miercuri, 12 iunie 2013

„El-Zorab!” - Un omagiu adus calului



Ne-a trecut glonțul pe lângă ureche”, spunea, zilele trecute, premierul Victor Ponta, referindu-se la așa-zisa implicare a României în scandalul cărnii de cal din lasagna europenilor civilizați. Nu am fost implicați, dar lumea occidentală s-a grăbit să ne arate cu degetul – ipoteza că facem comerț cu carne de cal era mai mult decât plauzibilă. S-a vorbit despre căruțele trase de cai pe drumurile naționale, despre caii sălbatici din Delta Dunării, despre agricultura de subzistență etc. Glumele la adresa noastră nu s-au oprit nici după ce ancheta oficială a stabilit că rețelele de trafic al cărnii de cal le aparțin lor, cetățenilor civilizați, din lumea buna. Chiar și realizatorii celebrei emisiuni Top Gear ne-au luat peste picior într-o emisiune în care vorbeau despre Dacia Sandero...

Dar nu despre faptul că am fost tratați din nou ca cei din urmă barbari vreau să vorbesc aici. Vreau să vorbesc depre CAL, acest prieten bun al omului, acest superb animal care refuză să bea apă dintr-o găleată murdară. Omenirea datorează mult acestui animal. Fără cal, pământurile ar fi rămas mii de ani mult mai puțin muncite, distanțele ar fi fost mult mai lungi și mai greu de străbătut, cucerirea lumii ar fi fost mult mai târzie. Deplasarile la mii de kilometri ale cavaleriei lui Gingis Han (1162-1227) din indepartata Asie pana in Europa, sau cucerirea continentului America Latina de catre armata lui Hernan Cortes (1485-1547)  nu ar fi putut sa aiba loc fara elementul esential: Măria-Sa, CALUL!


Belerofon a ucis Himera doar după ce l-a îmblânzit pe Pegas și a plecat la luptă călare pe acest cal înaripat, fiu al lui Poseidon și al Medusei. Zeus a luat calul în grajdurile sale din Olimp, încerdințându-l lui Eos, zeița dimineții. La moartea sa, Pegas a devenit o constelație pe cer...  Bucefal, il duce pe Alexandru cel Mare (n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.),
 pana in indepartata Indie si inapoi in Babilon, rezistand la efort, lupte privatiuni si sete... Richard al III-lea (1452-1485) își dă regatul pentru un cal care să îl salveze din luptă... În basmele românilor, calul îi este sprijin și sfătuitor lui Făt-Frumos... Statuile domnitorilor noștri sunt, cele mai multe, ecvestre... Mihai Viteazul (1558-1601) a intrat în Alba-Iulia călare, ca și Ferdinand în Budapesta, la 1919(sic!)... Unul dintre ultimele filme ale lui Steven Spielberg – „Calul de luptă” – este un omagiu dedicat acestui animal in Primul Razboi Mondial.. De asemenea, sa nu uitam de filmul romanesc „Haiducii lui sapte cai” care se bazeaza pe sublimul animal devotat  si nedesparit de Florin Piersic.

Cineva spunea că un oraș este cu adevarat oraș dacă îndeplinește trei condiții: să aibă teatru, să aibă grădină zoologică și să aibă hipodrom. Calul este, din nou, simbol al evoluției noastre. Și nu pot să nu remarc faptul că la multe competiții de călărie, sportivii poartă haină, papion și joben...

Creșterea cailor de rasă este, la rândul ei, o industrie exclusivistă, dominată de respect și eleganță. Calul arab, lipițanul, calul pur-sânge englez, calul german sau belgian de povară – tot atâtea rase-simbol pentru popoarele care au avut grijă de ele.

În România rurală, mult rămasă în urmă ca dezvoltare față de Apus, calul e aliatul fermierului. Țăranul român știe că îi datorează animalului, în bună măsură, propria supraviețuire. Știe că fără cal nu poate ara, nu poate transporta recolta, nu poate să-și umple magazia de lemne. Și atunci are grijă de el...  

Scandalul cărnii de cal ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu numai pe noi, românii, și nu numai pentru că ne-ar putea afecta imaginea. Am ajuns în situația să ducem caii la abator și să facem din ei mâncare pentru noi!

În scandalul acesta internațional, nimeni nu s-a indignat de faptul că oamenii consumă carne de cal. Acest lucru e mai grav decât rețele subterane de trafic cu alimente. Cavaleria” anchetatorilor lumii ar trebui să vadă lucrurile mai profund intrucat atat cainele, cat si calul reprezinta parte din sufletul, educatia si istoria omenirii!...   
 

Caii se-mpușcă (dar nu se manâncă)! Nu-i așa?!...


Autor: Prof. Univ. Dr. MSC. Vlad Ciurea
Spital Clinic SANADOR
Str. Sevastopol 9
Publicat in:
Viata Medicala
22.02.2013

Niciun comentariu: