Ştiu că, scriind acest comentariu, mă situez "în contra curentului" mediatic, acela care, atunci când ia în vizor sistemul medical românesc – cum se întâmplă de la o vreme încoace - îl face praf fără drept de apel. Admit, în context, că în acest sistem există cazuri care devin tragice din cauza incompetenţei medicale. Îmi dau seama însă că problema nu poate fi luată în discuţie atunci când tonul folosit e situat la extreme, devenind chiar isteric. Şi cred că e nevoie de moderaţie şi de bună-cuviinţă. Iar asta înseamnă, primo, să identifici la detaliu particularitatea unui caz şi, secundo, să nu generalizezi. Nu e vorba de deontologie (în fond, regulile sunt rezultatul subiectivităţii umane, inclusiv în presă), ci de bun-simţ.
Scriu aceste rânduri pe holul de la etajul al cincilea al Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti. Este etajul la care e situată Clinica I de Neurochirurgie, condusă de Profesorul Alexandru Vlad Ciurea. Şi chiar acum, când scriu, aici se întâmplă miracole ale vieţii. Căci Profesorul Ciurea şi echipa sa sunt, în neurochirurgia românească, în permanenţă campioni. Spun "românească" tocmai pentru a sublinia că orice analiză a sistemului nostru medical – inclusiv una de tipul acestui comentariu – trebuie să comporte nuanţe. Aici, la etajul al cincilea al Spitalului "Bagdasar-Arseni", viaţa primeşte nuanţe în fiecare oră, zi de zi, chiar şi atunci când speranţa pare pierdută. Şi asta pentru că Profesorul Ciurea şi echipa sa reuşesc, din ceea ce am putut vedea şi înţelege, să treacă dincolo de limite. Nu ştiu câtă dumnezeire există în ochii şi în coordonarea mâinilor Profesorului Ciurea atunci când extirpă tumori pe creier, dar ştiu că dedicaţia sa tămăduitoare este, profesional şi uman, dincolo de cuvinte. Nu ştiu cum aş putea descrie statornicia de stâncă pe care ţi-o transmite doctorul Dacian Talianu, deodată cu puterea credinţei că vei învinge, dar ştiu că asta se întâmplă de fiecare dată când îţi vorbeşte. Nu ştiu câtă linişte sufletească poate să ofere, prin simpla sa prezenţă, doctoriţa Iulia Vapor, dar am convingerea că un asemenea om e menit să facă asta. Nu pot cunoaşte sursa preciziei cu care lucrează medicul anestezist Gheorghiţă, dar ştiu că încrederea în el devine manifestă de-ndată ce-l cunoşti. Nu am habar de unde îşi extrage resursele de a-ţi reda speranţa-n viitor doctorul Palade, dar ştiu că e de-ajuns să îl priveşti ca să o simţi. Şi nici prin cap nu-mi trece de unde vine atâta bunătate când îţi zâmbeşte doctoriţa rezidentă Cătălina Lipan, dar dau în scris că această bunătate există. Nu ştiu nimic cu privire la originea tuturor acestora, dar ştiu sigur că aici, la Clinica I Neurochirurgie a Profesorului Alexandru Vlad Ciurea, am văzut copii şi părinţi care au renăscut învingători, chiar şi atunci când păreau a fi învinşi.
Autor: Daniel ŞANDRU
Publicat in: Buna Ziua Iasi
3.03.2009
Un comentariu:
Ati intitulat exceptional articolul dvs.: "Campionii neurochirurgiei romanesti" . Acesti campioni sunt intr-o perfectionare continua cu noutatile din acest domeniu inca nepatruns in toate tainele sale: neurochirurgia. Si sa avem in vedere ca dl. prof. dr. Ciurea se afla in pragul varstei de 70 de ani, cand majoritatea dintre noi, indiferent de profesiunea avuta de-a lungul vietii, se dedica unor activitati care sa nu suprasolicite prea mult sistemul nervos. Dar iata ca si la 70 de ani este posibila efectuarea unei activitati atat de profunde prin cunostintele acumulate si cercetarea desfasurata si care solicita la maxim creierul si mintea omeneasca. Cat de profunda este activitatea desfasurata de prof. dr. Ciurea, si practic si teoretic (in ceea ce priveste cunostintele acumulate, in acest domeniu foarte dificil prin complexitatea sa: neurochirurgia). Succes domnule prof. dr. , pe mai departe!
Trimiteți un comentariu