Veniţi de luaţi Lumină!

Sfânta Sărbătoare a Paştelui are semnificaţia Învierii Mântuitorului şi este cea mai importantă sărbătoare creştin-ortodoxă. Ea simbolizează victoria lui Hristos asupra morţii, victoria luminii asupra întunericului, a adevărului asupra neadevărului, chemarea şi adeziunea oamenilor către spiritualitate, către detaşarea de lumea materială, către înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă iluminarea sufletului şi înţelegerea învăţăturilor şi puterii Dumnezeieşti, învingerea păcatelor prin cumpătare, post, rugăciune, reflecţie. Paştele este interpretat ca o izbăvire a binelui asupra răului. După Duminica Floriilor, când Iisus Hristos învie se fac ultimele pregătiri timp de o săptămână pentru această mare sărbătoare.

În Joia Mare, numită şi Joia Patimilor oamenii sfinţesc mâncarea şi băutura la Biserică. În Vinerea Mare, creştinii ţin post negru, adică nu mănâncă nimic şi nu beau apă pentru a se feri de boli şi pentru a avea spor în perioada ce urmează. Trecerea pe sub masă de trei ori în Vinerea Mare semnifică potignirile lui Isus când şi-a cărat propria cruce către dealul unde urma să fie răstignit. În Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creştinii merg la Biserică pentru a lua lumină, pentru a participa la slujba care anunţă Învierea Mîntuitorului.

Lumina marchează curăţarea sufletului şi trupului şi este dusă în casă, dar şi la cimitir pentru cei morţi. În noaptea de Înviere creştinii merg la biserică pentru „a lua lumină”. Lumina este adusă de la Sfântul Mormânt. În Sâmbăta Mare, la ora 7 dimineata, se pun pecetele şi se “sigilează” cu panglici şi ceară intrarea în Sfântul Mormânt. Se fac controale amănunţite pentru a nu exista surse de aprindere. Dimineata se deschid portile pentru toţi creştinii care vin din toate colţurile lumii. Patriarhul ortodox vine la Mormânt împreună cu ierarhii bisericeşti şi cu liderul poliţiei israiliene. După un ritual de intrare şi pregătire se mai face un control al capelei şi chiar patriarhului. Ulterior patriarhul intră în Sfântul Mormânt, Toţi cei veniţi aşteaptă venirea luminii putând ocupa locuri afară şi de la pragul bisericii până la altar.

Un preot român care ne-a fost pacient a povestit ce s-a întâmplat mai departe. Astfel, el a fost martor la momentul apariţiei luminii. În jurul ore 12.30 a apărut un bulbăre de lumină puternică alb-albăstruie cu diametrul de 10-15 cm, având margini care se pierdeau. Părea o lumină “imaterială”. Ea s-a plimbat prin încăpere s-a lipit de faţa câtorva oameni şi chiar în barba unui preot fără a produce arsuri. Apoi, după 30-40 de secunde de la acest parcurs s-a transformat în flacără aprinzând materialul pregătit pe sfântul mormânt şi o parte din lumânările celor care aşteptau. Nu toate lumânările se aprind, ci numai o parte din ele. Apoi lumina este luată şi de ceilalţi oameni. Ambasadorii credinţei iau lumină şi pleacă spre aeroport pentru a o transporta în ţările de unde au venit. Transportul de face cu o serie de curse normale programate la orele potrivite pentru a asigura coerenţa demersurilor de plecare.

În Duminica Învierii creştinii se îmbracă cu haine noi, marcând un nou început pentru primenirea trupului şi sufletului. Ei se întrunesc în familie şi primesc pasca, ouă roşii şi alte alimente cu semnificaţie.

Aşadar, lumina este un simbol al înălţării sufletului deasupra lucrurilor mărunte, este un simbol al creşterii spirituale a omului. Când noi trecem de viziunile limitate şi încercăm să vedem mai mult şi mai sus, atunci şi viaţa este mai frumoasă, mai normală şi este extrem de valoroasă, e valoarea supremă. A fi cantonat în puncte de vedere limitate, înguste, a te orienta pe scopuri mici pe termen scurt însamnă a nu lăsa lumina să pătrundă în minte şi în suflet. Fără înţelegerea mai atentă, mai profundă a lucrurilor, oamenii rămân în întuneric şi riscă să fie victime ale neadevărului şi răului.

Lumina sfântă vine de la Dumnezeu, dar lumina în ştiinţă de unde vine? Ea vine de la înţelepţi. Dacă nu ai înţelepţi atunci să îi cumperi, spune o cugetare. De ce să îi “cumperi”? Pentru că fără înţelepciune omul, familia, poporul cade pradă forţelor oculte care îl pot domina şi duce la pierzanie. Rezultă că avem nevoie de oameni care să aducă lumină în mintea celorlalţi în viaţa socială, avem nevoie de sănătatea trupească pentru a gândi bine şi a merge înainte cu paşi drepţi. Pentru aceasta e nevoie de un sistem de învăţământ mai atent gestionat, de un sistem sanitar «sănătos».

Care este starea actuală a învăţământului în România după 20 de ani de la schimbarea cea mare. Legile se modifică mereu, criteriile de promovare, criteriile de pensionare etc. Este instabilitate. Efectele sunt clare: în învăţământ nu mai există sau nu mai intră cei care ar trebui să aducă lumină în mintea tinerilor români. Sunt deja prea puţini aceia care mai reuşeşc să transmită ceva consistent, sunt prea puţine valorile autentice. Noile generaţii nu au repere pre multe.

În sănătate, care este situaţia? Avem un popor foarte bolnav. Patologiile grave sunt tot mai frecvente. La neurochirurgie creşte numărul copiilor (până în 3 ani!) cu tumori cerebrale gigant. În general şi peste tot în ţară, pacienţii sunt debusolaţi. Nu mai au spitale. Medicii nu mai au unde să lucreze (posturi blocate!), pleacă în străinătate. Cei rămaşi în ţară nu au cu ce să îşi îndeplinească datoria. Pacienţii se revoltă pentru că vor mai mult, vor să fie trataţi corect pentru că plătesc asigurările (dar şi personalul medico-sanitar plăteşte asigurările!). Starea de fapt pare cufundată parţial în întuneric. Dar există undeva o speranţă de lumină. Medicii duc lumină în viaţa pacienţilor, în viaţa familiilor acestora. Le tratează bolile, le redau viaţa, le curăţă trupul de afecţiuni, le redau lumina pe faţă şi în suflet. Ei înşişi au nevoie de un tratament adecvat. Încă mai există o şansă, o speranţă!

Critica este o uneală extrem de folositoare a raţiunii pure. Însă, noi nu vom protesta cu această ocazie, ci poate cu alta. Vom ţine cont de ceea ce Confucius (n. 550 î.Hr.; d. 470 î.Hr.) spunea: “decât să protestezi împotriva întunericului, mai bine aprinde o lumină!”. Deci, care e perspectiva? Să urmărim exemplul marilor înţelepţi ai Greciei Antice.

Socrate (469-399 i.e.n.), părintele filosofiei europene occidentale, a pus accentul filosofiei pe ființa umană, a dezbătut conceptul de adevăr, care echivalează cu ideea de lumină, iluminare. Deviza lui Socrate era "Știu că nu știu nimic". El recomanda elevilor săi îndemnul "Cunoaște-te pe tine însuți" (ceea ce semnifica orientarea omului către cunoaştere, către iluminare, aşa încât să fie conştient de locul său în lume și în natură, să nu uite că este muritor).

Socrate spunea că educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. Există doar un lucru bun, ştiinţa, şi doar unul rău, neştiinţa. Vă rog să cugetaţi la semnificaţia acestor vorbe înţelepte!

Platon (cca 427-347 i.e.n.) a creat "Academia" (Ακαδημεια) în anul 387 î.Chr., numită așa după numele erolui legendar Akademos. Timp de 20 de ani, Platon şi-a ţinut lecțiile la această Academie, promovând idei revoluţionare, care au deschis mintea tinerilor participanţi. El a lăsat în urmă nu numai o academie, nu numai un sistem de gândire, ci mai mult, a lăsat în urmă o şcoală, o pleiadă de înţelepţi care au dus mai departe contribuţiile lui, ideile valoroase, nu le-au lăsat să moară, să dispară, ci le-a păsat de acele valori.

Platon a spus: “Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr”. Din cele stipulate rezultă că vom învinge când vom lăsa ceva în urmă, şcoli, cunoaştere, oameni valoroşi, când vom ţine cont de vorba celor care ştiu ce trebuie făcut şi nu vom mai sta gură cască să ne spună alţii ce avem de făcut sau să facem ce vor ei.

Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a frecventat Academia lui Platon.

Aristotel afirma că “Cea mai mică deviatie de la adevăr este multiplicată unterior de mii de ori”. Rezultă că ne putem dezvolta propria viziune, putem crea în mintea nostră lumină, numai să vrem, putem să împrăştiem această cunoaştere, această lumină şi celorlalţi. Nu putem lăsa neadevărul să ne biruie, să ne prefacă în nimic, să de plaseze în întuneric.

Adevărul este că poporul român, ca popor creştin s-a impus cu demnitate în istorie, a luptat pentru creştinism, a îndepărtat pe antihrisul care a vrut să-l ducă la pierzanie. Nu mă tem de Dumnezeu, ci de absenţa lui, cugeta O. Paler (1926-2007).

Aşadar, români: nu l-am pierdut pe Dumnezeu, înseamnă că nu ne-am pierdut pe noi înşine! Veniţi de luaţi Lumină!


Autor:
Prof. Dr. Msc. A.V. Ciurea

Publicat in:
Viata Medicala, 13.04.2011