luni, 28 martie 2011

Reputatul Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea trage un semnal de alarmă: Au „explodat” tumorile canceroase cerebrale la copii

În ultimii ani, s-a înregistrat – atât pe plan mondial, cât şi în România - o creştere impresionantă a tumorilor canceroase cerebrale şi intracraniene. Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea, secţia I Neurochirurgie al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar -Arseni”, a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru ziarul „Naţional”, despre maladia la copii, oferind totodată sfaturi preţioase tinerelor mame.

Numărul cazurilor de tumori a crescut de peste cinci ori în ultimii 10 ani. Specific României este că acestea sunt extrem de agresive, iar o „explozie” a lor s-a întregistrat în special la copiii cu vârste până în 16 ani. „Izbucnirea tumorilor maligne a apărut pentru că s-a modificat extraordinar structura mediului în care trăim. Numărul de e-uri din mâncare a crescut foarte mult, iar starea de stres a părinților se transmite la copil”, a explicat Prof. Ciurea, pentru „Naţional”. De asemenea, domnia sa a menţionat că la bebeluşi apar şi tumori de natură embrionară, prin modificările genetice care se produc în celulă și afectează țesutul tânăr, adică țesutul nervos. Acestea au o denumire specială PNET (primitive neuro ectodermal tumors), apar odată cu nașterea şi se dezvoltă exploziv, cuprinzând jumătate din creier.

„Semnele” apariţiei tumorilor cerebrale şi intracraniene

Cele mai grave tumori, și care au o evoluţie explozivă, s-au înregistrat la copiii între 0 și 3 ani. Prof. Ciurea subliniază faptul că tumorile sunt mari, diagnosticul se pune târziu, iar afectarea cerebrală este majoră. Semnalele de alarmă pentru părinţi sunt iritabilitatea micuţului, somnolență, convulsii, modificarea privirii, bombarea frontanelei şi vărsături. Vârsta de peste 3 ani aduce fenomene şi mai complicate: crize de epilepsie, o parte a corpului este mai slabă, modificarea intelectuală a pacientului. Copilul şcolar va avea aceeaşi evoluţie ca un adult, respectiv o parte a corpului va fi în mod clar mai slabă, şi creşterea crizelor de epilepsie, datorate iritaţiei pe care o produce tumora cerebrală în interiorul creierului.

Sfaturi preţioase pentru mămici

Prof. Ciurea îi sfătuieşte pe viitorii părinţi ca, înainte de a porni o sarcină, să facă un „sfat genetic”. Cu ajutorul acestei analize genetice se va elimina orice suspiciune a unei modificări la nivel cromozomial, care poate imprima o boală asupra țesutului nervos al viitorului bebeluș. O viitoare mămică trebuie să ducă o viață cât mai cumpătată și cât mai puțin expusă la noxele toxice. Acestea trebuie să elimine statul seara prea târziu, fumatul, băuturile alcoolice, telefonia mobilă, suprasolicitarea fizică, supraexpunerea la razele solare.

Un comentariu:

Daniela Cucu din Ploiesti spunea...

Am lucrat in domeniul industriei alimentare si am vazut cu ochii mei, cat este permisiva legislatia, in domeniul folosirii aditivilor alimentari, mai ales al celor utilizati la fabricarea mezelurilor si a dulciurilor. Dar...nu s-a facut nimic si nu se face nimic pentru a limita acesti inamici ai sanatatii noastre.NUMAI NOI, PUTEM AVEA GRIJA DE SANATATEA NOASTRA! Indemn pe toti consumatorii de produse alimentare, sa citeasca atent etichetele de pe produse si sa discearna cu maxima responsabilitate, ce este bun pentru viata lor si ce este rau, ce le dauneaza. In general, ii sfatuiesc sa evite consumul mezelurilor tip parizer, carnati, salam, precum si al produselor zaharoase, in care se regasesc aditivi, care ne pun in mare pericol sanatatea, aditivi care sunt admisi de legislatia in vigoare. NUMAI NOI PUTEM AVEA GRIJA DE SANATATEA NOASTRA! In calitate de veche cunostinta a dvs., va sfatuiesc sa popularizati mai mult, prin diverse mijloace de comunicare (mass-media, reviste de specialitate, conferinte de profil, seminarii internationale) efectele negative produse asupra sanatatii noastre, de utilizarea acestor aditivi, in hrana noastra. Va multumesc pentru onoarea pe care mi-o acordati, permitandu-mi sa imi expun unele puncte de vedere, aici, pe acest blog. Despre Dvs., nu mai am cuvinte, sa mai exprim tot ceea ce gandesc. In orice caz, asa cum am spus, SUNTETI UNIC, SUNTETI UN FENOMEN, DE CARE AVEM NEVOIE! Spun asta in deplina cunostinta de cauza: va cunosc de...34 de ani! Dvs. aveati 36 de ani (adica varsta pe care o am eu, acum) cand m-ati vazut prima oara. Au trecut de atunci...aproape...36 de ani si constat ca ATI RAMAS ACELASI OM!

Cu veneratie,
Daniela Cucu din Ploiesti