Printre primii investitori străini de la noi

"În decembrie 1989, Herman Victorov devine unul dintre primii investitori străini din România. Aşa a ridicat el prestigiul ţării noastre, înscriindu-i numele pe harta producătorilor de echipamente pentru industria de capsule. Periplul lui în întreaga lume nu s-a terminat. El continuă să meargă în diferite ţări din curiozitate, interes ştiinţific şi pentru business. Oriunde s-a dus, Herman Victorov a scris un mic jurnal extrem de accesibil, cu foarte multe elemente umoristice."

Evreu cu suflet de român

"Până acum nu şi-a cerut redobândirea cetăţeniei române, dar a rămas tot timpul ataşat şi un adevărat patriot faţă de ţara natală. În acest sens este celebra discuţie cu Nicolae Ţăranu, la Montreal, fost legionar, care îi spune: «Nea Ioane, eu sunt evreu, dar, înainte de toate, sunt român!!!»."
Iubeşte limba ţării sale

"Herman Victorov, această personalitate de excepţie, cu profesie complicată, a reuşit să descifreze sufletele oamenilor de pe toate continentele şi să ne prezinte în jurnalul său de viaţă periplul unui ambasator român de mare valoare. Acest ambasador, coborât parcă din poveştile lui Ion Creangă, mănâncă sarmale şi mititei, bea Grasă de Cotnari, gândeşte şi iubeşte limba ţării sale – România. Textual, mi-a declarat că şi-ar dori ca întreaga viaţă, de care se bucură din plin, să şi-o petreacă numai în România." - Prof. dr. msc. hc. A. V. Ciurea, Spitalul Sanador Bucureşti, şef secţie Neurochirurgie, director ştiinţific Sanador, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale

"Am fost şi bun, şi rău.

Adeseori, cu modestia straşnic m-am certat,

Dar nu am părăsit al muncii front,

Şi-n oastea muncii m-am ştiut soldat." - Herman Victorov

"Iubesc România, dar iubesc şi Canada, ţara libertăţii mele, ţara care mi-a dat oportunitatea să realizez, fără restricţii, ceea ce mi-am dorit să fac bun în viaţă." - Herman Victorov

1 an de Conservator, la Bucureşti, a făcut Herman Victorov şi apoi a constatat că este atras de ştiintele exacte, adică de ingineria mecanică şi mai puţin de teatru, pentru care avea totuşi înclinaţie.

Prof. Dr. A. V. Ciurea

30-05-2013 

Pacientii multumesc : Claudia Andreea Gomez

Ma numesc Violeta Oana Dinu si sunt mama fetitei Claudia Andreea Gomez care in aceasta luna, pe 27 Noiembrie 2012, implineste 13 ani.

 

Claudia a avut imesa sansa sa fie in grija Domnului Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea in Sectia I de Neurochirurgie a Spitalului Bagdasar-Arseni din Bucuresti, in perioada Octombrie – Noiembrie 2012. Fetita mea este un copil caruia Domnul Profesor Ciurea i-a redat sanatatea, linistea si speranta intr-o viata normala. Cuvintele mele pot exprima intr-o foarte mica masura simtamintele de adanca recunostinta pe care o port atat Domnului Profesor Ciurea cat si colaboratorilor dansului din acest spital. Durerea mea ca mama, care isi vede copilul suferind, a fost aici alinata de omenia si profesionalismul inalt al celor care au tratat-o pe Claudia. Acestor oameni deosebiti, le multumesc din suflet si ma rog cu smerenie la Dumnezeu sa ii aiba in grija pentru ca mi-au salvat copilul.

 

Claudia sufera de hidrocefalie si viata ei depinde de buna functionare a unui drenaj ventriculo-peritoneal pe care il are instalat de la varsta de doua luni.  La varsta de 6 luni, in Spitalul de Copii din Boston, Ma, SUA, acest sunt a fost revizuit si de atunci, vreme de 12 ani, al doilea drenaj a functionat fara probleme.  In ultima saptamana a lui Octombrie 2012, semnele disfunctiei de sunt au aparut: dureri de cap foarte puternice si vomitat. Claudia a ajuns la spitalul Bagdasar din Bucuresti in cursul noptii de 29 Octombrie 2012 si chiar a doua zi dimineata a fost operata de catre Domnul Profesor Ciurea si echipa dansului. Suntul a fost revizuit prin reatasarea valvei, care era desprinsa, de tubulatura care asigura drenarea fluidului cefalorahidian in cavitatea abdominala. Recuperarea a fost aproape imediata, fara nici un alt eveniment, dupa sapte zile ne-am externat.

 

Se cuvine sa adaug, atat in spiritul acestui blog cat si din experienta personala, ca scoala romaneasca de medicina generala si in special de neurochirurgie, este cu siguranta la standardele cele mai inalte in lume. Domnului Profesor Doctor Ciurea Alexandru Vlad ii port o adanca recunostinta si ma inclin cu deosebit respect in fata impresionantului sau profesionalism.

 

Violeta Oana Dinu

Pacientii multumesc: Neatu Gheorghe

Ma numesc Neatu Gheorghe si am 55 de ani, am fost pacient al dv. in luna aprilie 2012. La un control la Centrul de diagnostic MedLife, am fost diagnosticat cu hernie de disc vertebrele 4 si 5 si trimis catre spitalul Bagdasar Arseni.

Dupa internare am fost luat sub supraveghere de echipa condusa de prof. dr. Ciurea.

Dupa investigatiile facute s-a hotarat sa fiu operat. Cu voia lui Dumnezeu am avut norocul sa fiu operat chiar de Dl. Dr. Alexandru V. Ciurea si colegi dansului Dr. Iliescu si Dr. Vapor. La circa 12 ore dupa operatie am fost ridicat din pat si pus sa ma plimab pe hol si spre norocul meu nu mai aveam nici o durere.

La 3 luni dupa operatie am inceput serviciul fara nici un fel de probleme. Acum cand va scriu am facut 5 luni de la operatie ma simt foarte bine.

Ar fi multe de spus dar va multumesc si va doresc multa sanatate si fericire intregi echipe conduse de Dl. Prof. Dr. Ciurea Vlad Alexandru.  

Va multumesc Dl. Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.

Cu respect.

Doctorul care crede în România

Este onest și își iubește țara. A refuzat să plece din țară și recomandă medicilor să nu uite că sunt români.

Profesorul Alexandru Vlad Ciurea a crescut în Brașov, într-o familie de intelectuali. A învățat din experiența bunicilor lui să nu renunțe niciodată, oricât ar fi de greu. Este considerat unul dintre marii medici ai României.

Renumit chirurg pe creier la Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni”, Prof. Vlad Ciurea a smuls de pe granița periculoasă a neființei mii de bolnavi. Spune că în România există oportunități și șanse, dar nu îi condamnă pe medicii care aleg să plece peste granițe.

„Dacă îmi puneați întrebarea acum 10 ani( de ce nu  plecați din România- n.r.), vă răspundeam că nu poți, ca român, să îți părăsești țara care te-a format. Am avut oferte, chiar până acum un an, de a lucra în străinătate. Acum cinci ani, acum 10 ani spuneam că eu cred că există oportunități medicale și  în România. Acum s-a schimbat părerea mea”.

Legat de exodul medicilor, profesorul a precizat că dacă un doctor ar veni la el, i-ar da recomandare și îi va spune: „Nu uita că ești român”. Legat de mitul „nu te duci fără bani la doctori”, acesta spune că nu există pădure fără uscături. „Dar vă întreb, cel care vine pe targă, dintr-un accident rutier, și intră la camera de gardă, la urgență, își pune întrebarea dacă trebuie să dea ceva?! Eu consider că aceste afirmații sunt exagerate. Iar dacă cineva con­di­ționează sănătatea umană, în spitalul public, este extrem de grav. Cred că aceste lucruri trebuie să fie sancționate și pedepsite”, a explicat profesorul.

Medicii români concurează la Formula 1 cu Dacia

Despre pacienții români spune că au fost, când a început el medicina, extrem de politicoși, atenți, respectoși. „Acum, pacientul român, ori este învățat, ori este împins de mediatizare. Încontinuu es­te nemulțumit și are și dreptate în multe cazuri. Dânsul compară pe internet ce se întâmplă cu boala lui aici și cum e în afara țării. Vede condițiile de acolo și cere același lucru. Are perfectă dreptate. Dar, cei care lucrează în România nu au condițiile de acolo, degeaba sunt buni sau foarte buni medicii români dacă concurează la Formula 1 cu Dacia”, a adăugat doctorul. În opinia acestuia, sistemul de stat nu susține doctorii, pe care îi formează foarte bine.

Viață dedicată neurochirurgiei

În calitate de șef al secției I de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni”, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea a ridicat această clinică la un nivel performant.

Este profesor de Neurochirurgie și îndrumator de teze de doctorat din anul 1997. Medicii rezidenți formați de profesorul A.V. Ciurea pot profesa oriunde în Europa. A realizat un centru de excelență la Spitalul Bagdasar – Arseni, iar în anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, iar în anul 2006 a primit titlul de Cetățean de Onoare al Brașovului. Mentorul în formarea profesională a fost Prof. Dr. Constantin Arsenie.

„Sănătatea trebuie manageriată de medici”

În opinia profesorului Vlad Ciurea, modul în care era administrat sistemul de sănătate pe vremuri era mult mai bun decât cel aplicat după Revoluție. „Eu am avut o familie de doctori. Niciodată nu s-au plans de sistem. Totul era perfect organizat. Mi­niștrii sănătății de la acea vreme erau medici, rămâneau ani de zile, aveau o continuitate. Erau mari personalități medicale, acadamiceni, nu luau hotărâri rapide, de la o zi la alta”, a explicat doctorul.

Potrivit acestuia,  după Revoluție a apărut un tăvălug: ”reformă, reformă pentru reformă, reformă contra reformă. Fiecare ministru care a venit a vrut să-și impună reforma”. „Până să vină domnul doctor Ladislau Ritli a fost așa. În momentul de față s-au mai liniștit apele, pentru că domnia sa nu a dorit reformă de dragul reformei. Întâi gândește, măsoară, se mai gândește odată și după aceea semnează”, este de părere Ciurea.  În ceea ce privește legea sănătății, acesta crede că  trebuie să corespundă nevoilor populației.
 
Publicat in: EVZ, 29 Aprilie 2012
Autor: Antoaneta Etveș

Extaz şi agonie!

A venit vara! Foarte mulţi oameni caută prilej de relaxare. Staţiunile de vacanţă, ştrandurile sunt „invadate” cu mult entuziasm de clientela de toate vârstele. Cuprinşi de extazul distracţiei, mulţi uită să citească anunţurile cu instrucţiuni sau semnalizare pericole. Din păcate în inima paradisului pot apărea evenimente dramatice, mari nenorociri. În mod special ne referim la rupurile vertebro-medulare cervicale. Acestea survin la amatorii de senzaţii tari care sar în apă „în cap” de la inaltimi mai mari.

La contactul cu apa victimile suferă fractura de coloana cervicală cu deplasarea fragmentelor si producerea unei dilacerari a maduvei cervicale şi pierd controlul motor al tuturor mebrelor (Fig.1). Fenomenele sunt mult mai complexe. Secţiunea medulară totală determină tulburări extrem de grave cu cât nivelul leziunii este mai înalt. Secţiunea maduvei spinarii superioară segmentului C3 cauzează moartea datorită paraliziei respiratorii. Secţiunile medulare situate sub C5 permit supravieţuirea, însă evoluţia este tragică. Timp de aproximativ 3 săptămâni (faza de şoc medular) pacientul are tetraplegie flască (abolirea mişcărilor voluntare şi reflexelor în toate membrele), îşi pierde reflexele somatice şi vegetative (nu mai răspunde la stimuli, apar dereglări ale funcţiilor organice), sensibilitatea sub nivelul cervical dispare (pacientul nu mai simte nimic), apar tulburări sfincteriene (retenţie de urină şi de materii fecale, incontinenţă urinară prin prea plin), ţesuturile încep să se degradeze prin tulburările trofice (mai ales se produce degradarea musculaturii de pe spate şi fese, care începe să devină vânătă şi să se descompună, aceste „escare” apar din slaba irigare a ţesuturilor). În faza a doua (de automatism medular) reapare activitatea reflexă sublezional (reinstalarea reflexelor vegetative medulare), iar pacientul sau familia lui au deodată speranţe... însă inutile. Simptomatologia se manifestă prin tetraplegie spastică (deficit motor însoţit de contractura muşchilor în toate membrele), pacientul nu mai simte durerea (anestezie) în teritoriul sublezional, este extrem de sensibil la orice atingere în zonele declanşatoare de reflexe somatice (exacerbarea reflexelor osteotendinoase), muşchii stau încordaţi (hipertonie musculară). Practic pacientul este priedut la propriu, viaţa lui se va rezuma la statul în pat şi căruţ, fiind total paralizat.

Foto. Imagine RMN:Ruptură cervicală.

În fiecare an avem astfel de cazuri în clinica de neurochirurgie a Spitalului Bagdasar-Arseni.

Examinarea neurologică standard implică aprecierea a trei parametrii: forţa musculară, sensibilitatea şi reflexele.

Examinarea senzitivă - Scala de gradare pentru sensibilitate tactilă/atingere: 0 - absentă (fără senzaţie la atingere), 1 - modificată (senzaţie parţială sau alterată, inclusiv hiperestezia), 2 - normală (comparativ cu sensibilitatea feţei), NT- netestabilă. -Scala de gradare pentru alte forme de sensibilitate 0 - absentă (senzaţia de atingere poate fi prezentă), 1 - modificată (senzaţie anormală), 2 – normală, NT – netestabilă.

Examinarea forţei musculare: 0- paralizie totală 1 - contracţie vizibilă sau palpabilă, dar ineficientă, 2 – nesatisfăcătoare (amplitudine completă a mişcării cu eliminarea frecării şi gravitaţiei), 3 - satisfăcătoare (amplitudine completă a mişcării împotriva gravitaţiei), 4 - bună (amplitudine completă a mişcării âmpotriva gravitaţiei şi a unei rezistenţe moderate), 5 - Normală (amplitudine completă a mişcării şi forţă musculară în limitele statusului), NT- netestabilă (datorita diverselor cauze: fracturi, dureri, instabilitate etc.).

Gradarea reflexelor: 0 – absente, 1 – diminuate, 2 – normale, 3 - vii, posibil patologic modificate, 4 - foarte vii, evident patologice.

Pentru a descrie starea pacienţilor cu afecţiuni ale măduvei spinării se foloseşte Scala de afectare neurologică ASIA (American Spinal Injury Association) care este vechea scară Frankel modificată (tabelul 1 şi respectiv tabelul 2). Pacienţii cei mai gravi sunt clasificaţi în grupa A.

Tabelul 1. Sistemul de scorare ASIA pentru extremitatea motorie superioară (Greenberg, 2001).

Tabelul 2. Evaluarea gradului afecţiunilor vertebro-medulare (Greenberg, 2001).

Tratamentul este doar parţial şi se rezumă la fixarea vertebrelor, însă partea de ţesut nervos distrus nu se mai poate reface vreodată. Până la momentul actual nu s-a găsit un remediu la această problemă. Încercările de tratare cu celule stem nu au dat rezultatele aşteptate. Cel mult s-a reuşit ca pacientul să aibă o mişacre discretă a extremităţii mâinii. Comparativ cu situaţia de paralizie totală aceasta este un progres, însă nu cu implicaţii semnificative asupra funcţionalităţii şi calităţii vieţii pacientului. Victima devine un element scos din circuitul social, o povară pentru societate, pentru familie şi, mai ales, pentru sine. Cazustica celor care ar dori să se sinucidă este largă.

Într-o zi am avut o vizită a unui domn disperat, cu statut social foarte înalt. Copilul său fusese în Mexic în vacanţă la bine cunoscuta staţiune din Kunlun. A sărit de pe trambulină în apă plin de entuziasm şi s-a trezit într-un coşmar de neînchipuit. Copilul a plonjat greşit, şi-a rupt coloana cervicală şi a devenit un paralizat complet. Nici încercările se tratare în stăinătate nu au oferit şanse suplimentare. După faza de negare, de încercare activă a soluţionării situaţiei, atât pacientul, cât şi familia lui acceptă realitatea extrem de tristă şi cad în depresie. Viaţa lor nu va mai fi niciodată ca înainte. Copilul e devenit o povară pentru familie şi pentru societate.

Celebrul actor Christopher Reeve (25.09.1952 – 10.10.2004), care a interpretat rolul lui Superman, a avut o soartă similară. În 27 mai 1995 a devenit tetraplegic în urmă unui accident (a fost aruncat de pe cal) petrecut la un concurs de echitaţie în Virginia. Toate eforturile medicale şi suţinerea financiară au fost inutile.

Un alt caz destul de recent este al unui fotbalist român (N.) care a fost accindentat (dânsul activând în străinătate). Cu toate eforturile medicinei europene după un an progresele au fost minore şi fără impact în revenirea lui funcţională.

North (1999) menţionează schimbările psihologice şi sociale care apar în afecţiunile grave ale măduvei spinării: - schimbări însemnate ale imaginii corpului, ce cauza traume psihologice semnificative; - durerea continuă, asociată cu depresia; - sinucid – rata printre persoanele cu afecţiuni ale vertebromedulare ar fi mai mare de 4-5 ori decât ratele sinuciderilor în funcţie de vârstă, sex, rasă pentru populaţia generală; - stres în familie – nivelul stresului la partenerii persoanelor bolnave este comparabil cu cele al pacienţilor; - izolare socială – cu efecte nefaste asupra stării emoţionale; - pierderea vieţii profesionale; - tulburări ale somnului, alimentaţiei etc.

Dacă accidentarea este percepută că fiind cauzată de forţe dincolo de controlul individual, pot apărea sentimente de furie şi neajutorare. În schimb, dacă individul consideră că el însuşi a cauzat accidentarea, furia poate fi direcţionată în interior, rezultând în depresie. S-a presupus că autoînvinovăţirea este adaptativă şi conduce în prima fază a tratamentului recuperativ la un mai bun efect. Totuşi, s-a constatat că efectele pe termen lung nu sunt influenţate de faptul că pacienţii se percep ca fiind responsabili pentru accidentarea lor (Brown et al., 1999).

Natura umană are limitele ei, la fel şi medicina actuală. În consecinţă „tratamentul” fundamental este PREVENŢIA.

Cum putem preveni pericolele care pot apărea în activităţile de distracţie? Se pot organiza sesiuni educative în şcoală. În spaţiile de distracţie, în staţiunile de vacanţă sunt necesare acţiuni mai ample de promovare a comportamentului de siguranţă. Fiecare om trebuie să fie conştient în foarte multe activităţi sunt necesare măsuri de securitate.

Publicat in: Viata Medicala, 20.07.2012 Autor: Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea

Note subsol:

- Greenberg, M.S. (2001). Handbook of neurosurgery, Thieme Medical Publishers, New York.

- North, N.T. (1999). The psychological effects of spinal cord injury: a review. Spinal Cord, 37, pp. 671-679.

Pacientii Multumesc: Cel mai bun an al vietii mele

Am stat zile in sir sa ma gandesc cum sa incep povestea asta si cum sa o termin. Am avut mii de variante: sa incep cu anul asta, cu anul 2008, cu oamenii noi, cu vara anului 2008 etc. Ideea este ca nu am gasit un inceput potrivit sau vreo formulare cu stil, asa ca am sa incep cu ce stiu eu mai bine: cu mine.

Mama mi-a pus numele Andreea. Trebuia sa fiu o fata cuminte, linistita, calma,intelegatoare, harnica si cu picioarele pe Pamant... ei bine,stiti cum se spune: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ…niciodata. Sunt: incapatanata, zvapaiata,visatoare, optimista si ingrozitor de emotiva ( serios, imi este mila pana si de coala de hartie pe care o arunc la cos). Problema este ca toate aceste caracteristici pe care le constientizez acum, nu le observam inainte de…anul 2008, sau, cum imi mai place mie sa-l numesc: “cel mai bun an al vietii mele”.

Pe la sfarsitul lunii septembrie 2008, proaspat intrata in clasa a 10-a si in topul persoanelor “cam pana unde poti ajunge pentru o formatie rock” (dar asta este alta poveste…) am “prins” o mare raceala. Nimic neobisnuit (la prima vedere). Intr-o buna zi, lucrurile au luat-o complet razna iar simpla raceala a luat forma unor migrene teribile insotite de tulburari groaznice ale vederii + de o stare de lesin care ma termina atat fizic, dar mai ales psihic (imaginati-va un copil zvapaiat obligat de soarta sa stea lipit de pat…greu). Asa am ajuns, cu sau fara voia mea, la spitalul Bagdasar ( cladire care ma speria de moarte) pentru investigatii: tomografie, RMN si…cred ca dupa astea doua s-a prins lumea care era problema.

In octombrie (acelasi an), mai precis in perioada 17-30 am avut un loc frumos rezervat in spitalul cu pricina. Investigatiile aratasera ca posedam o tumora cerebrala occipitala dreapta – operabila. Atunci, Domnul Profesor Alexandru Vlad Ciurea impreuna cu Dr. Adrian Iliescu m-au “saltat” automat spre sala de operatie ( asta dupa cateva zile in care am avut si eu timp sa ma obisnuiesc cu spitalul si sa gasesc si iesirile in caz de incediu, pentru orice eventualitate). Adevarul e ca imi doream sa ma operez. Descoperisem ca aveam sa ma aflu in mainile celui mai bun Profesor de Neurochirurgie si celei mai bune echipe de medici + asistenti din tara ( sa nu mai pun la socoteala faptul ca Dr. Iliescu devenise doctorul visurilor mele, dar….shhhhh, la 15 ani viata era mai plina de floricele).

Revenind la lucruri serioase.

Am fost operata pe 22.10.2008, cu success (multumesc domnilor doctori). Mai mult decat atat, diagnosticul final a constat in: astrocitom pilocitic ( ceea ce am inteles eu ca era de bine) + cativa ani de tratament cu niste biete pastilute( ceea ce am inteles,numai eu, ca era de rau) + stat departe de excese ( in caz ca am omis sa trec in revista acest detaliu, sunt omul extremelor, asadar la partea cu excesele intotdeauna am stat prost. Asadar, cred ca e de inteles ca m-am chinuit tare mult pana am reusit sa gasesc un echilibru).

La sfarsitul “celui mai bun an al vietii mele”, am invatat sa nu mai caut iesirile in caz de incediu din spitale, adica am invatat sa nu mai fug de ceea ce nu inteleg si de ceea ce ma sperie. Mi-am dat seama ca nu am avut vreodata rabdarea sa le acord mai mult credit medicilor si sa ii apreciez pentru ceea ce sunt in realitate: Batman, Superman sau ce alt man mai exista. Iar, in opinia mea umila, dl.prof. A.V.Ciurea a semanat intotdeauna mai mult cu Batman – are multe “gadgeturi”, multa rabdare, multa intelepciune si multa iubire cu care salveaza vieti.

Cea mai importanta lectie? De atunci am devenit…eu. De atunci am invatat sa traiesc intr-o lume pe care mi-am construit-o mai frumos, mai elegant, mai simplu. Am invatat sa respir, sa iubesc, sa multumesc atator oameni care au fost atunci acolo si care astazi sunt tot aici, langa mine, langa sufletul meu.

Astazi? Astazi sunt mare, studenta si am parasit Bucurestiul pe timpul studiilor universitare. Continuui insa sa-mi fac investigatiile o data la 6 luni. Iar acum? Acum, la ultima vizita, Dl.Profesor mi-a mai strigat un singur lucru: “Nimic!”. Cicatricile de la operatie au disparut de pe ultimul RMN. Celelalte cicatrici insa, cele care nu se vad, cele din mintea si din sufletul oricarei fiinte care ajunge intr-o experienta asemanatoare? Nu. Acelea nu au disparut si credeti-ma, nu vreau sa dispara vreodata!