Suntem Elena si Daniel Carnaru , parintii lui Darius din Targoviste. Pina in prezent , sau mai bine spus pina pe data de 11.05.2010 , am fost o familie normala care se bucura de ceea ce avea , si anume doi copii frumosi si destepti . In nefasta seara de 11.05.2010 , baiatul nostru , Darius , incercind , probabil , sa porneasca televizorul din camera copiilor , s-a urcat pe etajera acestuia , inalta de aproximativ 1,5 m , provocind astfel , caderea etajerei si a televizorului peste el .
Prin bunavointa Serviciului de Ambulanta a Jud. Dambovita si profesionalismul echipajului de pe ambulanta , care in aproximativ 50 de minute a acoperit distanta dintre Targoviste si Bucuresti , am reusit sa ajungem in viata la Spitaul Bagdasar- Arseni , unde am intilnit un adevarat om , dl. dr. Palade . Acesta ,dupa ce a vizualizat rezultatele R.M.N. si radiografia de la cap , a dispus internarea baiatului la sectia Reanimare ( A.T.I. ) , in paralel incercind sa ne linisteasca si sa ne ofere putina speranta , atit cit putea si d-lui sa ofere in acele momente in pofida diagnosticului destul de grav : politraumatism ,T.C.C. grav , hemoragie intraventriculara , fractura de stinca temporala dreapta , otoragie dreapta , contuzie coloana vertebrala cervicala , contuzie toraco-abdominala . Din acea noapte a inceput calvarul orelor de asteptare in fata sectiei A.T.I. si a vizitelor foarte scurte la Darius , in speranta aparitiei unor cit de mici aspecte pozitive in evolutia baiatului.
A doua zi am reusit sa vorbim cu dl. prof. Ciurea , care , desi la inceput a fost foarte rezervat , a stiut sa sadeasca in sufletele noastre speranta , spunindu-ne , ca nu se impune nicio interventie chirurgicala si ca trebuie sa avem rabdare . Profesionalismul si daruirea acestui OM ne-a determinat sa speram din ce in ce mai mult in revenirea la starea de constienta a lui Darius , lucru care s-a si intimplat la aproximativ 5 zile de la internare .
La data la care va scriem acest mesaj , la 11 zile de la nefericitul accident , Darius vorbeste , chiar daca un pic mai greu , ne recunoaste pe toti cei din familie , isi aduce aminte si intreaba in permanenta de sora lui , paseste , chiar daca este sustinut de noi si sub indrumarea kinetoterapeutului si deja este nerabdator sa ajunga acasa .
Aceste progrese nu ar fi fost posibile fara acesti profesionisti ai medicinei romanesti care , desi puteau sa profeseze in afara granitelor , suntem siguri ca au avut aceasta oportunitate , au preferat sa ramina in tara pentru a alina suferintele romanilor .
Dorim sa multumim pe aceasta cale tuturor cadrelor medicale din acest spital , care , in ciuda conditiilor de provizorat in ceea ce priveste spitalizarea pacientilor precum si a numarului mare a acestora , si-au facut datoria si au ramas OAMENI , indiferent de conditiile de munca din spital si de problemele privind subfinantarea sistemului nostrum sanitar .
Va multumim din suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu