Medicina cu pistolul la tâmplă („Sindromul Katyn”)

În practica medicală a apărut o nouă entitate patologică, care s-a impus prin condiţiile în care se desfăşoară activităţile din unităţile spitaliceşti – sindromul Katyn.

În medicină (şi în special în domeniul chirurgical) suntem, tot mai mult, obligaţi să lucrăm (evaluăm, tratăm, operăm) sub presiune, cu familia la uşa salonului, cabinetului (sau blocului operator, ori chiar la intrarea din incinta blocului operator). De multe ori holurile spitalelor, clinicii sunt blocate de familii sau apropiaţi ai pacienţilor, care întreabă din mers personalul medico-sanitar, cer amănunte despre pacient, iar la vizită aceştia stau proptiţi de tocul uşii salonului aşteptând noutăţi. Serviciile de pază sunt depăşite şi de aici până la a lucra sub presiune crescândă e doar un pas.

Personalul medical a ajuns să îşi desfăşoare activitatea în prezenţa aparţinătorilor - la vizite, contravizite, când se iau decizii medicale - luarea unei decizii terapeutice este ascultată şi de cei de faţă, „auditoriul”, care comentează, compară, filmează, fotografiază cu telefonul mobil, opinează asistând la un fel de „medicină spectacol”. Ni se reproşează continuu că la vizită scoatem aparţinătorii din secţie! Pacienţii şi aparţinătorii nu mai înţeleg faptul că amănuntele medicale sunt confidenţiale şi trebuie comunicare strict „per caz”. A lăsa pe alţii să audă ceea ce vorbesc medicii despre un caz la vizită este un gen de malpraxis (MP) datorită informaţiilor parţiale primite. La alt gen de „nonmedicină” derivă din solicitarea pacientului sau familiei sale de a-şi procura materiale şi preparete necesare tratamentului, pentru că unitatea nu le are din lipsa mijloacelor financiare, materiale. Este un fel de medicină (chirurgie) „de război”, în care medicul are „pistolul la tâmplă” şi i se cere să lucreze şi opereze în condiţii improprii, fără toate facilităţile necesare şi continuu sub presiune.

Considerăm că această stare de a face medicină nu poate continua! Practicile ofensive care apar din toate direcţiile (mai ales mediatică) ne creează sentimentul că realizăm acte chirurgicale cu „pistolul la tâmplă”. Această manieră de lucru nu poate conduce la progresul medical, corpul medical nu îşi va mai putea exercita activitatea la nivelul capacităţilor şi întregii palete de cunoştinţe pe care le posedă! Asemenea situaţii care se accentuază pe plan naţional nu există în lumea civilizată!

Deşi condiţiile de activitate au devenit tot mai constrictive, un puternic curent de opinie negativă la adresa corpului medical a escaladat în ultimii ani, conducând la prejudicierea prestigiului medical. Efectele sunt multimple, între care notăm:

- înlocuirea încrederii cu neîncrederea pacienţilor şi aparţinătorilor în personalul medical (oamenii sunt mult mai înclinaţi să asculte şi să creadă poveştile despre erori medicale, decât pe cele despre reuşite medicale reale),

- înlocuirea respectului cu atitudinea ofensivă (înainte pacientul era respectuos, acum a devenit incisiv, agresiv intră peste tine în cabinet, la vizită stă lipit de uşa salonului ca să asculte ceea ce se discută),

- înlocuirea atitudinii de aprobare a tratamentului cu cea de analiză şi comentare a acestuia (pacientul îşi exprimă opinia, pentru că el a citit ceva despre boală), înlocuirea imaginii sociale a corpului medical (din statutul de „salvator” la statutul de „potenţial rău-făcător”),

- înlocuirea deciziei de a se trata în ţară cu cea de a se trata în străinătate (mulţi solicită aprobări pentru a fi operaţi în Europa, alţii sunt dispuşi să plătească servicii costisitoare în alte ţări şi indiferent dacă rezultatul este acelaşi ca în România ei consideră că intervenţia a fost mult mai valoroasă şi a meritat banii sau „încercarea”) ş.a.m.d.

Dacă un pacient decedează atitudinile diferă: în România este deces/omor prin culpă medicală, deci este incriminat medicul, care „nu şi-a făcut datoria”, în străinătate este „lipsă de şansă”, deci este incriminat destinul, iar „medicul curant şi-a făcut datoria pe deplin”.

Iată un caz (internat în Clinica 1 Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar-Arseni) ce relevă o atitudine ofensivă a familiei pacientului: sugar (6 zile), cu hematom subdural acut, fără cauză traumatică decelabilă, bombarea fontanelei anterioare, sindrom convulsiv, cu degradare neurologică, necesitând intervenţie de evacuare rapidă a hematomului (vezi foto).






Fig. 1.
a) Hematom subdural (emisfer stâng, preoperator),
b) CT aspect postoperator (la 4 luni).


După operaţie cazul a evoluat favorabil rămânând în atenţia Institutului Hematologic pentru o posibilă tulburare de coagulare (mama era în tratament cu Aspenter). Întregul act medical şi intervenţia s-au desfăşurat sub presiunea exagerată a familiei, ca şi cum tulburarea de coagulare a copilului apăruse din vina medicilor. Deşi s-a lucrat cu „pistolul la tâmplă” personalul medico-sanitar s-a implicat cu profesionalism. Cazul a fost preluat de clinica de pediatrie de la Spitalul „Marie S. Curie”. Evoluţia ulterioară a fost favorabilă.

Pentru a evita apariţia presiunilor exercitate asupra profesioniştilor sănătăţii şi, de asemenea, pentru a evita riscul acuzelor de MP, enumerăm 10 modalităţi acţionale:

1. actualizarea şi relansarea cu fermitate a regulamentului de ordine interioară a unităţii medicale;

2. realizarea unui consimţământ informat, aşa încât percepţia bolii şi a efortului medical să fie realistă din partea pacientului şi familiei sale;

3. informarea directă, confidenţială, per caz;

4. ascultarea pacientului şi informarea lui intensivă, aşa încât acesta să nu fie victima „folclorului medical” (pacientul asultă opiniile din salon, de pe culoarele clinicii şi îşi modiciă aprecierea de la un moment la altul în funcţie de factori aleatori, cu impact în consolidarea unei atitudini constructive;

5. informarea pacientului şi/sau familiei după intervenţie (el are nevoie să ştie ce va urma, ce aşteptări să aibă, cui să se adreseze pentru alte servicii de suport, dacă sunt necesare; simpla externare şi expresia „v-am tratat,... intervenţia a reuşit... puteţi pleca liniştit” nu sunt suficiente pentru ca pacientul să obţină starea cea mai bună posibilă pentru condiţia sa de sănătate şi aprecierea cea mai favorabilă pentru medicul care a intervenit).

6. asumarea responsabilităţii, construirea unei viziuni sinergice a echipei medicale cu îndrumarea directă a şefului de secţie/ clinică şi dispariţia fenomenului de vid de responsabilitate, care este exteriorizat prin atitudini de genul: „nu ştiu”, „nu am văzut cazul”, „nu am fost informat”, „nu era treaba mea...”;

7. promovarea consulturilor interdisciplinare şi eradicarea practicilor de evaluare clinică din perspective înguste, unilaterale sau superficiale (de multe ori aceste consulturi sunt realizate de mai mulţi medici rezidenţi, ...deci fără responsabilitate în specialitate!);

8. managementul imaginii: prezentarea unor cazuri pe internet, pentru ca pacienţii să aibă repere comparative cu validitate ştiinţifică, nu din surse neavizate;

9. atitudinea promptă a Colegiului Medicilor în situaţiile de incriminări sau de acuze medicale;

10. susţinerea unei abordări mediatice corecte, cu respectarea unor principii etice: responsabilii din mass-media să consulte opiniile avizate şi să nu lanseze pe piaţă analize diletanţe sau cu o evidentă tendinţă rău-voitoare la adresa tagmei medicale.

La aceastea se pot adăuga şi măsuri de fond precum: un bun management al finanţelor sistemului de sănătate (cheltuieli pe preparate, materiale, aparatură în mod real necesare, distribuţia finanţelor, service/mentenanţă pentru aparatura de înaltă performanţă, etc.), comunicarea mai amplă între unităţi, apariţia unor facilităţi/servicii adiacente (mai ales în terapie intensivă, în plus pot fi luate în considerare alte tipuri de consulturi şi intervenţii de reabilitare), facilitatea transportului cazurilor între centre, etc.

Aplicarea unor măsuri se impune prioritar, altfel în România se ajunge la desfăşurarea actului medical sub presiune, „Sindromul Katyin” devine tot mai frecvent, ceea ce are consecinţe nefavorabile atât pentru corpul medical, cât şi pentru pacienţi. Corpul medical nu poate lucra sub presiune, fără facilităţile obligatorii 24 din 24 de ore. Pacientul va suferi în mod semnificativ datorită unui alt sindrom al activităţii medicale – „sindromul de noncombat” – adică personalul sănătăţii se va implica la minimum necesar, cu angajament redus, va munci strict la cerere (ca un funcţionar public), încercând a rezista presiunilor, fără a viza atingerea unui nivel de performanţă profesională... În final vom asista tot mai mult la situaţiile în care cel mai bun tratament recomandat va fi: avionul spre Viena...!!!


Autor:
Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni
Clinica 1 Neurochirurgie

Publicat in:
Viata medicala
Nr. 8, anul XXIII, 25 februarie 2011

Reputatul Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea trage un semnal de alarmă: Au „explodat” tumorile canceroase cerebrale la copii

În ultimii ani, s-a înregistrat – atât pe plan mondial, cât şi în România - o creştere impresionantă a tumorilor canceroase cerebrale şi intracraniene. Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea, secţia I Neurochirurgie al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar -Arseni”, a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru ziarul „Naţional”, despre maladia la copii, oferind totodată sfaturi preţioase tinerelor mame.

Numărul cazurilor de tumori a crescut de peste cinci ori în ultimii 10 ani. Specific României este că acestea sunt extrem de agresive, iar o „explozie” a lor s-a întregistrat în special la copiii cu vârste până în 16 ani. „Izbucnirea tumorilor maligne a apărut pentru că s-a modificat extraordinar structura mediului în care trăim. Numărul de e-uri din mâncare a crescut foarte mult, iar starea de stres a părinților se transmite la copil”, a explicat Prof. Ciurea, pentru „Naţional”. De asemenea, domnia sa a menţionat că la bebeluşi apar şi tumori de natură embrionară, prin modificările genetice care se produc în celulă și afectează țesutul tânăr, adică țesutul nervos. Acestea au o denumire specială PNET (primitive neuro ectodermal tumors), apar odată cu nașterea şi se dezvoltă exploziv, cuprinzând jumătate din creier.

„Semnele” apariţiei tumorilor cerebrale şi intracraniene

Cele mai grave tumori, și care au o evoluţie explozivă, s-au înregistrat la copiii între 0 și 3 ani. Prof. Ciurea subliniază faptul că tumorile sunt mari, diagnosticul se pune târziu, iar afectarea cerebrală este majoră. Semnalele de alarmă pentru părinţi sunt iritabilitatea micuţului, somnolență, convulsii, modificarea privirii, bombarea frontanelei şi vărsături. Vârsta de peste 3 ani aduce fenomene şi mai complicate: crize de epilepsie, o parte a corpului este mai slabă, modificarea intelectuală a pacientului. Copilul şcolar va avea aceeaşi evoluţie ca un adult, respectiv o parte a corpului va fi în mod clar mai slabă, şi creşterea crizelor de epilepsie, datorate iritaţiei pe care o produce tumora cerebrală în interiorul creierului.

Sfaturi preţioase pentru mămici

Prof. Ciurea îi sfătuieşte pe viitorii părinţi ca, înainte de a porni o sarcină, să facă un „sfat genetic”. Cu ajutorul acestei analize genetice se va elimina orice suspiciune a unei modificări la nivel cromozomial, care poate imprima o boală asupra țesutului nervos al viitorului bebeluș. O viitoare mămică trebuie să ducă o viață cât mai cumpătată și cât mai puțin expusă la noxele toxice. Acestea trebuie să elimine statul seara prea târziu, fumatul, băuturile alcoolice, telefonia mobilă, suprasolicitarea fizică, supraexpunerea la razele solare.

Bebelus de sase zile, operat pe creier

INTERVENTIE. A scapat de chistul care ii ameninta viata, dar in orice moment il poate ucide o hemoragie



A venit pe lume cu un hematom pe creier care îi putea curma viaţa în orice moment. Liam Crainea a văzut lumina zilei pe 3 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, iar pe 9 septembrie a fost operat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Intervenţia chirurgicală a reuşit, dar viaţa micuţului atârnă în continuare de un fir de aţă, pentru că medicii au descoperit că suferă de hemofilie.

Liam este un copil dorit. Părinţii lui, Alina şi Dan, l-au aşteptat cu bucurie, dar când puiul lor avea doar trei zile au apărut problemele. Au apărut convulsii şi mişcări anormale ale braţului şi piciorului stângi. Părinţii l-au dus la spital în Râmnicu Vâlcea, unde, la tomografie, i-a fost depistat un chist pe creier, care îl putea ucide în orice moment. A doua zi, Liam şi mama lui au fost duşi la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, din Capitală, unde prof. dr Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I, l-a operat de urgenţă.

Sângele nu se coagulează
„Intervenţia a durat patru ore şi nu au fost complicaţii. Bineînţeles, copilul putea muri în orice clipă din cauza anestezicului sau a operaţiei în sine, deoarece era foarte mic”, a povestit, pentru „ring”, prof. dr Ciurea. După operaţie, băieţelul a fost transferat la Spitalul „Budimex”, unde a fost diagnosticat cu hemofilie, o boală ereditară fără remediu din cauza căreia sângele nu se coagulează.

România nu oferă tratament suficient
Din păcate însă, spun părinţii lui Liam, în România, un bolnav de hemofilie nu poate fi tratat corespunzător. „Doctorii îi mai fac, din când în când, injecţii cu Refactor AF, ce ajută la coagularea sângelui. În alte state, aceste injecţii se fac de două sau trei ori pe săptămână. Fără tratament, oricând poate apărea o hemoragie internă”, ne povesteşte Dan Crainea, tatăl lui Liam.

1.000 de lei costă o fiolă de Refactor AF.

„Liam nu este cel mai tânăr pacient al meu. În urmă cu câţiva ani am operat un copil de doar două zile cu traumatism craniocerebral”, Prof. dr Alexandru Vlad Ciurea


Sursa: Ziarul Ring
Publicat in data de 19.11.2010
http://www.ziarulring.com/stiri/22178/bebelus-de-sase-zile-operat-pe-creier

Pacientii Multumesc: Anghel Mihaela

A trecut aproape un an de la marea tragedie , care era sa ne faca viata un cosmar.De fapt nici nu stiu cum sa incep, cu mii de multumiri aduse unui om, care este un inger pazitor al multor persoane aflate in aceeasi situatie ca a sotului meu sau cu rugi catre Cel de sus ,pentru ai aduce acestui om mare, care este dr .prof.Ciurea Alexandru Vlad , multa, multa sanatate si tot ce este mai bun in aceasta lume.

Cum va spuneam in urma cu aproape un an, mai precis pe 1 mai 2010, sotul meu ( Anghel Stefan) a avut ghinionul de a suferi de un anevrism cerebral, si tot odata a avut sansa si norocul de a fi operat si tratat, de echipa domnului dr.prof.Ciurea Alexandru Vlad, care i-a fost alaturi in acele momente grele.

Timp de trei saptamani, cat am stat internati la spitalul Bagdasar Arseni, sotul meu ( ca toti ceilalti de acolo) a avut parte de multa afectiune si mult, mult interes, dat de toti acei oameni minunati care vegheaza la capetele celor suferinzi.

Sunt prea putine si prea mici cuvintele de multumire, aduse acestui om, care impreuna cu puterea lui Dumnezeu, a facut ca sotul meu , sa duca astazi aceeasi viata normala, alaturi de copilul nostru si de toata familia. Anghel Mihaela ,Topraisar,Constanta

Pacientii Multumesc: Stanca Narcisa

Numele meu este Stanca Narcisa si din nefericire nu ma asteptam si fiu nevoit sa scriu aceste randuri.

Vreau sa multumesc din adancul inimii mele Spitalului Clinic Bagdasar-Arseni in mod special domnului Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea si intregii sale echipe pe care dansul o conduce.

In urma cu sapte luni de zile mama mea a fost internata la Spitalul Judetean de Urgent Rm Valcea la sectia de Neurologie cu diagnosticul crize jacksoniene. Au urmat investigatiile la Rm Valcea, unde ni s-a facut tomograful, iar rezultatul de la tomograf nefiind favorabil. Am aflat ca mama avea un meningiom parietal stang de 4 cm) apoi am fost trimise la Bucuresti de catre Domnul Doctor Marinoaica la Spitalul Clinic Bagdasar Arseni la Domnul Prof.Dr. Alexandru Vlad Ciurea.

Pe data de doi februarie ne internam la Spitalul Clinic Bagdasar Arseni. Ajunse la spital aici ni s-au facut toate analizele necesare pentru operatie, dupa care Domnul Doctor Talianu m-a chemat sa semnez un protocol de gravitate al bolii (mama semnase acel protocol cu o zi inaintea mea ), insa fara aceast operatie in scurt timp, mama ar fi paralizat si nu s-ar mai fi putut face nimic.

Aici domnul Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea mi-a explicat cat de grava este situatia mamei si am decis sa facem operatia care a fost una destul de complicata tinand sase ore. Pentru noi familia au fost sase ore de chin in care nu stiam daca mama va scapa sau nu..dupa cele sase ore petrecute in sala de operatie mama a iesit constienta stiindu-mi numele si strigandu-ma mereu. A fost foarte placut vazand-o iesind din operatei si cunoscandu-ma. A fost mutata pe sectia de Reanimare a spitalului in care a stat doar o singura zi.

Evolutia mamei mele a fost una favorabila reusind sa isi revina foarte repede dupa interventia chirurgicala, ca pe data de 15 februarie sa primim vestea ca va fi externata nu inainte de a primi unele recomandari si sfaturi din partea Domnulului Prof. Dr. A.V. Ciurea.si a Dr. Talianu.

Vom tine cont de recomandarile primite cat si de sfaturile Dr.Talianu si Domnulului Prof. Dr. A.V. Ciurea.

Multumesc in numele familie fiindca ati dat viata mamei mele si va suntem vesnici recunoscatori.


Cu respect,
Stanca Narcisa,
Rm .Valcea

Avrămia Costică

Mă numesc Avrămia Costică, am 55 ani , sunt din localitatea Suceava şi am fost internat la spitalul de neurochirurgie Bagdazar- Arseni din Bucureşti, aici dotorită unor ameţeli persistente , am fost internat ,iar în urma analizelor efectuate de către echipa de medici condusă de catre doctor profesor Ciurea Vlad , unul dintre cei mai specialisti existenti la această dată mi s-a stabilit diagnosticul de anevrism de arteră silviană celebrală stânga .Acest lucru a avut loc la data de 6 . 02 . 2010 . Am intrat in panică dar lănga mine a fost tot timpul acest mare medic, de o omenie ieşită din comun care ma facut să inţeleg că dînsul şi echipa sa mă vor opera , şi vor face tot ce este posibil să mă salveze. Acest lucru m-a facut să am incredere deplină in acest mare om , şi să-mi pun viaţa in mîinile sale si ale echipei pe care o conduce respectiv doctor Iliescu şi doctor Rizea .

În dimineaţa zilei de 12 02 2010 orele 9 domnul profesor Ciurea Vlad a intrat in salonul in care mă aflam şi cu o calmitate deosebită mi-a spus ''Domnule Costică astăzi vă salvăm pe domneavoastră '' mi-au dat lacrimile la aceste cuvinte si fără nicio ezitare am mers in sala de operaţie .Operaţia a decurs in condiţii perfecte , am mai stat in spital pâna în 19 .02 .2010 , zilnic am fost vizitat in salon de domnul profesor Ciurea Vlad si echipa sa , după care am fost externat si am ieşit pe picioarele mele din spital fără să am probleme .

Pentru tot ce aţi facut pentru mine vă mulţumesc din suflet domnule profesor Ciurea Vlad atât dumneavoastră cât si echipei de medici pe care o conduceţi şi mă rog la Dzeu. să vă de-a multă ,multă sănătate ,putere de muncă să puteşţi salva vieţile oamenilor care vin la dumneavoastră .

VĂ MULŢUMESC 03.03.2011

O minune infaptuita in 10 ore

Miracol. Prof. dr. A. V. Ciurea a salvat o fetita careia medicii nu ii dadeau multe o sanse de supravietuire.

Sabina Chihaia are patru ani şi jumătate şi, până acum o lună, avea şanse minime de a mai trăi. Salvarea ei a venit de la prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, care i-a extirpat o tumoare imensă de pe creier, în ciuda faptului că alţi doctori spuneau că o intervenţie chirurgicală este aproape imposibilă.

Micuţa Sabina s-a născut cu tumoare pe creier dar până acum o lună şi jumătate nici un medic nu a reuşit să o depisteze. Ea a fost găsită după un lung şir de teste şi după un diagnostic greşit. Aventura ei în spitale a început în luna mai, când părinţii au constatat că Sabina nu îşi mai poate mişca mâna stângă. S-au dus la medicii din Suceava, care au găsit imediat „răspunsul”: deficienţă de calciu. Dar după trei luni de tratament, starea ei se înrăutăţise. „Începuse să nu mai meargă bine, îi amorţise şi piciorul stâng”, ne-a povestit Cristi Chihaia, tatăl fetei.

Adevărul l-au descoperit la Iaşi
Atunci părinţii s-au decis să o ducă la Iaşi, unde testul RMN a dezvăluit adevăratul diagnostic: o tumoare pe creier de dimensiuni impresionante, 7,5/7,2/7,8 cm. „La Iaşi ne-au spus că are şanse mici să supravieţuiască şi că numai prof. dr. Ciurea o mai poate ajuta”, ne-a povestit Dana, mama Sabinei. Tot atunci, medicii le-au dat o veste la fel de cutremurătoare. „Doctorii mi-au spus că putea să moară în orice clipă. Puteam să ne culcăm noaptea cu ea vie şi când ne trezeam să nu mai trăiască”, îşi aminteşte ea. „Îmi era frică sa nu iasă cu picioarele înainte”



Ajunşi la cabinetul prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I a Spitalului Bagdasar, din bucureşti, părinţii au aflat că singura speranţă a fetei era o intervenţie chirurgicală, care, având în vedere dimensiunile tumorii, părea aproape imposibil de realizat. „A intrat în blocul operator pe 14 septembrie la ora 10.00 şi a ieşit la 20.00. N-am fost om acele 10 ore pentru că era posibil orice. Îmi era frică să nu iasă din sală cu picioarele înainte”, şi-a amintit, cu lacrimi în ochi, Cristi. „Anestezistul a ieşit la ora 13.00 şi când l-am întrebat cât mai durează mi-a zis că abia au început. În acel moment am simţit că mi se taie picioarele”, ne-a povestit mama Sabinei, Dana.

O nouă intervenţie.
Acum Sabina se simte bine, merge singură şi, cu toate că a fost plimbată prin atâtea spitale, este tot timpul veselă şi zâmbeşte. „A fost foarte curajoasă. Chiar dacă am supus-o la atâtea teste nu a plâns niciodată”, ne-a spus cu mândrie mama ei. În urmă cu o săptămână Sabina a fost operată din nou deoarece în locul în care se afla tumoarea a apărut un lichid care, dacă nu era eliminat, îi putea cauza micuţei alte probleme pe viitor.

„În urma operaţiei fata mea s-a născut pentru a doua oară. Prof. dr. Ciurea i-a dat o nouă şansă la viaţă” - Cristi Chihaia, tatăl Sabinei

Sursa: Ziarul Ring, 7 Noiembrie 2010
O minune infaptuita in 10 ore

O tumoare imensa, tratata cu… calciu

Sabina Chihaia are patru ani şi jumătate şi, până acum o lună, avea şanse minime de a mai trăi. Salvarea ei a venit de la prof. dr Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I a Spitalului „Bagdasar-Arseni”, care i-a extirpat o tumoare imensă de pe creier.

Sabina s-a născut cu această malformaţie, dar nici un medic nu a reuşit să o depisteze. „I s-a făcut un lung şir de teste, iar când fetiţa nu mai mişca mâna şi piciorul stâng, medicii de la Suceava au tratat-o, vreme de trei luni, pentru…deficienţă de calciu”, ne-a declarat Cristi Chihaia, tatăl micuţei. Un RMN făcut la Iaşi avea să dea verdictul: tumoare pe creier. „Medicii de acolo ne-au spus că sunt şanse mici să scape, că poate muri în orice clipă şi că doar prof. dr Ciurea o mai poate ajuta”, explică Dana, mama Sabinei. Pe 14 septembrie, Sabina a ajuns sub bisturiu. „Nouă ore a durat operaţia, dar a reuşit. Marţi, 26 octombrie, a fost operată din nou, să i se scoată lichidul acumulat în creier în golul lăsat de imensa tumoare. Acum se simte bine, este veselă şi, sperăm, într-o săptămână, să plecăm acasă. Prof. dr Ciurea a realizat un miracol”, ne-a mărturisit Cristi Chihaia, tatăl Sabinei.

Sursa: Ziarul Ring, 29 octombrie 2010
O tumoare imensa, tratata cu… calciu