vineri, 4 martie 2011

O minune infaptuita in 10 ore

Miracol. Prof. dr. A. V. Ciurea a salvat o fetita careia medicii nu ii dadeau multe o sanse de supravietuire.

Sabina Chihaia are patru ani şi jumătate şi, până acum o lună, avea şanse minime de a mai trăi. Salvarea ei a venit de la prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, care i-a extirpat o tumoare imensă de pe creier, în ciuda faptului că alţi doctori spuneau că o intervenţie chirurgicală este aproape imposibilă.

Micuţa Sabina s-a născut cu tumoare pe creier dar până acum o lună şi jumătate nici un medic nu a reuşit să o depisteze. Ea a fost găsită după un lung şir de teste şi după un diagnostic greşit. Aventura ei în spitale a început în luna mai, când părinţii au constatat că Sabina nu îşi mai poate mişca mâna stângă. S-au dus la medicii din Suceava, care au găsit imediat „răspunsul”: deficienţă de calciu. Dar după trei luni de tratament, starea ei se înrăutăţise. „Începuse să nu mai meargă bine, îi amorţise şi piciorul stâng”, ne-a povestit Cristi Chihaia, tatăl fetei.

Adevărul l-au descoperit la Iaşi
Atunci părinţii s-au decis să o ducă la Iaşi, unde testul RMN a dezvăluit adevăratul diagnostic: o tumoare pe creier de dimensiuni impresionante, 7,5/7,2/7,8 cm. „La Iaşi ne-au spus că are şanse mici să supravieţuiască şi că numai prof. dr. Ciurea o mai poate ajuta”, ne-a povestit Dana, mama Sabinei. Tot atunci, medicii le-au dat o veste la fel de cutremurătoare. „Doctorii mi-au spus că putea să moară în orice clipă. Puteam să ne culcăm noaptea cu ea vie şi când ne trezeam să nu mai trăiască”, îşi aminteşte ea. „Îmi era frică sa nu iasă cu picioarele înainte”



Ajunşi la cabinetul prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I a Spitalului Bagdasar, din bucureşti, părinţii au aflat că singura speranţă a fetei era o intervenţie chirurgicală, care, având în vedere dimensiunile tumorii, părea aproape imposibil de realizat. „A intrat în blocul operator pe 14 septembrie la ora 10.00 şi a ieşit la 20.00. N-am fost om acele 10 ore pentru că era posibil orice. Îmi era frică să nu iasă din sală cu picioarele înainte”, şi-a amintit, cu lacrimi în ochi, Cristi. „Anestezistul a ieşit la ora 13.00 şi când l-am întrebat cât mai durează mi-a zis că abia au început. În acel moment am simţit că mi se taie picioarele”, ne-a povestit mama Sabinei, Dana.

O nouă intervenţie.
Acum Sabina se simte bine, merge singură şi, cu toate că a fost plimbată prin atâtea spitale, este tot timpul veselă şi zâmbeşte. „A fost foarte curajoasă. Chiar dacă am supus-o la atâtea teste nu a plâns niciodată”, ne-a spus cu mândrie mama ei. În urmă cu o săptămână Sabina a fost operată din nou deoarece în locul în care se afla tumoarea a apărut un lichid care, dacă nu era eliminat, îi putea cauza micuţei alte probleme pe viitor.

„În urma operaţiei fata mea s-a născut pentru a doua oară. Prof. dr. Ciurea i-a dat o nouă şansă la viaţă” - Cristi Chihaia, tatăl Sabinei

Sursa: Ziarul Ring, 7 Noiembrie 2010
O minune infaptuita in 10 ore

Un comentariu:

Daniela Cucu din Ploiesti spunea...

Si eu sunt tot o pacienta a d-lui prof. dr. Ciurea si am trecut prin mainile sale miraculoase acum...34 de ani, cand eram mai mica decat fiica dvs.: aveam doi anisori. Asemeni unei zane care poseda o bagheta magica, Dl. Prof. Dr. Ciurea, cu mintea sa sclipitoare, gandirea sa profunda si profesionalismul sau, FACE MINUNI. E CA O ZANA, CARE TE ATINGE CU BAGHETA MAGICA SI...TE TRANSFORMA...TE FACE SANATOS. Profesionalismul sau si iubirea sa fata de copilasii pe care ii trateaza, a depasit de mult timp sfera de intelegere umana. Numai cine nu a trecut prin mainile sale miraculoase, nu ii cunoaste devotamentul sau de profesie. Dansul pune suflet in absolut tot ceea ce face. Iar dragostea sa fata de profesie, este permanenta. Cat har si cat devotament! Oare de unde le are? Numai Dumnezeu stie si are grija de Dansul ca sa fie sanatos si sa-i salveze pe mai micii sau mai marii copilasi. Toti suntem COPIII Dansului. Si eu sunt COPILA Dansului, desi am 36 de ani. Eram de-o schioapa: aveam doi anisori cand l-am cunoscut pe "Nenea Doctor care mi-a vindecat buba la cap" si acum sunt o Domnisoara in toata puterea cuvantului, de 36 de ani. Ce capacitate, ce inteligenta sclipitoare a adunat DUMNEZEU in ACEST OM! Sa-i dea Dumnezeu sanatate si cat mai multa putere de munca!Sa-l apreciem in continuare, cum se cuvine!
Si pentru ziua de 8 martie, pentru ca Dansul este ca o mamica a tuturor copilasilor pe care i-a tratat, sa-i uram o primavara senina, lipsita de probleme majore si sa continue tot asa! E UN FENOMEN!