Pacientii multumesc: Serban Sandru si Parintii

Încerc să vă redau mai jos povestea care m-a făcut, de atunci înainte, pentru totdeauna, să nu mai am nevoie de răspunsuri la întrebările fundamentale. Ştiu că acelaşi lucru îl resimte şi soţia mea, Adina, ştiu că de atunci înainte, pentru totdeauna, noi şi fiul nostru, Şerban, noi, care am văzut cu ochii minţii diferenţa dintre viaţă şi moarte, nu vom putea fi îndeajuns de recunoscători Profesorului Alexandru Vlad Ciurea şi echipei de tineri medici extraordinari pe care o coordonează la Clinica I Neurochirurgie a Spitalului „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti.

Tragismul pur, real, palpabil aproape al acestei poveşti s-a declanşat brusc, pe 6 februarie 2009, atunci când un diagnostic ce a urmat unui RMN făcut la Iaşi ne-a lovit precum fulgerul. Acel diagnostic ne spunea că, dacă băieţelul nostru de 8 ani şi jumătate nu va fi operat în cel mai scurt timp, ne va părăsi pentru totdeauna.

Am avut posibilitatea extraordinară de a face ca fiul nostru să fie văzut, pe 8 februarie, şi de Profesorul Alexandru Vald Ciurea, moment din care, realmente, am reînceput să sperăm. Imaginaţi-vă o cameră perfect întunecată, fără uşi, fără ferestre, în care intră, preţ de-o clipă în infinitul parcă veşnic al disperării, o rază de lumină. O rază care, apoi, se măreşte în permanenţă. Nu pot, nu putem să redăm altfel renaşterea speranţei. Este ceea ce am simţit atunci când, cu un tact pe care numai înţelepciunea experienţei îl poate aduce, Profesorul Ciurea ne-a spus că Şerban se va face bine.

Nu-mi pot da seama nici acum, la mai bine un an de atunci, ce minune se produce atunci când Profesorul Ciurea intră în operaţie, dar ştiu cu siguranţă că minunea există. Nu pot realiza nici acum ce chimie electivă stârneşte Profesorul în echipa sa, aceea formată din minunaţii oameni şi medici Dacian Talianu, Iulia Vapor, Cătălina Lipan sau doctorul Palade. Dar am convingerea că e vorba de ceea ce aş numi Şcoala de Neurochirurgie a Profesorului Ciurea. Că Profesorul şi colegii săi sunt, cum le-am spus în altă parte, „campionii neurochirurgiei româneşti” stau mărturie alte sute, poate mii de operaţii de maximă complexitate.

Le includ între acestea pe cele două suportate de fiul meu. Tumoarea sa, „astrocitom pilocitic juvenil”, localizată în regiunea vermiană a creierului, de aproape 4 centimetri în diametru, i-a cauzat o hidrocefalie. Prin urmare, Profesorul Ciurea a practicat, mai întâi, cura neurochirurgicală a hodrocefaliei, printr-un drenaj ventriculo-peritoneal. Realizată pe data de 13 februarie 2009, operaţia a fost un succes. A urmat apoi, din ce am putut înţelege, ca neofit în domeniul medical, atunci, din ce pot înţelege şi acum, operaţia cea mai complicată, aceea de extirpare a tumorii, care a durat 6 ore şi a fost efectuată pe 23 februarie 2009.

Nu vom uita niciodată momentul în care, în Cabinetul Domniei Sale, Profesorul Alexandru Vlad Ciurea ne-a spus că „operaţia a decurs foarte bine, copilul a sângerat foarte puţin, ablaţia tumorii a fost totală, recuperarea va fi rapidă”. Atunci am învăţat că salvarea unei vieţi, mai cu seamă pe un asemenea caz, este suma miracolului din Omul care o face şi a profesionalismului său exemplar. Pe 3 martie 2009 am părăsit Clinica I de Neurochirurgie, Profesorul recomandându-ne pentru copil „multă mişcare şi aer liber”. Incredibil, şi acum, pentru noi, nici un medicament.

A trecut, de atunci, un an şi mai bine. Când, în fiecare dimineaţă, ne uităm în ochii fiului nostru, Şerban, vedem mereu aceeaşi permanentă renaştere a speranţei. Şi ştim, toţi trei, că aceasta nu ar fi fost niciodată posibilă dacă nu ar fi existat întâlnirea admirabilă şi salvatoare cu Profesorul Alexandru Vlad Ciurea.

Vă mulţumim, Domnule Profesor, având certitudinea că aceste cuvinte scrise mai sus nu vor putea exprima vreodată, pe deplin, profunda noastră recunoştinţă!


Cu deosebit respect,
Şerban, Adina şi Daniel Şandru
Iaşi