Era o zi frumoasa de vara, 31 august 2008, in care ne bucuram de venirea pe lume al celui de-al doilea fiu al nostru, zi ce s-a intunecat in urma unui accident rutier, cand sotul meu a suferit un traumatism cranian cerebral foarte grav, intrand intr-o coma profunda ce a durat, cu aproximatie , 2 luni.
In urma acestui accident, a fost internat in clinica de neurochirurgie a Spitalului Clinic Judetean nr.1 Craiova la domnul dr.Vasilovici.
In aceasta sectie am stat 9 zile, suferind doua interventii chirurgicale pe creier in urma carora a fost scos si o parte din osul frontal al capului.
In aceasta perioada, starea lui s-a inrautatit din ce in ce mai mult, contactand o serie de infectii nasocomiale si reusind sa faca inclusiv o escara foarte extinsa si profunda ce s-a si suprainfectat.
In urma unor demersuri supraomenesti si numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit transferul sotului meu in sectia I Neurochirurgie a Spitalului Bagdasar-Arseni din Bucuresti, condusa de Prof.univ.dr.Vlad Ciurea , transfer ce s-a facut, fiind un caz foarte grav, cu un elicopter S.M.U.R.D.
Perioada de spitalizare in aceasta sectie a durat 1 an de zile (10 septembrie 2008-1septembrie 2009) fara a avea nici macar o zi de externare din acest spital pe care as putea sa-l numesc “Spitalul Plangerii”, dar si “Spitalul Minunilor”.
O astfel de minune a fost si sotul meu, care numai cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor din aceasta sectie si al personalului medical condusa de Prof.univ.dr.Ciurea Vlad, pe care pot sa-i numesc “trimisii lui Dumnezeu pe pamant” in acest spital avand ca menire salvarea de vieti omenesti si carora nu o sa reusesc sa le multumesc pentru tot binele supraomenesc pe care l-au facut pentru sotul meu, pentru familia mea , dand posibilitatea copiilor mei de a avea tatal langa ei si de care aveau atata nevoie.
Pot spune ca acesta s-a nascut a doua oara, iar parinti ii sunt medicii care i-au dat viata, salvandu-l de la moarte si nu exagerez cu nimic, avand in vedere diagnosticele pe care le-a avut, printre cele mai grave fiind starea septica in care s-a aflat, in mod repetat.
De asemenea, pentru mine personalul medical sub conducerea Prof.univ.dr.Ciurea este a doua mea familie, avand in vedere un intreg an de spitalizare pe aceasta sectie, an in care mi-au acordat tot sprijinul posibil, mi-au pus la dispozitie tot ce am solicitat si mi-au dat posibilitatea de a sta permanent cu sotul meu.
Personalul medical auxiliar ne-a acordat tot sprijinul profesional, fiind solicitat la intervale de o ora, pentru ca sotul meu sa poata fi mobilizat, intrucat, acesta fiind foarte grav, necesita mobilizare permanenta si asistata..
Nu a contat pentru dumnealor ca era zi sau noapte, nu a contat cat de solicitate erau, avand in vedere gravitatea si numarul tuturor pacientilor de pe sectie.
Tin sa precizez in mod expres interesul deosebit al celor 2 medici-Prof.Ciurea si dr.Iliescu Adrian de a-l readuce la viata pe sotul meu care au facut tot ce a fost omeneste posibil si nu numai.
Domnul Prof. Ciurea, caruia ii port o stima deosebita pe care nu o pot exprima in cuvinte, un intreg dictionar nu m-ar putea ajuta sa-i multumesc , a solicitat inclusiv sprijinul cadrelor medicale de la Spitalul Victor Babes, sub coordonarea Prof.Ceausu cu care a luat legatura personal pentru a putea depasi starea septica in care se afla sotul meu, dat fiind faptul ca dumnealor sunt specializati in cazurile asociate cu stari septice foarte grave.
Incepand cu data de 22 octombrie, aflat in terapie intensiva, a inceput sa reactioneze, deschizand pentru prima data, dupa 2 luni, ochii.
Pe data de 24 octombrie, domul profesor a hotarat prima interventie chirurgicala.
Dupa aceasta interventie s-a petrecut marea schimbare in bine, desi am trecut prin etape foarte grele, cand a fost la un pas sa ne paraseasca, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am depasit acele momente.
Nu pot descrie in cuvinte momentele in care, fiind in sectia ATI, in stare de coma, asteptam la usa orele de vizita infernale in care erau scoase 2,3 sau 4 persoane decedate si ma intrebam cutremurata « Oare este si el ? », simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare. Nu faceam altceva decat sa ma rog la Dumnezeu, clipa de clipa, ma vedeam atat de neputincioasa, dar puternica, putere pe care mi-o dadeau cei 2 copii care ne asteptau acasa.
In acelasi timp,in perioada de spitalizare a suferit mai multe interventii chirurgicale datorita complicatiilor pe care le-a facut.A fost operat la picior, eliminandu-i o mare cantitate de puroi , cand a dat a doua oara mana cu moartea, dar datorita profesionalismului cadrelor medicale a depasit momentul.
Am pierdut sirul numarului de anestezii si interventii pe care le-a avut la cap, dar rezultatul a fost « pacientul Mirea Cornel traieste ».
Ultima interventie chirurgicala a avut loc in luna iulie cand i s-a montat o placuta in locul osului frontal, scos si « facut pierdut » la Craiova.
Pentru procurarea acesteia s-au depus eforturi foarte mari, avand in vedere ca s-a adus din Elvetia, dar tot datorita celor doi profesionisti, am reusit achizitionarea ei.
Pe data de 1 septembrie 2009 s-a facut transferul in sectia de recuperare a Spitalului Filantropia.
Nu imi venea sa cred ca plecam amandoi, ca este ultima internare intr-un spital dupa atata timp, ca in sfarsit vom pleca acasa unde ne asteptau cei 2 copii, in varsta de 7 ani , respectiv de 1 an si 9 luni.
In toata aceasta perioada am invatat sa scriem, sa citim, i s-au adus fotografii cu familia, prietenii pentru a vedea ce a mai ramas din memoria lui. Incet, incet am constatat ca , in proportie de 80%, era bine.
Vreau sa precizez ca, din prima clipa, m-a recunoscut ca sotie, ceea ce a contat cel mai mult, a fost un miracol.
Dupa 3 saptamani de stat la recuperare, pe data de 17 septembrie, am ajuns acasa.Aici s-a schimbat foarte mult, a revazut copiii, familia, prietenii, recuperarea neurologica fiind uimitoare.
A urmat in sfarsit si o altfel de recuperare…cea sufleteasca…credeam ca nu mai vine aceasta perioada.
Au urmat zile lungi si grele de recuperare fizica, cu accent pe mers.
Insusi medicul si kinetoterapeutul de la Craiova care s-au ocupat de recuperarea sa, au confirmat ca a fost pacientul cel mai grav pe care l-au avut, de la a-l mobiliza la o ora ,o ora si jumatate cu aleza, zi si noapte cand am ajuns acasa, pana in prezent (1 mai 2010) cand ne plimbam de mana prin curte.
A fost o recuperare uimitoare in mai putin de 1 an, desi medicul de recuperare a spus ca trebuie sa am rabdare, ca va fi de durata.
SI A MAI FOST CEVA
Exact cand imi pierdusem orice urma de speranta si cand nu mai credeam in nimeni si nimic, s-a mai ivit o minune.
Nu am crezut initial ca ceva sau cineva ar mai putea sa ma ajute in vreun fel. M-a contactat o doamna pe care o pot numi « mentorul meu spiritual », cea care m-a ajutat foarte mult, de data aceasta pe mine, doar pe mine, m-a invatat cum sa gandesc, cum sa ma rog.
De asemenea, mi-a cerut datele sotului meu, dupa care a revenit cu un telefon, vrand sa ne cunoastem.Am ramas putin indiferenta la tot ceea ce mi-a spus, dar dandu-mi cu precizie niste date :22 oct.-cand apar primele semne, 24 oct.2008- se va produce marea schimbare si ca Actul se va finaliza cu bine, dar va trece foarte mult, avand mai multe obstacole.
Mi-a zis sa am incredere in medici, sa am incredere ca totul va fi bine.
Poate vi se par niste aberatii, dar totul s-a petrecut asa cum mi s-a spus.
Cum am mentionat mai devreme, in data de 22 oct.2008, sotul meu a deschis ochii, a inceput sa reactioneze, confirmandu-se cele spuse, dar totusi am zis : ,,o pura coincidenta ‘’ .
Nu pot sa spun ca nu am asteptat acea perioada si iata s-a intamplat in acea zi de 22, dupa care, pe data de 23 oct.2008, am fost chemata de domnul profesor, spunandu-mi ca , a doua zi, o sa intervina chirurgical.
Cand mi-am dat seama ca totul coincidea cu cele spuse de doamna respectiva, nu-mi venea sa cred si iata ca,pe data de 24 oct.2008, a fost operat, data de la care s-a produs marea schimbare in bine a sotului meu.
Am tinut legatura in permanenta cu ea, spunandu-mi tot timpul sa am incredere in Dumnezeu, ca numai el face minuni si sa ma rog tot timpul. Pot spune ca, inclusiv zilele in care a fost operat, stiam care erau favorabile si care nu, iar cand interventiile chirurgicale erau in zile nefavorabile treceam cu greu peste ele.
Tot timpul se confirmau cele spuse de dansa.Nu am facut altceva decat sa cred in minuni, in Dumnezeu, medici si in toate persoanele din jurul meu si … nu mai putin in mine.
Pot spune, intr-un cuvant, ca am simtit puterea lui Dumnezeu, ca atunci cand deciziile erau foarte grele, simteam cum cineva imi soptea la ureche ce sa fac.
In speranta ca voi fi inteleasa in adevaratul sens al clipelor traite si povestite mai sus in cateva randuri, imi doresc ca toti cei ce se afla in situatia mea sa aiba parte de minuni, sa creada in Dumnezeu si in trimisii lui.
2010. MIHAELA MIREA
CRAIOVA
3 comentarii:
Sunt o pacienta a dl. prof. dr. Ciurea, care ma cunoaste de aproape...34 de ani. Doresc sa va spun ca dansul nu are nevoie de laude, deoarece, asa cum ne inchinam lui Dumnezeu, asa trebuie sa-l preaslavim pe dl. dr. Ciurea. Dansul, prin ceea ce a facut si face in continuare, este un Dumnezeu al neurochirurgiei, cum bine a fost numit, intr-un comentariu mai vechi, de catre un pacient, trecut prin mainile sale miraculoase. Harul sau si devotamentul sau fata de profesie, pe care o exercita de aproape 40 de ani, il fac un UNICAT pentru neurochirurgia romaneasca. Nu vreau sa arat ca nu mai exista neurochirurgi dedicati profesiei, dar, ca dansul, cred ca nu mai exista nimeni in Romania. Putini au avut ocazia sa-l cunoasca in calitate de OM, deoarece, majoritatea dintre noi, l-am cunoscut in calitate de MEDIC, iar medicii, care, prin natura profesiei lor, iau contact cu numeroase suferinte ale semenilor nostri, au un comportament mai rece si mai distant, la prima vedere, dar, in cazul OMULUI CIUREA, acesta este compensat de un suflet deosebit de cald, pot spune chiar fierbinte, exagerand putin. Ca OM, l-am descoperit foarte tarziu, la un interval de circa 30 de ani de momentul in care l-am descoperit ca medic, ca "nenea doctor care mi-a vindecat buba la cap". Acum pot spune ca sunt foarte fericita, pentru ca, undeva, la o distanta de aproape 60 de km fata de mine, exista CINEVA pe care imi permit sa spun ca, "il iubesc si il voi iubi toata viata mea", in tacere, o iubire foarte profunda si de bun simt, asa cum un copil isi iubeste mama care i-a dat viata. Asa cum mama mi-a dat viata, dansul este cel care mi-a mentinut-o, pentru ca daca dansul nu era, poate ca nici eu nu mai eram azi pe aici, sau eram o epava din punct de vedere al dezvoltarii intelectuale. Pot spune doar atat: MULTUMESC, "NENE DOCTOR CARE MI-AI VINDECAT BUBA LA CAP, CA TRAIESC SI SUNT UN OM ABSOLUT NORMAL, DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE. "TE-AM IUBIT", "TE IUBESC" SI "TE VOI IUBI" CA SI PE PARINTII MEI, CARE MI-AU DAT VIATA! DUMNEZEU SA VA AJUTE SI SA VA AIBA IN PAZA SA, PENTRU TOATE FAPTELE BUNE PE CARE LE-ATI FACUT, DE-A LUNGUL CARIEREI DVS. DE NEUROCHIRURG- Un copilas de 2 anisori, care, acum, a devenit o femeie in toata puterea cuvantului- Ing. Daniela Cucu din Ploiesti- 36 de ani, in iulie 2010 (la 34 de ani de la "eveniment")
este o minune dumnezeiasca, se vede puterea lui dumnezeu in astfel de imprejurari..am o bucurie sufleteasca mare ca dl Mirea este mai bine,plang de bucurie ca aflu vesti bune despre dl Mirea Cornel..sa I multumim lui Dumnezeu in rugaciunile noastre pt aceasta minune, multumim medicilor pt profesionalism si devotament..felicitari dnei Mihaela ca a fost alaturi de dl Mirea sh la bine sh la rau, a dat dovada de iubire SFANTA, sincera, neconditionata..dumnezeu sa binecuvinteze casa,familia dl Mirea. DOAMNE AJUTA
Doamna Mihaela Mirea din Craiova,
Si eu sunt intr-o situatie disperata, vreau sa ajung la dl Dr Ciurea...Ce ma mai intereseaza pe mine este si reintregirea cutiei craniene, as vrea sa stiu unde ati facut aceasta asa zisa cranioplastie, cu ce material. Nu reusesc sa aflu prea multe amanunte,medicul mi-a zis ca acrilul este cel mai indicat material, am auzit si alte pareri. Nu stiu incotro sa ma indrept, in orasul meu, iasi sau la Bucuresti, nu stiu ce material sa accept, dat fiind ca varsta e de aproape 18 ani.
Poate am noroc sa cititi comentariul meu si sa ma edificati si linistiti
Multumesc din suflet
Mailul meu:anamarianicsulescupopa@yahoo.com
Trimiteți un comentariu